Provocatorii  Agenţii de influenţare jpeg

Provocatorii. Agenţii de influenţare

Provocatori, instigatori, infiltraţi, agitatori, propagandişti

…sunt denumirile din diferite ţări referitoare, în ultimă instanţă, la agenţii sub acoperire care, din însărcinarea unor autorităţi de stat (structuri de siguranţă, poliţia),   acţionează pentru infiltrarea, contracararea, combaterea unor acţiuni/grupuri politice, economice considerate a pune în pericol ordinea, siguranţa naţională. Uneori, asemenea agenţi desfăşoară activităţi subversive, acţionând  pentru a atrage alte persoane să comită un act ilegal sau pentru a le implica în colaborarea la un asemenea act.

Agentul provocator poate acţiona datorită propriilor sale sentimente (de exemplu, convingeri naţionaliste) sau  este manevrat de autorităţi, în principal de poliţia politică, în scopul de a discredita mişcări protestatare, demonstraţii, acţiuni revendicative.

Au existat şi cazuri în care ofiţeri de poliţie au instigat persoane la acţiuni ilegale, chiar crime pentru a compromite alte persoane, organizaţii mai ales din sfera sindicală (de unde şi denumirea de „spioni de muncă”), dar şi din aceea politică.

Metoda „agenţilor provocatori”, care acţionează în „interior” este destul de veche, ea fiind folosită mai ales în perioadele de criză politică.

În Marea Britanie, autorităţile au fost acuzate că au folosit agenţi provocatori pentru contracararea agitaţiilor politice care au culminat cu atacarea prinţului regent în 1817.

Au existat situaţii în care au fost folosiţi ca agenţi provocatori persoane de alte naţionalităţi. Astfel, în Germania, a acţionat într-o asemenea postură, pentru poliţia secretă prusacă, Sir John Retcliffe(1851-1878), sub acoperirea de scriitor.

 În Rusia ţaristă, în perioada agitaţiilor revoluţionare care au premers Revoluţia din 1917, poliţia secretă s-a folosit ca agenţi provocatori ca  Ievno Azef sau  Georgi Gapon (aşa-numitul „popa Gapon”).

In perioada contemporană, în Statele Unite, FBI, a folosit metoda agenţilor provocatori mai ales pentru demascarea şi contracararea acţiunii unor organizaţii considerate subversive caBlack Panthers, Ku Klux Klan, dar şi cele ale populaţiei de culoare sau ale indienilor.

Că această metodă continuă să fie folosită ne-o demonstrează titlurile de presă:„Agent provocator la demonstraţie” („World News Network”, 29 martie 2011);“Poliţia acuzată de a fi folosit agenţi provocatori în timpul summit-ului” („The Star” –Toronto, 23 aprilie 2010).

Agenţi de influenţare-spioni

Cel puţin tot atât de veche este şi utilizarea acestei metode pe plan extern, în activităţile informative, de spionaj.

Este vorba de acţiunea agenţilor de influenţare, dezinformare, care, prin diferite mijloace, îşi creează relaţii în interiorul mediilor politice, economice, militare din alte ţări, punând în circulaţie informaţii, de cele mai multe ori false, în interesul statului care i-au  recrutat.

Activitatea lor este deosebit de complexă:crearea unei stări de spirit favorabile ţărilor de origine, influenţarea opiniei publice, a activităţii unor instituţii, organizaţii importante pentru domeniul politic, economic, militar, dereglarea activităţii lor, compromiterea unor personalităţi considerate inamice sau atragerea unor reprezentanţi ai elitei de partea ţărilor pentru care acţionau, punerea în circulaţie a unor informaţii (chiar documente) false care pot duce la crearea de stări de confuzie care puteau alimenta declanşarea conflicte şi crea derută…

Probabil unul din primii agenţi din această categorie, a cărui activitate este mai bine cunoscută, a fost Joseph du Trembalay (1577-1638), denumit şiPater Joseph.

