Autor 2653 vizualizări


Preparată astăzi din făină de grâu, drojdie (sau nu), sare şi apă, pâinea are o istorie care coboară în timp cel puţin 30.000 de ani, până în paleolitic. După cum spune Jean Chevalier în al său Dictionnaire des symboles, pâinea este simbolul esenţial al hranei, iar pentru creştini, Iisus Hristos este pâinea sacră a vieţii eterne. Pâinea şi vinul sfinţite în timpul Sfintei Liturghii sunt Darurile sfinţite transsubstanţiate în Trupul şi sângele Mântuitorului.

Prima pâine produsă a fost, probabil, o versiune de lipie din pastă de grâu coaptă, amestec de grăunţe şi apă. Acest tip de pâine necrescută, preparată şi astăzi, făcea parte din dieta civilizaţiilor sumeriene şi egiptene. În secolul XII î.Hr, egiptenii vindeau acest produs numit tape străzile oraşelor.

Istoricii consemnează că pâinea rituală grecească numită psadista, oferită drept ofrandă zeilor, era preparată din făină, ulei şi vin. Ulterior a fost cunoscută sub numele de pita(un soi de lipie).

Grâul şi orzul au fost printre primele cereale cultivate încă din neolitic. Aceste cereale au constituit surse de hrană, alături de proteinele animale şi grăsime. Cultivarea grâului s-a răspândit din sudul Asiei până în Europa, Africa de Nord şi India. În alte părţi ale lumii, cereale precum orezul în estul Asiei, porumbul în America şi sorgul în Sahara africană erau uneori încorporate în pâine. Trecerea de la dieta bazată pe proteine animale la cea pe bază de cereale reprezintă un moment de cotitură important în istoria umanităţii pentru că este semnul trecerii de la nomadism la sedentarismul agricultorilor.

Spori de drojdie pe vasele din mormintele egiptene

Pâinea crescută în care se adaugă şi drojdie s-a fabricat şi ea din timpuri străvechi. Arheologii care au scanat la microscop conţinutul vaselor găsite în mormintele egiptene au descoperit spori de drojdie pe suprafaţa grăunţelor de cereale. Se pare că pâinea egipteană era preparată din grâu şi densă, cu miez compact.

Plinius cel Bătrân scria în Naturalis Historiaecă galii şi iberii folosesc un soi de spumă de lapte (probabil drojdie diluată, plămădeala sau maiaua) care, adăugată în făină, produce „un tip de pâine mai albă decât a tuturor celorlalţi”. O parte din lumea antică adăuga vin sau bere în făină pentru a stimula fermentarea, ca substitut al drojdiei. Ideea inventării unui cuptor de sine stătător, care poate fi încălzit şi prevăzut cu o uşă de acces, se pare că aparţine grecilor. Solon (c. 638-558 î.Hr.)a fost cel care a hotărât ca pâinea să nu fie făcută decât în zilele de sărbătoare. În secolul V î.Hr., pâinea era preparată în Atena în brutării, la fel şi la Roma. Pe vremea când Athenaeus (170-230) descria diversele sortimente de pâine şi prăjituri, care încorporau de la miere şi ulei la ciuperci şi seminţe, grecii îşi formau deja prima breaslă a brutarilor. Calitatea făinii din care era preparată pâinea era, de asemenea, foarte importantă.

Platou pentru mâncare

În Europa Evului Mediu, pâinea era servită şi ca fel principal, dar şi ca platou pe care se punea mâncarea. Un „platou standard” în această perioadă avea un diametru de 10-15 centimetri. La finalul mesei, platoul se putea mânca, se putea da săracilor sau putea fi aruncat la câini. În secolul al XV-lea, platoul din pâine începe să fie înlocuit cu cel din lemn.

Otto Frederick Rohwedder (1880-1960) este considerat tatăl maşinii care feliază pâinea. În 1912, el a inventat o maşină de feliat privită cu suspiciune de brutari, care se temeau că, în acest fel, pâinea se va râncezi mai repede. Otto însă nu s-a descurajat şi în 1928 a inventat o maşină care, pe măsură ce felia pâinea, o şi ambala. O brutărie din Chilicothe (Chillicothe Baking Company), Missouri, a fost prima care a utilizat această invenţie.

Semnificaţia religioasă a pâinii

Istoricii spun că în jurul anilor 1000 î.Hr. au fost introduse legile lui Moise. Cărţile Leviticului şi Deuteronomului conţineau indicaţii de preparare a hranei pentru poporul lui Israel. Când evreii au părăsit Egiptul, în timpul Ieşirii, au fost siliţi să mănânce pâine necrescută, făcută la repezeală. De aceea, Levitic spune că exodul trebuie celebrat mâncând azimă. Şi, de asemenea, în Numerii 15:19 se spune:„Şi veţi mânca pâinea ţării aceleia, să înălţaţi prinos Domnului”. Când poporul lui Dumnezeu a rătăcit în sălbăticie, el a mâncat mană, descrisă drept o pâine din ceruri. Dar simbolistica pâinii leagă indisolubil cele două Testamente. Iisus Hristos a înmulţit cei doi peşti şi cele cinci pâini pentru a hrăni mulţimea care-l urmase în pustiu (Matei 14, 14-22).De asemenea, în timpul ultimei cine a lui Hristos cu ucenicii lui, pomenită în Prima Epistolă către Corinteni a Apostolului Pavel, s-a mîncat pâine şi s-a băut vin, trupul şi sângele Mântuitorului, adică Sfânta Cuminecătură.

 

 

 

 

""