Autor 1158 vizualizări


21 iunie 1978, Rosario. Argentina întâlnea Peru şi avea nevoie de o victorie la cel puţin patru goluri diferenţă pentru a se califica în finala Cupei Mondiale pe care o găzduia. S-a terminat 6-0, iar pumele urmau să joace pentru prima dată de la ediţia inaugurală cu trofeul pe masă. O performanţă cu atât mai specială cu cât fusese obţinută pe teren propriu.

La aproape patru decenii de la acel moment, ceea ce s-a întâmplat continuă să fie un mister, iar meciul care a trimis Argentina în ultimul act rămâne unul controversat. Multe voci încă susţin că naţionala Perului a cedat fără luptă, deşi nu există vreo dovadă evidentă în acest sens. Incertitudinea este menţinută şi de refuzul FIFA de a ancheta evenimentele petrecute atunci. Pe undeva, o decizie de înţeles, pentru că astfel s-ar deschide o Cutie a Pandorei, s-ar crea un precedent, iar forul mondial ar fi obligat să analizeze şi alte partide din istoria Cupei Mondiale, precum celebrul RFG-Austria din 1982. Dar lipsa unui răspuns clar face ca varianta unui posibil aranjament să rămână una plauzibilă.

„Cu ceea ce ştiu acum, nu pot să spun că sunt mândru de victoria mea. Dar nu am realizat ce s-a întâmplat. Cei mai mulţi dintre noi nu au făcut-o. Noi doar am jucat fotbal”, spunea, cu amărăciune, Leopoldo Luque, autorul unei duble în meciul cu Peru, în urmă cu câţiva ani.

În cele din urmă, naţionala albicelestă avea să cucerească primul său titlu mondial, dar a rămas senzaţia că adevărata câştigătoare a fost dictatura militară condusă de generalul Jorge Rafael Videla, care deţinea puterea în Argentina acelei perioade.