De fapt, acestaa fostcel mai important spion al cardinalului Richelieu, o adevărată  „eminenţă cenuşie”, acţionând, în acelaşi timp, ca agent de influenţare pentru Franţa. Principala misiune pe care a primit-o a fost de a călători prin Europa în vederea realizării unei alianţe a Puterilor catolice împotriva Austriei. În 1630, se  află la Regensburg pentru a unelti în aşa fel încât principii germani să îngrădească puterea împăratului Ferdinand II. De asemenea, reuşeşte să îl convingă pe împărat de intenţiile bune ale Franţei. O altă cauză pentru care a acţionat Pater Joseph  pleca de la ideea cardinalului ca, prin intrigi, să provoace dezbinare în tabăra duşmanilor protestanţi, pentru ca ulterior să îi învingă pe calea armelor. Moare în braţele cardinalului Richelieu care se plânge:„Mi-am pierdut sprijinul”.

În Perioada modernă, o serie de scriitori, deveniţi clasici ai literaturii, au fost folosiţi ca agenţi de influenţare, recomandaţi fiind de prestigiul lor, dar şi fanteziei de care puteau da dovadă.

Este cazul chiar al lui Voltaire,    François-Marie Arouet((1694-1778) care a acţionat ca agent de influenţare pentru Franţa, dar şi pentru  Prusia.

 În 1743, Voltaire este invitat de Frederic II, regele Prusiei, din partea căruia primeşte o „scrisoare de misiune” pentru a acţiona în vederea îmbunătăţirii relaţiilor dintre Franţa şi Prusia. Ulterior, el îndeplineşte misiuni similare la Bruxelles (1742-1743) şi la Curtea regelui polonez Stanislas de la Lunéville.Aflat la Haga, Voltaire intră în legătură cu amantul soţiei unui ministru olandez, prin intermediul căreia sunt sustrase o serie de scrisori, transmise la Versailles. Aceste scrisori sunt folosite şi pentru a determina perfectarea unei alianţe între Franţa şi Prusia împotriva Olandei.

În 1750, Voltaire acceptă o nouă invitaţie din partea lui Frederic II, devenind „agent de publicitate” (influenţare) al acestuia în Europa.  În 1753, intervine ruptura cu regele Prusiei  şi, la plecare, Voltaireeste percheziţionat în căutarea unor „hârtii de stat”, pe care deja le pusese la loc sigur.

În 1757, Voltaireva servi ca agent intermediar între Franţa şi Prusia în timpul Războiului de şapte ani.

Şi unul dintre părinţii romanului modern, Daniel Defoe (1660-1731)a îndeplinit atribuţii de agent de influenţare.În căutare de mijloace de subzistenţă, Defoe intră în “onorabilul, dar secretul serviciu” al reginei Ana (1702-1714), ca agent de contraspionaj. Între alte însărcinări pe care le-a îndeplinit pentru acesta, este trimis în Scoţia ca agent de influenţare pentru a sonda opiniile şi a acţiona în favoarea Unirii cu Anglia care are loc în 1707.

Defoe a fost activ şi pentrupartida familiei de Hanovra, care, prin George, aspira la tronul Angliei împotriva iacobiţilor. Moare, în condiţii misterioase, în 1731. S-a presupus că  de moartea sa nu ar fi fost străine persoane care fuseseră afectate de activităţile sale informative, de influenţare. Nimeni nu l-a însoţit pe ultimul drum pe cel considerat ca unul din întemeietorii serviciului de informaţii britanic.

ŞiCharles D´ Eon (1728-1810),  autor al unor opere literare, a fostagent de influenţare. Este recrutat ca agent al serviciului „Secret de roi”. În 1754, împreună cu prietenul său, cavalerul Douglas, un refugiat englez, este trimis în misiune la Curtea de la St. Petersburg, având însărcinarea de a submina relaţiile dintre Rusia şi Anglia şi de a acţiona ca agent de influenţare în favoarea Franţei. În continuare,   D´ Eon este numit reprezentant diplomatic al Franţei în Anglia, dar, după ce este înlocuit,   ajunge în conflict cu Curtea de la Paris.

