Poveștile necunoscute ale vinurilor de Sâmburești: de la vechii boieri, la comuniști și la sticla de pe masa reginei Elisabeta a II a

Autor 6438 vizualizări


După Revoluția din 1989 și tumultoasele reforme adoptate în anii imediat următori, industria vinificației a părut că intră într-un con de umbră. Desființarea autorităților care puteau să controleze modul în care se îngrijește via, dar și fărâmițarea excesivă a loturilor au lăsat impresia că tradiția de sute de ani în domeniul vinificației din România va eșua într-o licoare de calitate îndoielnică, produsă la limita consumului local. Totuși, spre bucuria noastră, a tuturor, aceste premise sumbre au fost înlăturate, rând pe rând, de oamenii care nu doar că au înțeles că pot face un business aici, în România, dar că pot să scrie noi capitole cu adevărat remarcabile în istoria vinului. Cu timpul și cu muncă multă din partea acestora, fără prea multe surle și tâmbițe, ne-am pomenit cu podgorii renumite care obțin premii prestigioase la festivalurile de profil. Cele mai multe dintre acestea au o istorie bogată însă prea puțin cunoscută de marele public. Una dintre aceste podgorii de tradiție este cea de la Sâmburești.

Pentru mulți Sâmburești pare un vin tânăr, cu o istorie ultra-recentă, însă lucrurile sunt departe de a fi așa. Povestea modernă a vinului de Sâmburești se leagă de numele unui fost premier al României:Vintilă Brătianu. Deși dealurile Sâmbureştiului au fost plantate cu vie cu mult înaintea marii familii liberale, acest boier de viță nobilă a luat, la începutul secolului XX, o decizie radicală, care va influența evoluția podgoriei până în ziua de azi. Acesta l-a invitat pe celebrul oenolog Auguste Joseph Ville să vină la Sâmburești, în 1906, pentru a reface podgoriile familiei distruse din cauza filoxerei. De altfel, acesta plecase definitiv din Franța în 1893, fiind trimis de statul francez, la solicitarea guvernului român, cu misiunea de a ajuta Romania în refacerea viilor distruse. Auguste Joseph Ville aduce pentru prima data în țară soiurile Muscat Ottonel și Merlot, precum și altele.

Spre uimirea lui Vintilă Brătianu, Ville îi face o recomandare aproape sinucigașă:să defrișeze toate viile și să le înlocuiască cu soiuri nobile frantuzești. Pus în faţa acestei decizii imposibile, marele om de stat își dovedește flerul și pornește replantarea moșiei. Această acțiune va aduce vinul de Sâmburești în galeria selectă a podgoriilor nu doar din România, ci din întreaga lume. După numai câțiva ani, decizia îndrăzneaţă îi este răsplatită cu medalia de aur la Expoziția Universală de la Paris din 1926.

Vinul curge la Sâmburești de sute de ani

În Sâmburești, povestea vinului începe însă cu mult înainte de momentul pe care l-am punctat. Amplasamentul propice pentru cultivarea viței de vie în întreaga regiune face pe specialiști să nu excludă ideea ca aceste locuri să fi făcut parte din plantațiile daco-geților. Mai mult chiar, în zona Drăgășani există un castru și o așezare romană din secolele II-III d.Hr., iar podgoria Drăgăşani a fost denumită „podgoria voievodală a Banilor Olteniei”, apărând în numeroase documente începând chiar cu voievodul Mircea cel Bătrân.

Apropierea Sâmbureștilor de Drăgășani i-a dus pe specialiști în eroare, aceștia apreciind pentru multă vreme condițiile din cele două podgorii ca fiind asemanatoare. Dacă în privința condițiilor climatice analiza datelor ultimilor ani confirmă aceasta asemănare, în privinţa solurilor există diferențe semnificative. Un alt factor care contribuie la realizarea unui microclimat propriu podgoriei Sâmburești îl constituie orografia și expoziția terenurilor ocupate cu vița de vie.

Numele Sâmburești este fără îndoială legat de numele dealului Sâmburul, și azi, ca și acum patru sute de ani, cultivat cu pruni. Satul exista la începuturile secolului al XVI-lea, când se afla în stăpânirea familiei Rudeanu, familie ce a dat Ţării Românești numeroși dregatori, printre care și Theodosie Rudeanu, marele logofat și cronicar al lui Mihai Viteazul. Sâmbureștiul este menționat în timpul domniei marelui voievod, în 1597, când este dat cu „întărire domnească” vestitului său căpitan Val Armas Marco pentru vrednicia cu care a luptat împotriva turcilor și a apărat orașul Giurgiu.

