Povestea torţionarului care a transformat în abatoare de deţinuţi politic închisorile din Galaţi şi Gherla
Petrache Goiciu avea o apetenţă deosebită în a tortura şi ucide preoţii şi intelectualii. Printre miile de deţinuţi care au fost torturaţi de el s-au numărat şi marii oameni de stat Iuliu Maniu şi Ion Mihalache. Trei dintre fiii torţionarului au făcut carieră în Securitate, fiind la rândul lor autorii unor atrocităţi.
Dacă este să vorbim despre o hartă a închisorilor în care, după 1945, au fost săvârşite, după anul 1945, atrocităţi împotriva unor deţinuţi politici, Galaţiul nu trebuie, fără îndoială, să lipsească.
Aici au activat, în perioada de maximă persecuţie a celor care se opunea regimului comunist, doi dintre cei mai cunoscuţi torţionari. Vorbim despre Nicolae Moromete (zis „Maromet”), a cărui poveste v-am spus-o la sfârşitul lunii decembrie, dar şi de Petrache Goiciu, despre care vom relata în articolul de faţă, plecând având în vedere că a fost unul dintre cei mai sadici directori de penitenciar din istoria României.
Goiciu – parvenitul de meserie
Ascensiunea în carieră a lui Petrache Goiciu este, fără îndoială, un exemplu de parvenire fără scrupule. Născut în 1905, la Galaţi, Goiciu provenea dintr-o familie modestă:era fiul unui salahor în port şi al unei femei care muncea cu ziua. După ce a absolvit cele patru clase ale şcolii gimnaziale, a urmat o perioadă în care şi-a ajutat mama (rămasă văduvă pe când Petrache avea cinci ani) în munca de spălătoreasă la familiile înstărite. La vârsta de 16 ani se angajează la Fabrica de cuie „Fischer”, iar după doi ani devine ucenic la Depoul de locomotive Galaţi, unde învaţă meseria de lăcătuş. A muncit acolo peste două decenii, însă singurele lucruri notabile sunt implicarea în câteva scandaluri cu şefii direcţi, dar şi faptul că, în acea perioadă, l-a cunoscut pe (atunci) tânărul şi neliniştitul Gheorghe Gheorghiu Dej (care avea să devină lider al partidului comunist şi apoi şef al statului român). De altfel, se pare că acest lucru l-a ajutat destul de mult în carieră pe Goiciu, care se lăuda deseori cu prietenia cu Dej.
În anul 1945, pe fondul implicării lui în mişcarea sindicală (unde, totuşi, era un obscur) este promovat, destul de surprinzător (singurul criteriu din dosar era faimoasa „origine socială sănătoasă”, dublată probabil de o vorbă bună de la Gheorghiu-Dej), „responsabil de cadre” al Partidului Muncitoresc Român la Regionala CFR de la Galaţi.
