Autor 7637 vizualizări


Lumea celor „O mie şi una de nopţi” a fascinat Europa secolului al XVIII-lea. Au contribuit la aceasta mai mulți factori, precum traducerile orientalistului francez Antoine Galland, ale orientalistului englez Edward William Lane, operele unor oameni de litere precum Montesquieu sau Voltaire, doi ambasadori otomani la Versailles – Mehmed Effendi (acreditat în 1721) și Saïd Pacha (acreditat în 1742) – și, nu în ultimul rând, pictorul elvețian Jean-Étienne Liotard (1702-1789), poreclit „Turcul”, pentru că adoptase costumul oriental purtat în Imperiul Otoman. Pe lângă portrete de capete încoronate și de prinți din Europa Apuseană, Liotard, care și-a petrecut zece luni și jumătate la Iași, în 1742, ne-a lăsat și un portret al Ecaterinei Mavrocordat. Născută Rosetti, Ecaterina era la acea dată soţia lui Constantin Vodă Mavrocordat şi, deci, Doamna Moldovei. 

În 1742, pe Liotard l-a apucat dorul de ducă. A părăsit Țarigradul (sau, dacă vreți, Stambulul) și, în drum spre Europa, s-a oprit la Iași, unde a stat zece luni și jumătate. În capitala Moldovei a realizat un superb portret al Catrinei Doamna, cum îi spunea Constantin Gane, în Trecute Vieți de Doamne și Domnițe, soției lui Constantin Vodă Mavrocordat (1711-1769), la acea dată „hospodar zemle moldavskoe”, ca să folosim o titulatură de cancelarie voit anacronică.

Această fiică a vornicului Constantin Rosetti, măritată cu Vodă Constantin pe data de 12 septembrie 1732 la București, „pare să fi fost deosebit de frumoasă, căci Mavrocordat a iubit-o toată viața cu o nebună patimă”, scrie Constantin Gane în lucrarea citată.

Catrina Doamna, portret-radiografie a epocii

Îmbrăcată într-un prețios costum oriental, Ecaterina Mavrocordat (1712-1775) i-a pozat lui Liotard șezând impunătoare pe un jilţ de proveniență italiană – un poltrone în stil renascentist, tapiţat cu catifea grena. Mărturie importantă pentru istoria artei decorative din Romania, lucrarea ne oferă detalii despre stilul mobilierului cu care erau decorate odăile de la curtea lui Constantin Mavrocordat. Rochia bogată a doamnei și micul gugiuman așezat pe creştet sunt de evidentă inspirație constantinopolitană. Portretul realizat de Liotard ne înfățișează o femeie cu înfățișare plăcută și cu o personalitate bine definită, cultă, chibzuită, rabdătoare și, nu în ultimul rând, bună la suflet.


Într-adevăr, atunci când soțul ei a ordonat – disperat fiind de moravurile din Moldova – arestarea tuturor prostituatelor care își agățau mușterii prin cârciumi (contribuind astfel și la creșterea vânzării de vin) și întemnițarea acestora, Catrina Doamna a făcut tot ce a putut pentru a le ușura acestora viața, trimițându-le mâncare, haine și lumânări, pentru că „nefericitele făpturi” erau ținute „în beciurile de la Sf. Gheorghe” pe întuneric. Iar celor care vroiau să se cumințească, le-a găsit chiar și bărbați.

Tatăl şi fiul, pictaţi de Liotard

Jean-Étienne Liotard i-a făcut un portret și lui Vodă Constantin, care, între anii 1730 și 1769, a domnit de șase ori în Țara Românească și de patru ori în Moldova, timp de aproape un sfert de secol, sprijinindu-i pe țărani, pentru că în boieri nu avea încredere. Din păcate, portretul acestui remarcabil domnitor, care „a făcut acele cunoscute reforme administrative și financiare, care au lăsat după el un nume lăudat”, s-a pierdut.

Nu s-a pierdut însă un portret în care apare un tânăr îmbrăcat în costum de boier fanariot, despre care experții de la Sotheby’s cred că ar fi prințul Alexandru Mavrocordat (fiul lui Vodă Constantin și al Catrinei Doamna), cunoscut mai târziu – când a ajuns și el domn – sub porecla de Alexandru Vodă Delibey (adică posesor al unui curaj aproape nebunesc).

Identificarea e bazată pe faptul că tabloul, care i-a aparținut odinioară lui Mihail Kogălniceanu (pentru care a fost achiziționat de la Paris de către Georges de Bellio), a fost cumpărat de către prințul Theodor Callimachi în 1891, rămânând în această familie până la jumătatea secolului trecut, când prințesa Anna-Maria Callimachi, văduva prințului Ioan și nora prințului Theodor, l-a vândut.

Or, Alexandru Vodă Delibey era însurat cu domnița Maria Callimachi (care a ajuns doamnă doar la vreun sfert de secol după nuntă). Posibil deci ca prinții Callimachi (singurii domnitori fanarioți cu origine pur moldovenească, numele lor inițial fiind Călmașu) să fi dorit să aibă în colecţia lor portretul unui unchi.


„Au rămas prea puține lucrări realizate de Liotard în timpul periplului său oriental”

Tot la Iași par fi fost realizate și alte două lucrări. Prima este portretul unui boier bărbos, cu giubea îmblănită cu hermină, dar care poartă pe cap o beretă de catifea desprinsă parcă din tablourile lui Holbein – deci anacronică și, pe deasupra, de neîntâlnit în „dulcele târg al Ieșilor” – și o perucă albă și amplă, cum nu purtau boierii din epoca fanariotă. Să fi fost o fantezie a lui Liotard? Sau, așa cum crede criticul și istoricul de artă Adrian-Silvan Ionescu, o lucrare executată mai târziu, din memorie, după mulţi ani de la şederea în Moldova? Dar oare mai contează?

Iar a doua lucrare este portretul din profil al unei tinere care purta o cămaşă cu altiţă, un ilic şi părul împletit într-o coadă strânsă apoi pe ceafă.

Referitor la portretul pierdut al lui Constantin Vodă Mavrocordat, trebuie să semnalăm faptul că dr. Marc Fehlmann, istoric al artei și director al Muzeului de Istorie din Basel, consideră că „au rămas prea puține lucrări realizate de Liotard în timpul periplului său oriental [inclusiv Moldova – n.n.] – cel mult 80”. Or, pictorul genevez era extrem de prolific (lordul Ponsonby, de exemplu, poseda nu mai puțin de 72 de lucrări Liotard), de unde și concluzia dr. Fehlmann și a altor experți că multe lucrări „à la turque” s-au pierdut într-un fel sau altul. Piața de artă este însă plină de surprize – a se vedea în acest sens și recent descoperita icoană pictată de Cimabue – așa că putem spera că într-o bună zi va apărea cumva, de undeva, și portretul lui Constantin Vodă Mavrocordat.

Încheiem acest capitol, semnalând faptul că sejurul moldovenesc al artistului și rezultatele acestuia au fost studiate de către istoricul de artă Remus Niculescu (1927-2005), fost director al Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu”, căruia îi datorăm lucrarea Jean-Étienne Liotard à Jassy, 1742-1743, publicată în „Genava”, periodicul academic al Muzeului de Artă şi Istorie din Geneva (Tome XXX/1982, pp. 127-166).

Acest text este un fragment din articolul „Operațiunea „«Turcul» din Geneva, primul pictor orientalist din Europa: Jean-Étienne Liotard"", apărut în nr. 216 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuţie a presei în perioada 15 ianuarie-14 februarie 2020, dar şi în format digital, pe paydemic.com


 Cumpără Acum



 Cumpără Acum