Autor 2449 vizualizări


Propun unor colegi mai serioşi decât mine să caracterizeze pe două coloane conţinutul sintagmelor din titlu. Arunc din mers câteva posibilităţi:informare – comunicare –  explicare – înţelegere, vs. mister –  teroare – fascinaţie;evitabil – tratabil – reversibil, vs. implacabil – mortal – recuperabil doar pe ceea lume;tratament medical vs. leacuri magico‑religioase... şi lista abia începe.

Dacă aplicăm paralela la gripa nouă vs. ciuma veche există totuşi un element comun al profilaxiei lor la nivelul recuzitei, chiar dacă funcţiile sunt diferite:­masca. Astăzi, ea e albă, aseptică şi acoperă doar nasul şi gura omului. În vechime, ea era tot albă dar acoperea capul, braţele şi trupul unei cruci de beţe şi se numea cămaşa ciumei. Funcţia măştii actuale este să‑şi protejeze purtătorul de atacul invizibil al viruşilor;funcţia cămăşii era să protejeze simbolic o întreagă comunitate de atacul invizibil al satanei.

Pentru că masca‑botniţă din carton şi pânză, cu supapă pentru aspiraţie, căptuşită cu un material moale pe interior şi cu o clemă pentru nas (sic!) este promovată ca fiind la îndemâna tuturor în magazine, ofer câteva detalii exclusiv despre cămaşa ciumei şi anume:trebuia să fie lucrată de femei (că doar ele pot învinge moartea);de femei iertate (văduve sau destul de bătrâne ca să fie ferite de necurăţie);pe întuneric, până‑n miezul nopţii, de la tors, năvădit, ţesut, până la croit, cusut, că doar la schimbarea zilei cămaşa avea putere;din cânepă, căci firele ei erau iubite de draci şi vrăjitoare;cusută la gură şi la mâneci, deschisă doar la poale şi la crucea inimii, ca să ţină farmecele la un loc;îmbrăcată pe o cruce de lemn aşezată la răscruce de drumuri sau la hotarul  aşezării;descântată de strigă, pentru că ciuma e adusă de strigoi, se zice;în sfârşit, îmbunată cu o bucată de pâine şi o cană cu apă, lăsate la piciorul crucii.

Dacă nu se mai cunoştea obiceiul, sau dacă nu se mai găseau 9 femei iertate care să ştie credinţa, molima putea fi îndepărtată cu ajutorul icoanei Sfântului Haralambie. Bătrân, cu barba albă răsucită în două după moda occidentală, Sfântul din icoană calcă în picioare o arătare cu faţă de om, dar cu coarne, copite şi înveliş de blană sau solzi, care reprezintă în imaginarul ţărănesc românesc ciuma‑moarte.

Credinţa spune că Haralambie a fost martirizat de împăratul păgânilor, pentru că nu a vrut să renunţe la Dumnezeu. A fost apoi ridicat la ceruri şi întrebat cum vrea să fie răsplătit pentru credinţa sa. Sfântul a cerut ca oamenii care postesc de ziua sa (10 februarie) să nu se mai îmbolnăvească;pe lângă aceasta, Sfântul a primit şi putere asupra ciumei, pe care a pus‑o în lanţ, dar îi mai dă drumul din când în când, ca să pedepsească pe cei care uită să dea de pomană de ziua lui.

Dacă nu aveai în casă sau în biserica icoana Sfântului Haralambie, mentalitatea tradiţională recomanda simpla participare la slujba de Maslu, sau măcar o molitvă.  

Pentru că moartea adusă de ciumă – neagră, chinuitoare şi sigură – nu avea cauze cunoscute şi de aceea era considerată ca o pedeapsă divină trimisă păcătoşilor, pentru că nu se ştia cum şi de ce se întinde molima, pentru că oamenii se simţeau neputincioşi în lupta cu răul, ciuma a rămas în limba vorbită ca marcă a maleficului într‑o serie întreagă de sintagme cu sensuri destul de diferite.

Iată o construcţie ad hoc mult mai puţin glumeaţă decât pare:Ciuma roşie a fost pentru unii mumă, pentru alţii ciumă;la fel şi ciuma brună. Urmele lăsate în memoria colectivă de aceste două regimuri politice (comunismul şi fascismul) sunt în majoritate urâte ca ciuma. 

Îmi vine greu să cred că în vocabularul limbii române un anume cuvânt poate fi folosit atât de polisemantic, fără ca fenomenul să ascundă de fapt o traumă veche şi ireversibilă. Ceea ce, slavă Domnului, nu s‑ar putea spune despre gripa aviară, porcină, nouă şi altele actuale.

Mai citeşte:

Ciuma, holera, tifosul şi gripa în istorie

Prăbuşindu‑se dintr‑o dată asupra Atenei...

Fum şi oţet pentru ciumaţii Bucureştilor

Scăpăm de ciumă, dăm peste holeră!

Tifosul, cea mai mare calamitate pentru români

Gripa, noua ameninţare