„Biroul propagandei de război”

Scriitorii au continuat să joace un rol important în acţiunile de influenţare şi în timpul Primului Război Mondial. Asemenea activităţi au căpătat, în Marea Britanie, pentru prima oară în istorie, un caracter organizat, prin înfiinţarea, în 1914, a organismului secret “Biroul propagandei de război”, condus deCharles Masterman, menit să promoveze interesele ţării în conflagraţie. Printre cei 25 de scriitorii englezi convocaţi la întâlnire, s-au numărat o serie din cei mai cunoscuţi literaţi şi publicişti ai perioadei, unii dintre ei afirmaţi chiar pe plan internaţional, care s-au implicat în activităţi de propagandă chiar prin scrierea unor lucrări în care glorificau rolul „civilizator” al Marii Britanii, veştejind barbariile mai ales ale Germaniei:Arnold Bennett, Gilbert Keith Chesterton, John Galsworthy, Arthur Conan Doyle, Joseph Rudyard Kipling, considerat unul din cei importanţi sprijinitori ai reputaţiei Marii Britanii ca putere colonială („Laureate of the Empire”).

„Agenţi de corupere”

În perioada interbelică, acţiunile de influenţare s-au intensificat, Germania fiind una dintre ţările care şi-a dat seama de importanţa activităţilor de acest fel pentru pregătirea unei poziţii avantajoase într-un viitor conflict, mai ales în ţările prevăzute a fi adversari.

Diplomatul  germanOtto Abetz (1903-1958)a acţionat ca  agent de influenţare în Franţa în perioada interbelică. Este trimis în 1931 în această ţară, cu scopul de a crea o atmosferă favorabilă Germaniei, mai ales în rândurile intelectualităţii. Din 1935, activează în cadrul „Comitetului franco-german”, din care făceau  parte Jules Romains, Sacha Guitry, Drieu la Rochelle, pe care reuşeşte să îi atragă de partea Germaniei. Reuşeşte să constituie o reţea numărând, în 1938, 600 de agenţi. Demascat de contraspionajul francez ca agent „de corupere” (influenţare), Abetz este expulzat, iar, în 1945-condamnat la cinci ani muncă silnică.

Odată cu izbucnirea conflctului, agenţii de influenţare erau recrutaţi chiar din ţările de origine.

Politicianul britanic de orientare fascistăWilliam Joyse (1906 – 1946)(poreclit „Lordul Haw-Haw” datorită acţiunilor sale adesea deşănţate),  a condusemisiunile „Radio Berlin”,   prin care dorea să-şi convingă compatrioţii să se retragă din luptă. În 1945, a fost arestat de forţele Aliate şi predat autorităţilor  britanice care l-au condamnat la moarte şi executat în 1946.

„Propaganda ca armă”

Serviciile secrete sovietice au perfecţionat această metodă, mai ales prin intermediul Cominternului, având, ca unul din scopurile sale principale, manipularea unor reprezentanţi ai intelectualităţii europene în sensulintereselor comunismului internaţional şi, în ultimă instanţă, ale URSS, mai ales prin intermediul unor acţiuni propagandistice, desfăşurate adesea cu multă abilitate. „Asul” acestor acţiuni a fost jurnalistul Willi Münzenberg(1889 – 1940), considerat cel mai eficient agent secret de propagandă (influenţare) al Moscovei. Scopul luiMünzenberg, de fapt, al conducerii Cominternului, a fost de a convinge opinia publică necomunistă, mai ales vârfurile intelectualităţii din Occident, de justeţea politicii externe a Uniunii Sovietice şi de a obţine sprijin în favoarea sa. Pentru îndeplinirea acestei misiunii, Münzenberga folosit toate căile de propagandă, dar, mai ales, mijloacele de informare în masă (ziare, film, radio, cărţi, reviste şi teatru), în care erau implicate diferite categorii de “formatori de opinie”:scriitori, artişti, actori, comentatori, preoţi, miniştri, profesori, oameni de afaceri, savanţi, care uneori deveneau „agenţi de influenţare involuntari”. Stephen Koch, autorul lucrăriiIntelectualii din Occident şi tentaţia stalinistă” îl consideră căMünzenbergun “maestru al manipulării inocenţilor”. 

