Autor 9975 vizualizări


În interbelic, aurul era scos fraudulos din ţară şi vândut la Paris. Ceauşescu a ordonat exploatarea sa industrială, una de cele mai multe ori violentă şi bezmetică. Astăzi, metalul preţios este prilej de acuzaţii economice şi de manifestaţii în stradă.

De la „Cloşca de aur”, „Creanga de aur” sau „merele de aur” ale lui Harap-Alb, la galbenii din buzunare, dinţii de aur, lănţişoare de aur, ghiuluri şi, în final, bunăstarea economică. Metalul cu cea mai mare valoare de schimb, simbolul dezvoltării economice al unei naţiuni, a ocupat şi a aprins deopotrivă minţile românilor dintotdeauna. Imediat după finalul Primului Război Mondial, şi revenirea Ardealului la România, exploatarea aurului era considerată ca fiind principala metodă de ieşire a ţării din criza economică. Se căutau metode economice de plată şi zone de exploatare noi. Samsarii de aur îl furau cu kilogramele şi-l treceau în Franţa, unde obţineau un preţ mai bun.

Odată cu venirea comuniştilor, aurul a devenit simbol al mândriei naţionale şi dovadă a avantajelor industrializării totale. S-a extras agresiv şi ilogic după un model înţeles doar de către Nicolae Ceauşescu şi „experţii” din jurul acestuia. Astăzi, aurul pare modelul perfect pe care se poate caracteriza societatea românească. A rămas puţin, dar este în permanenţă în centrul atacurilor şi a controverselor economice.  

„Dezvoltarea” înceată, dar sigură

Primele atestări documentare privind rezervele de aur ale României datează din perioada interbelică. În lucrarea „Aurul românesc. Istoria lui din vechime până azi”, Ion Rusu Abrudeanu cita datele oficiale ale vremii:53.000 de kilograme, dintre care 23.000 de kilograme erau considerate ca fiind sigure, în timp ce 30.000 de kilograme fiind probabile.

Continuarea pe adevarul.ro