Autor 2892 vizualizări


Acum câteva secolele, cafenelele londoneze erau adevărate centre ale provocărilor politice, un loc al intelectualilor, savanţilor, dar şi al libertinilor. Astăzi, ne este greu să ne imaginăm că am putea intra într-o cafenea pentru a ne aşeza lângă un necunoscut pentru a-l întreba care sunt cele mai noi ştiri. Sau să dăm de masă cu un roman apărut recent, cerându-le celor din jur opinia asupra acestuia. Însă conform istoricului londonez Matthew Green, aşa stăteau lucrurile în cafenelele din Londra acum trei secole.

În 1712, pe locul unde azi se află o cafeneau Starbucks era cafeneaua Button’s, un loc în care poeţi, dramturgi, jurnalişti, dar şi oameni simpli, se întâlneau pentru a bea cafea, a scrie şi a discuta despre literatură până la ore târzii.

Cei care se bucură azi de o cafea la Londra nu ştiu că se alătură unui ritual ce datează de acum circa 360 de ani. Prima cafenea londoneză (sau, mai bine spus, un stand cu cafea) a fost deschisă în 1652 de către un grec excentric pe nume Pasqua Roseé. În timp ce lucra ca servitor pentru un negustor britanic în Smyrna, Turcia, el a descoperit savoarea acestei băuturi turceşti şi a decis să o aducă la Londra. Dintr-o dată, tot felul de oameni, încântaţi de noua descoperire, se întâlneau la cafeneaua lui pentru a bea, scrie, glumi şi bârfi.

În curând, deţinătorii de taverne din jur şi-au dat seama, cu disperare, că afacerea lui Pasqua le afectează propriile afaceri:grecul ajunsese să vândă 600 de cafele pe zi! Mai mult decât atât, cafeaua a ajuns să fie cunoscută ca antidot împotriva beţiei, violenţei şi poftelor sexuale, înlesnind gândirea, spiritul şi rafinamentul. Roseé a stat astfel la baza boom-ului de cafenele pe care Londra îl cunoaşte începând cu a doua jumătate a secolului al XVII, iar băutura pe care a adus-o la Londra avea să transforme acest oraş pentru totdeauna.

În 1663 existau deja 82 de cafenele în centrul Londrei. După Marele Incendiu din 1666, ele au fost redeschise şi au supravieţuit încercării Regelui Carol al II-lea Stuart de a le închide (1675). Regele devenise foarte preocupat de faptul că aceste cafenele se transformaseră în spaţii în care oamenii puteau discuta nestingheriţi probleme de politică. În acea epocă apare termenul de „politician de cafenea”, referindu-se la cineva care îşi petrecea întreaga zi formulând opinii sofisticate cu privire la probleme de stat, pe care le împărtăşea cu oricine era dispus să asculte. Deşi unele dintre cafenele aveau şi personal de sex feminin, nicio femeie „respectabilă” nu dorea să fie văzută în asemenea locuri. În 1674 era redactată Peţiţia femeilor împotriva cafelei, text ce deplângea modul în care acest „abominabil lichior păgân” le-a transformat bărbaţii harnici şi virili în leneşi efeminaţi care nu fac altceva decât să stea toată ziua în cafenele discutând.

Bărbaţii din Londra nu au ţinut seama de nemulţumirile soţiilor, iar capitala Angliei a devenit oraşul dependenţilor de cafea. Până la începutul secolului al XVIII-lea, conform contemporanilor, existau la Londra mai bine de 3.000 de cafenenele. Istoricii contemporani sunt mai rezervaţi cu privire la aceste estimări, propunând în schimb cifra de 500 de cafenele.

Primele cafenele nu erau copiate una după cealaltă;multe aveau propriile lor caracteristici. Unele puteau fi decorate cu animale împăiate;în altele, clienţii puteau beneficia şi de serviciile unui frizer. Într-o cafenea anume, libertinii se puteau trezi din beţie cu ajutorul cafelei în timp ce frunzăreau un registru al prostituatelor de la bordelul din apropiere, la care erau conduşi după ce erau pregătiţi să înceapă o nouă noapte de distracţii.

În ciuda acestei diversităţi, toate cafenelele urmau aceeaşi formulă, încercând să maximizeze interacţiunea dintre clienţi pentru a crea un mediu plăcut, creativ şi vesel. O cafea costa doar un penny, bani în care intra şi reumplerea, de câte ori doreai, a cănii. Odată ce îţi primeai cafeaua, era timpul să interacţionezi cu ceilalţi clienţi. Elementul vital pentru cafenele era conversaţia. A-i asculta şi a vorbi cu străini, uneori timp de ore în şir, era principiul fondator al cafenelelor, principiu pe care, între timp, l-am pierdut.