Alţii, unii dintre ei personalităţi de seamă (John Dos Passos, Lilian Hellman, Georg Grosz, Erwin Piscator, André Malraux, André Gide, Bertolt Brecht) au activat însă în cunoştinţă de cauză…

Münzenberg şi-a expus principiile şi experienţa în volumul cu titlu semnificativ „Propaganda ca armă” (1938).

La un moment dat, Münzenbergmanifestă rezerve faţă de stalinism şi îşi declară dezacordul pentru Pactul sovieto-german din 1939, căzând în dizgraţia Moscovei şi fiind probabil asasinat din ordinul acesteia.

„Măsuri active”

Încă de la începuturile sale puterea sovietică s-a implicat în folosirea acţiunilor de dezinformare, influenţare.

Unul dintre cei mai importanţi promotorii ai acestora a fost chiar Leon Troţki care numea agenţii care se implicau în asemenea activităţi „tovarăşi de drum”.

În tot cazul, una din principalele direcţii ale activităţii serviciilor de spionaj sovietice de-a lungul vremii (CEKA, OGPU, NKVD, KGB, GRU) a fost promovarea acţiunilor integrate care aşa-numitelor „Măsuri active” care, între altele, prevedeau dezinformarea, propaganda, folosirea falsurilor, influenţarea mediilor.

 Oleg  Danilovici Kalughin (1934-), fost general KGB, devenit disident, arăta că aceste „măsuri active” au fost „inima şi sufletul spionajului sovietic”. Între altele, se avea în vedere crearea de disensiuni între membrii NATO, compromiterea Statelor Unite în faţa ţărilor din „lumea a treia”.

În asemenea activităţi, au fost folosite o serie de organizaţii internaţionale, „afiliate” Moscovei, cum a fost Consiliul Mondial al Păcii.

Nu întâmplător, agenţii implicaţi în asemenea activităţi au fost numiţi şi „războinicii dezinformării”

Este interesant de menţionat faptul că „măsurile active” au constituit principalul obiect de studiu la Institutul KGB „Iuri Andropov”, frecventat şi de actualii agenţi ai Serviciului de Informaţii Externe al Federaţiei Ruse (SVR).

Pe „frontul secret”

Odată cu izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial, acţiunile de influenţare, recrutare desfăşurate de agenţii pentru Uniunea Sovietică s-au intensificat, astfel încât se poate spune că, în afara „războiului de tranşee” a existat un „război secret”, ai cărui „soldaţi” erau agenţii care desfăşurat asemenea acţiuni.

Deşi, în 1938, a fost promovat aşa-numitul „The Foreign Agents Registration Act” („Actul pentru înregistrarea agenţilor străini”), care definea agentul de influenţare ca un „agent al unor principii străine”, aceasta nu a împiedicat activitatea unor asemenea agenţi.

Joseph Katza acţionat ca agent de recrutare printre comuniştii americani.

Uneori, agenţii de recrutare, care desfăşurat şi acţiuni de spionaj, s-au aflat în posturi importante ale administraţiei americane, cum a fost William Ludwig Ullmann (1908-1993), care şi-a continuat activitatea politică şi după război.

