Autor 8713 vizualizări


De pe urma personalităţilor sau a anumitor evenimente s-a încercat dintotdeauna să se obţină bani sau faimă. Ne putem aduce aminte, de pildă, de cazul prinţesei Anastasia, fiica Romanovilor despre care se spune că a supravieţuit, şi cum multe femei au pretins de-a lungul timpului că sunt descendentele familiei regale. Sau cum Napoleon a fost declarat mort în 1814, pentru că numai un astfel de eveniment avea să încheie războiul dintre familia de Bourbon şi Anglia. Cazul de faţă îi are ca protagonişti pe Hitler şi jurnaliştii ziarului Stern, care în căutarea succesului au inventat o “exclusivitate”.

Pe 25 aprilie 1983, ziarul săptămânal “Stern” titra pe prima pagină “S-au descoperit jurnalele lui Hitler.” Ei publicau numai 10 pasaje presupuse a fi scrise de către liderul nazist. Materialul ar fi provenit dintr-un carneţel în care Hitler ar fi ţinut un jurnal, fără ştirea nimănui, care se cuprindea perioada 1932 – 1945. În cadrul unei conferinţe, redactorul-şef al publicaţiei germane, Peter Koch, prezenta toate acestea ca fiind meritul jurnalistului de investigaţii Gerd Heidemann. Publicaţii din întreaga lume se licitau pentru drepturile de publicare a jurnalului: “Sunday Times” oferea 400 000 de dolari, nelăsându-se mai prejos nici “Paris Match” sau “Panorama”.


Peter Koch afirma cu jumătate de gură că documentele trecuseră prin mâinile istoricilor Hugh Trevor Roper şi Gerhard L. Weiberg, care concluzionaseră că acestea sunt originale. Cu toate acestea, mulţi erau sceptici. Istoricul britanic David Irving ridicase problema testării chimice a cernelii. Înainte de a fi duse la testare, specialiştii care susţineau veridicitatea jurnalului au dat înapoi. Primul care a cedat a fost Trevor Roper, care a spus că documentele trebuie considerate a fi false până la proba contrarie. Apoi, alte întrebări începeau să apară. Se ştie că Hitler nu era un fan al scrisului şi că dicta orice trebuia scris, iar mai apoi, din 1943 mâinile sale aveau un tremurat paralitic care l-ar fi împiedicat să aibă un scris lizibil.


Scamatoria a ieşit la iveală. Specialiştii angajaţi de “Newsweek” de la New York au confirmat faptul că erau nişte “falsuri grosolane”. În acelaşi timp, în Germania se dovedea faptul că hârtia, cerneala şi copertele jurnalului erau din perioada postbelică. După o şedinţă de şase zile la sediul redacţiei din Hamburg, s-a aflat vinovatul: Heidemann. Acesta, un nostalgic al perioadei naziste, a cumpărat iahtul lui Goering, la bordul căruia invita adesea foşti oficiali nazişti. Aşa l-a cunoscut pe Konrad Kujau care vindea suveniruri din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. El i-a spus că jurnalele proveneau dintr-un avion care transporta lucruri personale de ale lui Hitler, în Alpii Bavariei, unde acesta avea să ajungă ulterior. Avionul s-a prăbuşit, iar lucrurile au fost salvate de către un fermier. Între timp, războiul s-a terminat, iar Hitler a murit. Reporterul a convins conducerea ziarului să investească nouă milioane de mărci, el primit ca “primă” 1,5 milioane. În urma unui proces s-a aflat că nimic din poveste nu a fost adevărat. Atât Heidemann, cât şi Kujau au fost condamnaţi la aproape cinci ani de închisoare, iar pentru lipsa lui de profesionalism, redactorul-şef al ziarului a fost obligat să îşi dea demisia. Din dorinţa de succes şi orbiţi de lăcomie, ziarul şi-a pierdut astfel din credibilitate o bună perioadă de timp.