Prima menționare în documente a podgoriei Sâmburești și a faptului că aici se producea vin are loc începând cu 1638. Atuncisatul ajunge în stăpânirea lui Marco Danovici, marele paharnic și armaş, ctitorul mănăstirii din Sâmburești și nepotul lui Dan Danilovici. Acesta îi plătește lui Vlad Rudeanu suma imensă pentru acele vremuri, de 400 de galbeni.

Pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, la Sâmburești se făcea vin și acest lucru îl întâlnim chiar în zapisului de vânzare a moșiei, unde se amintește de „o biserica de piatră, cu pivniță și vie de pometuri”. Atunci domeniile treceau din proprietatea lui Constantin Creţulescu, vel spătar, fiul lui Iordache Creţulescu (ginerele lui Constantin Brâncoveanu), în cea a lui Ștefan Balotă, vel clucer de arie. O idee asupra cantităților de vin produse aici înainte de marea filoxeră găsim în documentele primăriei din Sâmburești, după împroprietărirea făcută de Alexandru Ioan Cuza:circa 6.500 decalitri de vin.

În comunism, vinurile Sâmbureşti au fost marfă rară şi monedă de schimb

Calitatea vinurilor Sâmburești a fost atestată de numeroase medalii și premii câștigate de-a lungul existenței podgoriilor. Încă din 1891, vinurile de aici au câștigat medalii în Paris, în timp ce gustul lor a fost nominalizat de către sommelierul Expoziției Mondiale din 1937.

Totuși, după perioada interbelică, în care vinul a strălucit din plin la nenumărate evenimente, venirea comuniștilor la putere părea să aducă modificări care ar fi putut să nu fie de bun augur.În anul 1945 se face o împroprietărire rapidă a țăranilor, iar o parte din moșia Brătienilor trece în proprietatea statului, constituindu-se, ca forme de organizare, în A.F.S.M-uri (Administrația Fermelor Statului și Staționarea de Mașini).Patru ani mai târziu, în 1949, colectivizarea transformă fosta moșie a lui Vintilă Brătianu în G.A.S. (Gospodăria Agricolă de Stat) Sâmburești, acum proprietar peste 70 ha plantații de pomi, 40 ha plantații de vie și 300 ha cu pădure.

Faptul că era o podgorie renumită ar fi atras asupra vinului o apreciere deosebită din partea lui Stalin. Cât este adevăr și cât mit, nu avem de unde să cunoaștem, cert este însă faptul că nu doar nomenclatura partidului communist se înfrupta din această licoare deosebită, dar și înalți demnitari francezi, precum preşedinții Charles de Gaulle și Valery Giscard d’Estaing, s-au bucurat de acest vin în vizitele lor în Romania. De asemenea, în ultimii ani ai dictaturii comuniste, ca multe alte lucruri de valoare din România care erau produse doar pentru export, vinurile Sâmburești au devenit o monedă de schimb și o marfă rară, prețuită de cunoscători.

Recunoașterea calităților vinului a venit și prin câștigarea unor premii importante la concursurile internaționale. Astfel, vinurile roșii Sâmburești au adus, în anii ’70, de la concursuri din Paris, Bordeaux, Budapesta și Moscova, 16 medalii de aur și 12 medalii de argint, după ce, în perioada anterioară, vinurile îmbogățiseră palmaresul podgoriei cu medaliile de aur câștigate în 1961 în Germania și alte 28 de medalii de aur și 16 medalii de argint obținute în Tbilisi, Ljubljana și Leipzig, în anii următori.

Nu de puține ori s-a vorbit și de efectele terapeutice ale vinurilor roșii din aceată zonă;aceasta, pentru că în vinul roșu de Sâmburești se găseste un puternic antixoidant:resveratrolul, un ingredient care se găsește în pieliță și în sâmburii strugurilor. Specialiștii consideră că, băut cu moderație, în scop terapeutic (circa 200 ml pe zi, adică 1-2 pahare), vinul roşu poate preveni o serie de boli și ar putea prelungi viața.