DiplomatulAlger Hiss (1904-1996)a fost acuzat că a desfăşurat acţiuni de influenţare  în timpul perioadei interbelice şi  al Doilea  Război Mondial.

Harry Lloyd Hopkins(1890 –1946), unul din cei mai apropiaţi colaboratori ai preşedintelui Roosevelt, a fost suspectat că ar fi acţionat ca agent de influenţare pentru Uniunea Sovietică, contribuind, în bună măsură, la crearea imaginii favorabile pe care şeful statului american o avea despre Stalin.

Deosebit de complexă a fost activitatea de agent de influenţare pentru Uniunea Sovietică a luiDexter Harry White (1892 –1948)în Perioada interbelică şi în timpul celui de al Doilea Război Mondial.  Între altele, a contribuit la crearea unei atmosfere de animozitate între Statele Unite şi Japonia, ceea ce corespundea intereselor sovietice, la o reprezentare supraevaluată a URSS în cadrul organismelor ONU. Deşi, după război, activităţile lui White au fost dovedite, el nu a compărut niciodată în faţa unei instanţe.

În această perioadă, şi în alte ţări implicate în conflict au acţionat agenţi de influenţare.În Norvegia, ţară care avea o importanţă strategică deosebită, au acţionat ca agenţi de influenţare pentru URSS Arne Herløv Petersen, timp de zece ani, şi diplomatul Arne Treholt

„Întreprinzătorul”în acţiune

Nu se poate spune că Aliaţii au ignorat importanţa acţiunilor de influenţare chiar în interiorul propriei tabere.

Între alte acţiuni desfăşurate de Sir William Samuel Stephenson 1897-1989), numit şi „Întreprinzătorul”, şef al secţiuni al agenţiei britanice MI6 în Statele Unite în timpul celui de al Doilea Război Mondial, a fost şi aceea de a crea un climat psihologic propice pentru ieşirea acestei ţări  din starea de neutralitate.

Una din agentele de influenţare pe „scena” celui de al Doilea Război Mondial a fostactriţa şi cântăreaţa Marlene Dietrich (1901-1992).Stabilită la Hollywood, unde se autoexilase după ce Hitler a luat puterea în Germania, Marlene devine agent de influenţare în slujba serviciului condus de William Stephenson. Are intervenţii la posturile de radio dedicate Germaniei, ceea ce a făcut ca înseşi serviciile germane  să o numească “apriga Marlene”.

Un rol similar l-a jucat şi „sfinxul nordului”, Greta Garbo.

„Războiul influenţării”

…a căpătat o intensitate sporită în timpul Războiului Rece, mai ales prin acţiunile desfăşurate în acest sene de Uniunea Sovietică.

Combatanţi ai acestui „război” au fost persoane cu profesii din cele mai diferite, activând în variate domenii.

Desigurjurnaliştiis-au aflat în „linia întâi” a acestui război. Pierre-Charles Pathe (1910-), fiu al magnatului industriei cinematograficecâştigă notorietate ca jurnalist. În 1961, este recrutat de KGB ca agent de influenţare, activând în Franţa, mai ales în mediile socialiste. Din 1967, spionajul sovietic îi comunică informaţii, destinate să apară în presa franceză. În 1976, primeşte sprijin financiar de la KGB pentru  editarea publicaţiei „Synthesis”. În 1979, este arestat de serviciul de informaţii francez DST, surprins în flagrant delict în timp ce schimba documente cu un intermediar al KGB şi este condamnat la cinci ani de închisoare.

Tot în Franţa, acţionează André Ullman(1912-1970), care, după război, desfăşoară activitate jurnalistică la importante publicaţii. Este recrutat de NKVD, iar, în 1948, de serviciul de spionaj polonez. În calitate de jurnalist, acţionează ca agent de influenţare în publicaţia sponsorizată de Partidul comunist „Les Lettres françaises”. Între altele, încearcă să compromită o serie de autori care criticau regimul din URSS.

