Autor 3057 vizualizări


Există locuri foarte frumoase în România pe care merită să le vezi şi spunem acest lucru nu doar pentru că cineva ne repetă cu obstinaţie la televizor într-o reclamă. De asemenea există locuri care ar putea fi şi mai frumoase, dacă s-ar face ceva pentru ele. 

Un caz semnalat pe una din paginile nostre de facebook, ne-a atras atenţia:Palatul Cantacuzino sau Micul Trianon de la Floreşti.La jumătatea distanţei dintre Ploieşti şi Câmpina, pe DN 1, după ce treci de motelul Paralela 45 virezi la stânga la prima intersecţie spre satul Floresti şi mergi până la ieşirea din sat, unde o sa vezi o plantaţie impresionantă şi printre case, ruinele palatului. Intrarea pe care a proiectat-o arhitectul Ion Berindey se află pe cealaltă parte şi ar fi trebuit să impună un respect deosebit celui care urma să treacă pragul acestei curţi cu aer nobiliar.

Palatul de la Floreşti  sau istoria unui vis neterminat

Proprietarul palatului era nimeni altul decât moşierului Grigore Cantacuzino, Nababul, boier foarte bogat şi strâns la pungă, fost prim ministru de două ori pe vremea lui Carol I, şi cel care a investit mulţi bani în construcţii fabuloase precum Palatul Cantacuzino din Bucureşti (azi Muzeul George Enescu), Castelul Cantacuzino-Zamora de la Buşteni, şi cel de la Floreşti. Ridicat în perioada 1907-1938, ca o copie a Trianonului de la Versailles, castelul a fost recunoscut drept monument de importanţă istorică naţională, fiind înscris în Lista Monumentelor Istorice la categoria A. Palatul a fost realizat de meșteri francezi, într-un stil eclectic francez, dominat de elemente rococo și neoclasice, după planurile arhitectului Ion D. Berindey, care mai proiectase pentru același boier palatul aflat pe Calea Victoriei. Grigore Cantacuzino a ridicat acest palat pentru neopata sa, Alice, fiica lui Mihail Cantacuzino, cel de-al treilea său fiu.

Citeşte şi:

Distracţiile “ascunse” cu care vă aşteaptă Constanţa FOTO

Prima curte boierească a familiei Bellu în Muntenia îşi aşteaptă salvatorii

Pentru a arăta faptul că este un om foarte bogat Nababul, a vrut ca proiectul, încredinţat arhitectului Ion Berindey, să fie inspirat din arhitectura palatului Micul Trianon, situat în grădina Palatului Versailles din Franța. Construcția, realizată în stilul Mavros şi ridicată în mijlocul unui domeniu de câteva zeci de hectare, prevăzut cu parcuri şi terenuri de vânătoare şi echitaţie, a beneficiat de toate cuceririle tehnicii din epocă, inclusiv betonul armat, șina de cale ferată și granitul, folosite în premieră de Anghel Saligny la podul Regele Carol I de la Cernavodă. În faţa clădirii impunătoare a fost amenajată chiar şi o piscină, a cărei formă se poate distinge şi în zilele noastre. Palatul avea un sistem de încălzire centrală asemănător Peleşului şi mai multe săli de bal destinate oaspeţilor dornici de distracţie. Se zice ca în planurile palatului erau 365 de camere, câte una pentru fiecare zi a anului. În apopiere este ridicat şi un turn de apă care imită foarte bine Turnul Chindiei.

Alegerea arhitectului Berindey pentru construirea Palatelor Cantacuzino din București și Florești are următoarea explicație:în 1898, Ion Berindey fusese numit arhitect-șef al Ministerului de Interne, funcție pe care a ocupat-o până în 1901. În această calitate a colaborat cu George Grigore Cantacuzino, care era ministru de Interne. Demarate în 1911, lucrările erau aproape terminate în anul 1913, când a murit Nababul de pneumonie. Mai trebuiau făcute doar unele finisaje interioare.

Click pe imagini pentru galerie foto

Pe fațada sudică a monumentului, între cele două corpuri decroșate, deasupra intrării holului de onoare, la nivelul etajului unu, se află o splendidă sculptură în basorelief, reprezentând doi îngeri care poartă blazonul familiei. Remarcabile, prin desăvârșita lor frumusețe, sunt ancadramentele ferestrelor, sculptate în calcarul alb de Albești, material considerat la acea vreme ca fiind la fel de prețios ca marmura. Zidurile exterioare au peste un metru grosime, iar fundația palatului și întregul demisol sunt realizate din piatră brută, ceea ce și explică păstrarea aproape intactă a primului nivel. Descrierea pe care o face Maria Tescanu Rosetti, nora lui Grigore Cantacuzino şi soţia lui George Enescu la prima vizită aici este departe de ceea ce putem vedea azi şi comparabil cu ceea ce ar putea fi acest loc:"Adevărat paradis terestru, cu atât mai impresionant cu cât nici de pe calea ferată ce traverseaza câmpia între Florești și Băicoi, nici împrejurimile prăfuite ale proprietății, nici drumul desfundat care leagă gara de castel nu lăsau să se întrevadă ceva asemănător. Colorit bogat, armonios împărțit: straturi înflorite, catifeaua de un verde intens a pajistilor netede, carpeni rămuroși, tunși impecabil, tufe pline de flori mirositoare; bazine, fântâni arteziene dupa moda franceză, linia clasică a aleilor lungi, cu pietrișul fin bine netezit, care aminteau grădinile de la Versailles, înviorate de asfințitul soarelui de mijloc de august; pâlcuri de vile luminoase și de pavilioane vesele, împodobite cu capucine și mușcate (fiecare copil dispunea la Florești de locuința sa personală, așezată în jurul corpului principal, doar mesele se luau în comun)".