Din perioada comunistă există şi o poveste potrivit căreia, în perioada vizitei făcută de Zhou Enlai, vicepreşedinte al C.C. al Partidului Comunist Chinez și premierul Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze în România, în zilele de 17-23 iunie 1966, acesta a fost consultat și de către academicianul prof. dr. Ana Aslan, care i-a recomandat şi să bea câte două pahare, respectiv 200 ml vin roșu de Sâmburești pe zi. Se pare că suferea de cancer. Zhou Enlai a respectat indicațiile profesoarei urmând tratamentul tot restul vieții, iar vinul i-ar fi fost trimis prin curieri speciali, în mare secret.

 

Vinul Sâmburești, pe masa reginei Angliei

Există, de asemenea, un eveniment mai puțin obișnuit, petrecut în anul 1982 și care ar avea o legătură cel puțin inedită cu vinul de Sâmburești. În vara acelui an, în Marea Britanie, un anume Michael Fagan a fi pătruns prin efracție în Palatul Buckingham, reședința reginei Elisabeta a II-a, chiar în dormitorul acesteia. Intrusul nu a furat nimic, ci doar a băut dintr-o sticlă de vin a majestății sale și, potrivit presei, s-ar fi conversat cu aceasta timp de câteva minute. De altfel, acest lucru (catalogat de poliție drept furt) a fost singura acuzație directă ce i s-a adus. El a fost internat pentru vreo șase luni într-un ospiciu, după care a fost eliberat.

Cert este că presa din Marea Britanie a făcut mare vâlvă asupra acestui incident pentru că, până la urmă, în Palatul Buckingham nu era tocmai uşor de pătruns. În privința a ceea ce a băut intrusul, unii au vorbit doar despre vin, alții au mai adăugat și ceva wiskey. Deși nimeni nu a indicat felul vinului, se pare că într-una dintre imaginile prezentate la televizor zilele acelea ar fi apărut una realizată în podgoriile de la Sâmburești. Iar acest lucru ar fi creat ceva panică la Ambasada română de la Londra, întrucât nici această instituție și nici Ministerul Afacerilor Externe nu ar fi știut cine ar fi putut furniza reginei acest vin dintr-o țară comunistă.

Există voci care susțin că vinul fusese dăruit reginei de către Jullien Amery, preşedintele Joint Intelligence Comitte (staff-ul Comunităţii de Informaţii a Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord), un sfetnic de taină al reginei. Acesta primise vinul de la George Pop, personaj rămas în memoria contemporanilor săi ca un om de afaceri britanic de origine română care s-a ocupat, între altele, de intermedierea contractelor româno-britanice pentru achiziţionarea şi ansamblarea în România a avioanelor „BAC”, în condiţiile unei acerbe competiţii cu avioanele americane Boeing;la rândul său, acesta avea vinul cadou de la... şeful Serviciului Contraspionaj britanic din Departamentul Securităţii Statului al Republicii Socialiste România. Din păcate, n-avem cum să confirmăm această a doua parte a poveştii, dar apariția unei sticle de vin produs la Sâmburești în camerele Palatului Buckingham – chiar dacă nu ar fi fost vinul băut de intrus și chiar dacă nu aceasta ar fi fost filiera prin care el a ajuns acolo – este o mare onoare și, în același timp, un semn de prețuire pentru licoarea produsă pe platourile piemontane de pe malurile Oltului.

După 1990, ca multe alte unități de stat intrate în meandrele tranziției, SC Viti-Pomicola Sâmburești SA, cum s-au numit o perioadă domeniile, cunoaște o lungă perioadă de decădere, agravată de managementul defectuos, de lipsa cronică a fondurilor pentru dezvoltarea culturilor, dar și alte probleme de organizare. Astfel, compania ajunge doar o umbră a gloriei trecute și vinul de Sâmburești e aproape gata să dispară pentru totdeauna. În anul 2005, societatea intră în portofoliul grupului Valvis Holding.

În urma unui program de investiții susținute începe reconversia întregii suprafeţe viticole, se renovează și se retehnologizează combinatul de vinificație, se instalează sisteme de irigație de ultimă oră. Și crama are parte de renovare, alocându-se sume considerabile în echipamente de vinificație, condiționare, depozitare și îmbuteliere. De asemenea, este adus în echipă Pierre-Marie Guillaume, un viticultor francez de renume internațional, proprietarul unei pepiniere de familie cu o istorie de peste 100 de ani și mândria de a produce unele dintre cele mai bune soiuri de viță de vie din lume. Toate aceste lucruri produse în ultimii zece ani ne îndeamnă să credem că legenda vinului de Sâmburești va continua.