Dintre oamenii de afaceriagenţi de influenţare pentru URSS, este de amintit Joseph Kagan (1915-1995)care a dobândit  chiar  titlul de lord ulterior  retras din cauza unor malversaţiuni financiare. A fost acuzat că a acţionat ca agent de influenţare pentru URSS. Se refugiază în România şi apoi în Israel.

Şi uniioameni de ştiinţă, s-au implicat în activităţi de influenţare şi încă la cele mai înalte nivele. Reputat sinolog, profesor universitar, Ernst Schwarz (1916-2003)este recrutat de serviciul de spionaj est-german, primind însărcinarea de a acţiona în Austria. În afară de transmiterea de rapoarte de mare interes chiar din interiorul cancelariei preşedintelui Kreisky, Schwarz acţionează ca agent de influenţare,   determinându-l pe  acesta să îl invite în vizită pe conducătorul Partidului comunist din RD Germană, Erich Honeker. Este numit profesor la Academia Diplomatică din Viena, unde obţine informaţii din acest domeniu, de exemplu despre relaţiile dintre China şi RF Germania, reuşind chiar să pună în circulaţie documente falsificate destinate să tulbure aceste contacte.

Şi oameni ai bisericiise implică în acţiuni de influenţare, tot în favoarea Uniunii Sovietice. Boleslaw Piasecki (1915-1979)primeşte misiunea de a infiltra biserica catolică din Franţa. A făcut parte din reţeaua organizată de serviciul de informaţii sovietic pentru a penetra cercurile catolice şi protestante şi din Elveţia, Belgia, Olanda, Germania.

Contele Negarvilleaacţionat pentru infiltrarea Ordinului de Malta şi în pentru extinderea influenţei partidului comunist în Italia.

„Muncă neagră”

Un caz cu totul special este acela al lui Philip Agee (1935–2008), care, după ce în perioada 1957-1969 este agent CIA, demisionează, pretextând că este dezamăgit de metodele şi scopurile Agenţiei, dar, în continuare, va colabora cu KGB ca agent de influenţare, ceea ce va nega ulterior. De fapt, această activitate a lui Agee se concretizează în deconspirarea a nu mai puţini de 250 de agenţi CIA, ceea ce va duce la „căderea” acestora şi dezorganizarea reţelelor  Agenţiei în străinătate. Această „deconspirare” s-a produs mai ales prin publicarea unor volume cu titluri semnificative, cum ar fi  „Dirty Work:The CIA in Western Europe” (1978) şi „Dirty Work:The CIA in Africa” (1979), în care sunt date la iveală noi informaţii despre personalul CIA.

Adoptarea, de către Congresul SUA, a „Actului de Protecţie a Identităţilor Agenţilor de Informaţii” (1982), care defineşte drept ilegală divulgarea identităţii agenţilor CIA, este considerată, în parte, şi ca o consecinţă a dezvăluirilor lui Agee.

George H.W. Bush, şeful CIA în perioada 1976-77, l-a acuzat pe Agee că, în urma dezvăluirilor lui, a fost asasinat  în 1975, de către o organizaţie greacă marxistă radicală Richard Welch, responsabilul CIA în Atena. Expulzat în 1977 din Marea Britanie, Agee a trăit în Olanda, Franţa, Germania, Grenada, Nicaragua, iar, în 2000, s-a stabilit în Cuba, unde a şi murit. Şi-a  descris peripeţiile în lucrarea autobiografică „On the Run” (1987).

În România

…au activat de-a lungul vremii o serie de agenţi de influenţare.