Peste tot se organizau dezbateri. În Covent Garden, la cafeneaua Bedford exista un „termometru dramatic”, iar temperaturile variau de la „excelent” la „execrabil”, în funcţie de calitatea şi vitalitatea discuţiilor. Dramaturgilor le era frică să intre la Bedford după prima reprezentanţie a celei mai recente piese, căci acolo îi aşteptau cele mai dure critici, iar politicienii se temeau să meargă în cafenelele din Westminster după ce ţineau discursuri în Parlament.

Cafenelele reauneau la un loc oameni şi idei;aici s-au născut idei geniale şi inovaţii ce aveau să facă din Anglia ţara cea mai invidiată din lume. În cafenele erau tranzacţionate acţiuni;negustorii, căpitanii de vas, cartografii şi agenţii de bursă au dat naştere industriei de asigurări la cafeneaua Lloyd’s, iar cafenelele din jurul sediului Royal Society stimulau descoperirile ştiinţifice. Se spune că faimsoul Isaac Newton a disecat odată un delfin chiar pe o masă din Cafeneaua Grecească.

Însă în ce măsură putem pune acest val de inovaţii pe seama băuturii, pe seama cafelei? Pentru amatorii de cafea din zilele noastre, gustul cafelei de secol XVIII ar părea îngrozitor. Dar şi oamenii de atunci vedeau, în general, cafeaua ca fiind dezgustătoare, comparând-o la gust cu cerneala, cenuşa, noroiul şi, cel mai des, excremente. Dar ea crea dependenţă, era un stimulent mental şi fizic, o poartă către inspiraţie. Astfel, gustul trecea pe locul secund.

Astăzi, gustul cafelei este, fără îndoială, superior celui din vremurile trecute. Dar asta nu e neapărat un câştig, ba din contră;în comparaţie cu stimulentele intelectuale şi dezbaterile însufleţite din cafenelele de atunci, oamenii din ziua de azi au avut mult de pierdut.

http://www.telegraph.co.uk

 

Proclamaţia Regelui Carol II Stuart prin care acesta interzicea cafenelele:


A PROCLAMATION FOR THE Suppression of Coffee-Houses.

CHARLES R.


Whereas it is most apparent, that the Multitude of Coffee-Houses of late years set up and kept within the Kingdom, the Dominion of Wales, and the Town of Berwick on Tweed, and the great resort of Idle and disaffected persons to them, have produced very evil and dangerous effects;as well for that many Tradesmen and others, do therein mis-spend much of their time, which might and probably would otherwise by imployed in and about their Lawful Callings and Affairs;but also, for that in such houses, and by occasion of the meetings of such persons therein, diverse False, Malitious and Scandalous Reports are devised and spread abroad, to the Defamation of His Majesties Government, and to the Disturbance of the Peace and Quiet of the Realm;his Majesty hath thought it fit and necessary, That the said Coffee-houses be (for the future) put down and supressed, and doth (with the Advice of his Privy council) by this Royal Proclamation, Strictly Charge and Command all manner of persons, That they or any of them do not presume from and after the Tenth Day of January next ensuing, to keep any Publick Coffee-house, or to Utter or sell by retail, in his, her, or their house or houses (to be spent or consumed within the same) any Coffee, Chocolet, Sherbett or Tea, as they will answer the contrary at their utmost perils.

And for the better accomplishment of this his Majesties Royal Pleasure, his Majesty both hereby will and require the Justices of the Peace within their several Counties, and the Chief Magistrates in all Cities and Towns Corporate, that they do at their next respective General Sessions of the peace (to be holden within their several and respective Counties, Divisions and Precincts) recall and make void all Licences at any time heretofore Granted, for the selling or retailing of any Coffee, Chocolet, Sherbett or Tea. And that they or any of them do not (for the future) make or grant any such Licence or Licences to any persons whatsoever. And his Majesty doth further hereby declare, that if any person or persons shall take upon them, him or her, after his, her or their Licence or Licences recalled, or otherwise without Licence, to sell by retail (as aforesaid) any of the Liquors aforesaid, that then the person or persons so Offending, shall not only be proceeded against, upon the Statute made in the fifteenth year of his Majesties Reign (which gives the forfeiture of five pounds for every moneth wherein he, she or they shall offend therein) but shall (in case they persevere to Offend) receive the severest punishments that may by Law be inflicted.

Given at our Court at Whitehall, the Nine and twentieth day of December 1675, in the Seven and twentieth year of Our Reign.

God save the King