Panica bancară din 1907, una din cele mai puternice crize financiare din Statele Unite

În istoria economică a lumii sunt consemnate mai multe perioade de recesiune economică sau de criză financiară. Și mai numeroase au fost așa-numitele “panici”, care au avut darul de a zgudui, pe termen scurt, sistemele bancare din diferite părți ale lumii. Așa a fost Panica bancară din 1907, una din cele mai puternice crize financiare din Statele Unite.

O „schemă” eșuată

Criza a fost declanșată de o tentativă de manipulare a pieței de acțiuni (așa-numita operațiune „corner the market”) care a avut ca țintă Compania „United Cooper”. Prin această manevră se încearcă cumpărarea unui număr suficient de acțiuni care să permită cumpărătorului să manipuleze piața, în sensul determinării creșterii artificiale a prețului acțiunilor și obținerea de profit prin vânzarea lor la prețul „umflat”. În schemă a fost implicat magnatul cuprului Augustus Heinze, fratele acestuia, Otto, și bancherul newyorkez Charles W. Morse.

Pentru a finanța schema, s-a încercat atragerea lui Charles T. Barney președintele unuia din cele mai importante trusturi financiare – „Knickerbocker Trust Company” – și care anterior mai finanțase și alte astfel de acțiuni ale lui Morse. Pe 14 octombrie, Otto Heinze a început să pună planul în aplicare, cumpărând un număr mare de acțiuni. În ciuda acestui lucru nu a reușit să controleze piața și prețul acestora a început să scadă, ajungând rapid de la 60 $ la 10 $.

Heinze s-a văzut în imposibilitatea de a-și achita datoriile și băncile și casele de investiții care-l împrumutaseră au devenit insolvabile. Investitorii au început să retragă banii din băncile asociate cu Heize și Morgan; aceștia au fost obligați să-și părăsească funcțiile de conducere de la diferitele instituții bancare în timp ce Charles T. Barney a fost obligat să demisioneze.

Sume mari de bani sunt retrase de la „Knickerbocker Trust Company”, care se vede nevoită pe 22 octombrie să-și suspende operațiunile, din lipsă de lichidități, în condițiile în care Banca Națională de Comerț a refuzat să-i vină în ajutor. Panica se răspândește cu repeziciune și alte două mari trusturi sunt lovite – „Trust Company of America” și „Lincoln Trust Company”, iar un număr mare de bănci și instituții financiare importante sunt obligate, la rândul lor, să-și suspende activitatea: „First National Bank of Brooklyn”, „International Trust Company of New York”, „Hamilton Bank of New York”, „Empire City Savings Bank”, ca să amintim doar câteva dintre ele.

J.P. Morgan intră în scenă

În momentul în care haosul părea că se instaurează în sistemul bancar american, a intrat în scenă J.P. Morgan, cel mai bogat și mai influent bancher din New York. În prima fază, el i-a convocat pe George F. Baker (președintele „First Național Bank”), James Stillman (președintele „Na tional City Bank”) și pe George Cartelyou (ministrul de Finanțe al SUA). Preocuparea imediată era legată de salvarea celui mai mare consorțiu bancar din Statele Unite – „Trust Company of America”.

Acest lucru a fost posibil printr-o infuzie de capital – peste 8 milioane de dolari (trebuie ținut cont de faptul că dolarul avea cu totul altă valoare acum 100 de ani) – fapt ce a permis ca instituția să nu-și oprească activitatea. În același timp, guvernul SUA a vărsat 25 de milioane de dolari în contul unor bănci din New York. Iar cel mai bogat om din America, John D. Rockefeller, a depozitat circa 10 milioane de dolari în conturile „National City Bank”, cu scopul de a da încredere investitorilor în sistemul bancar.

În ciuda acestor infuzii de capital, situația nu dădea semne de remediere. Mai mult chiar, Bursa din New York începe să aibă probleme tot mai mari, Ranson Thomas, președintele acesteia, anunțându-l pe Morgan că este nevoit să suspende operațiunile, fapt ce ar fi putut avea consecințe dezastruoase. Imediat, magnatul convoacă o nouă întrunire cu bancherii din New York.

La ora 14.00 a zilei de 24 octombrie, Morgan îi anunță de bancherii adunați la el în birou că sistemul va intra în colaps dacă în 10 minute nu adună 25 de milioane de dolari! La ora 14.30, aproape întreaga sumă era vărsată pe piață, iar acest fapt a salvat, pentru moment situația. A doua zi însă, criza revine în forță; Morgan face din nou apel la președinții de bănci, dar nu poate să-i convingă să dea pe piață decât 9,7 milioane dolari.