Belu Zilber (Andrei Şerbescu) (1901-1978), jurnalist, economist, a activat ca  agent pentru URSS (Comintern)  în timpul Perioadei interbelice. În afară de mijlocirea transmiterii de informaţii  prin intermediul spionilor sovietici din România, Zilber avea o misiune precisă în aceste reţelele  controlate de Comintern, activând ca agent de influenţare în mediile gazetăreşti şi intelectuale. În această calitate a fost arestat în 1928 şi 1930, iar, în 1931, a fost inculpat în aşa-numitul „proces al spionilor sovietici”, în urma căruia au fost condamnate 36 de persoane, acuzate de trădare de ţară, spionaj şi acţiuni de influenţare.

După război, Silber a fost implicatîntr-un alt proces, acela al „grupului Pătrăşcanu”, pe care de altfel l-a şi trădat, acceptând să fie martor al acuzării. Se pare că în acest proces au fost folosite şi informaţii referitoare la faptul că Silber avea legături cu agenţi americani prin care a încercat să atragă atenţia asupra exceselor comunismului în România. Ironia soartei, în 1964, Silber a fost martor pentru activitatea comisiei pentru   reabilitarea lui Pătrăşcanu.

Una din cele mai active agente de influenţare în România în Perioada interbelică a fost  Edith von Coller (1895-), care vine la Bucureşti sub acoperirea de corespondent al ziarului „Deutsche Allgemeine Zeitung”, cu scopul de a se introduce în mediile politice, culturale româneşti în calitate de agent de influenţare, mai ales în ceea ce priveşte propagarea ideologiei naziste şi apropierea de Germania.  Dovedind o abilitate ieşită din comun şi dispunând şi de fonduri suficiente, Coller reuşeşte să se introducă în lumea politică românească şi în protipendada bucureşteană. Este în legătură directă şi cu Horia Sima, pe care încearcă fără succes să îl îndepărteze de planurile sale de răsturnare a lui Carol II. Se pare că a sprijinit fuga din ţară a acestuia după rebeliunea din ianuarie 1941, sugerând ca el să fie folosit ca mijloc de şantaj împotriva lui Ion Antonescu. I se atribuie sarcina de a afla intenţiile mareşalului Ion Antonescu. Intră sub directa supraveghere a Serviciului Secret de Informaţii, ceea ce este sesizat de Gestapo şi, în 1943, Coller  este rechemată la Berlin. Potrivit autoarei romanului “Atenee Palace”,   Waldeck, Coller  ar fi fost o „Mata Hari modernă”.

 În perioda instaurării comunismului în România, au acţionat aici o serie de agenţi sovietici care, de fapt, aveau sarcina precisă de a activa pentru transpunerea în practică a indicaţiilor Moscovei. Un caz tipic este acela alAlexandru Nicolschi(1915-1992)care, în posturile importante în care s-a aflat, în Direcţia Generală a Securităţii Poporului şi în Ministerul Afacerilor Interne, a influenţat direct activitatea acestor organisme.

Dar ce altceva decât agenţi de influenţare au fost aşa-numiţii „comunişti moscoviţi”, care, după reîntoarcerea în ţară, au acţionat pentru transpunerea în practică a „indicaţiilor Moscovei”?

 

Bibliografie selectivă

-Richard H. Shultzand Roy Godson, „Dezinformatsia:Active Measures in Soviet Strategy”, 1984

-Thomas N. O'Brien, „Russian Roulette: Disinformation in the U.S. Government and News Media”, 1989

-Vasili Mitrokhin, „The Soviet Intelligence Officer's Handbook”, 2002

-Lerner, K. Lee and Brenda Wilmoth Lerner, „Encyclopedia of Espionage, Intelligence and Security”,  2003

-George Friedman, „America's Secret War:Inside the Hidden Worldwide Struggle Between the United States and Its Enemies”, 2005

-<a href="http://www.amazon.com/Nigel-West/e/B001HD3XAI/ref=dp_byline_cont_book_1">Nigel West</a>, Historical Dictionary of Intelligence and Counterintelligence, &nbsp;2007

http://en.wikipedia.org/wiki/Agent_provocateur

http://en.wikipedia.org/wiki/Agent_of_influence