Moarte bătrânului şi Primul Război Mondial a însemnat începutul degradării. Jefuit de nemţi, palatul va fi parţial refăcut în perioada intebelică. Anul 1940 loveşte puternic în monumentul aflat de acum în proprietatea celei pentru care a fost construit. În primul rând cutremurul îl afectează, iar izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial este o nouă perioadă de încercare. Jefuit şi degradat, în 1945 Alice Cantacuzino, cere pentru acest edificiu Comisiunii Monumentelor Istorice trecerea ei sub protecție legală. Comisiunea a acceptat cererea, apreciind frumusețea parcului și însemnătatea istorică a locului frecventat de numeroase personalități.

Trei ani mai târziu castelul este naţionalizat şi ajunge  pentru o vreme sediu de CAP. După 1965, pe domeniu s-a înființat un sanatoriu TBC, care funcționează și până în ziua de azi. La cutremurul din 1977 s-au dărâmat coșurile și zidurile interioare. Distrugerile directe au fost întreprinse și de săteni care au demontat tot ce se putea sau chiar au demolat pentru a refolosi materialele de construcţie.

Situaţia după 1989, proiecte şi renunţări –proprietari noi

După Revoluția Română din 1989 au apărut inițiative de renovare şi de transformare a locului în unul de turim şi agrement, dar toate s-au lovit în primul rând de existența sanatoriului TBC. Acesta ar trebui închis și, pentru a elimina complet pericolul, ar fi nevoie de măsuri extreme, inclusiv înlocuirea unui strat de jumătate de metru de pământ din împrejurimi. În plus procedurile de retrocedare urmașilor Nababului au durat o perioadă, timp în care autorităţile locale, ca şi în alte cazuri au ridicat din umeri.

După ce în 2003 solista de operă Eugenia Moldoveanu a încercat în Parlamentul României să sensibilizeze autorităţile centrale cu privire la acest monument, edificiul a fost vândut în 2009 lui Radu Tudorache, primul consultant al Google în România. Fost şef în Autoritatea Naţională de Reglementare a Comunicaţiilor, Radu Tudorache este acum unul dintre proprietarii fondului de investitii Newarch Investments, care are investiţii în domeniile farma şi estate. El mai deţine diverse afaceri:o companie de transport (Wijs Logistics), un call-center (Callbox), o companie de gradinarit si amenajari (Concept Garden) şi una de curatenie (Clean Team). În total, sub umbrela Newarch şi a lui Radu Tudorache sunt 15 firme. Planurile cu privire la acest monument au rămas necunoscute, chiar şi celor abilitaţi să întrebe oficial aceste lucruri:Direcţia de Cultură Prahova şi Primăria din Floreşti.  Se estimează că pentru restaurarea clădirii ar fi necesari 20 de milioane de euro.

Se pare că frumosul palat este lovit de un ghinion teribil pentru că studiile recente arată că edificiul suferă din cauza unei ciuperci litofage, un fel de cancer al pietrei, care distuge şi ce a mai rămas din el.

Azi din micul Trianon au rămas în picioare doar zidurile exterioare. Înăuntrul camerelor de odinioară, în care bătrânul Cantacuzino visa să îşi petreacă o viaţă frumoasă nepoata sa, sunt mormane de moloz, pământ şi gunoaie. Pe zidurile care ameninţă să se prăbuşească stă scris aproape fatidic:"pericol de prăbuşire", "nu intraţi". Deşi fără acoperiş şi şubredă, construcţia impresionează şi impune respect. Ruinele şi locurile, bune pentru fotografii de artă, oferă o imagine tristă, în paragină, unde stăpâni sunt câinii vagabonzi. Zona de promenadă, închipuită de fostul proprietar şi de arhitect, s-a transformat în izlaz comunal.

Dacă lucrurile vor continua să meargă astfel:proprietarul să nu facă nimic, Directia de Cultură să nu ia nicio măsură, autorităţile locale să ridice din umeri, iar la centru să fie o tăcere mormântală;probabil castelul va ajunge la pământ. Ce spune legea (click aici) cu privire la atribuţiunile fiecărui factor implicat se respectă româneşte, daor în liniile care ne convin. Aceste locuri se vor pierde, iar atunci nici curioşii şi nici fotografii nu se vor mai îngrămădi. Poate doar nişte fotografii uitate vor face aluzie la faptul că odinioară a existat în România un palat, asemeni Micului Trianon, pe care generalul german Friedrich Paulus îl descria ca fiind “o bogăție de neprețuit ... mai izbutit și măreț decât originalul de la Paris”