Cu ajutorul acestora, Bursa abia reușește să-și desfășoare activitatea până la ora de închidere. Principala preocupare a bancherilor este acum aceea de a restabili încrederea oamenilor în sistemul bancar, pentru a evita retragerile masive de capital. Se formează două comitete – unul care să discute cu reprezentanții clerului, care să-și calmeze enoriașii în timpul slujbei de duminică, și altul care să discute cu presa și să explice măsurile care vor fi luate pentru a salva situația. Se părea că lucrurile încep să se îndrepte și criza părea depășită. Numai că…

Alte probleme…

Pe 2 noiembrie, una din cele mai mari firme de investiții – „Moore and Schley” anunță că se află în pragul colapsului, ca urmare a eșecului speculațiilor făcute cu acțiunile de la „Tennessee Coal, Iron and Railroad Company” (TC&I). Panica ce abia fusese liniștită era pe cale să reizbucnească, „Trust Company of America” și „Lincoln Trust” anunțându- l pe J.P. Morgan că retragerile masive de capital au reînceput și că, dacă situația continuă în același ritm, vor fi nevoiți să-și sisteze activitatea. În seara zilei de 2 noiembrie, Morgan convoacă o întrunire de urgență a bancherilor, în biblioteca sa.

Circa 120 de finanțiști, împărțiți în mai multe grupuri, au discutat ore întregi diferite planuri pentru evitarea reactivării crizei. Pe la ora 3 dimineața, au fost adunați pentru a asculta un raport detaliat asupra situației pieței financiare. Cum discuțiile se prelungeau și unii dădeau semne de nerăbdare, Morgan i-a încuiat în bibliotecă, dându-le de înțeles că nu vor pleca până când nu vor veni cu o soluție.

În cele din urmă, bancherii au fost de acord să facă rost de 25 de milioane de dolari, cu care să sprijine companiile aflate în dificultate. Numai după ce a fost semnat un angajament, care să-i dea siguranța că-și vor ține promisiunea, Morgan a descuiat ușile și le-a permis bancherilor să plece.

A doua zi, a fost finalizat și planul de salvare a companiei „Moore and Schley”, care prevedea achiziționarea TC&I, de către gigantul siderurgic „U.S. Steel”. Acțiunea contravenea însă Legilor Antitrust și a fost nevoie de intervenția lui Morgan la președintele Theodore Roosevelt, pentru ca operațiunea să poată fi pusă în practică. După realizarea tranzacției, lucrurile s-au calmat și piața a început să-și revină.

Care au fost consecințele crizei? Conform statisticilor publicate de Biroul Național de Cercetări Economice, până în iunie 1908, s-a înregistrat o scădere a producției cu 11%, a importurilor cu 26%, în timp ce șomajul a crescut de la 3% la 8%. Congresul american a adoptat măsuri menite să evite producerea unei noi crize. A fost creată Comisia Monetară Națională, care să cerceteze cauzele crizei și să facă propuneri legislative cu privire la controlul sistemului bancar.

S-a considerat că una din cauzele crizei a fost inexistența unei bănci centrale în Statele Unite, așa cum aveau statele europene, la care să apeleze în caz de nevoie. După îndelungi discuții și dezbateri, a fost creată în 1913 Rezerva Federală a Statelor Unite. Numai că, după cum vom vedea, americanii nu au tras învățămintele necesare din Panica de la 1907. Vor trece însă vreo două decenii până își vor da seama de acest lucru…

John Pierpont Morgan (1837 – 1913)

A fost cel mai influent bancher american de la sfârșitul secolului XIX – începutul secolului XX. A fost artizanul realizării a două din cele mai mari companii din Statele Unite: General Electric și United State Steel. Este creditat ca „salvator” al sistemului bancar american în două rânduri: în 1896 și în 1907. Activele pe care le controla, direct sau indirect, în momentul „de vârf” al carierei sale, se ridicau la valoarea de 1,3 miliarde de dolari; averea sa personală, în momentul morții, era de peste 68 de milioane de dolari (cca. 1,4 miliarde de dolari din ziua de azi). A donat o mare parte din colecția sa de artă Muzeului Metropolitan de Artă din New York. A fost căsătorit de două ori (cu Amelia Sturges și cu Frances Louisa Tracy) și a avut patru copii (John, Louisa, Juliet și Anne). Era un fumător înrăit și ura să se lase fotografiat (suferea de rosaceea – adică roșeață accentuată a feței). A murit în somn, la Roma, pe 13 martie 1913.