Operaţiunea „Îmbogăţirea“ : „Reprezentanţii proletariatului victorios“ dau iama prin casele „exploatatorilor“

În pofida unui masiv efort propagandistic, mistificarea comuniştilor, transformarea ilegaliştilor în apostoli ai noii religii a eşuat. „Sfinţii roşii“ erau duplicitari, se legitimau prin limba de lemn, pentru ameţirea sărăcimii, iar în intimitate, în absenţa stăpânilor din Primăverii, mimau grotesc tabieturile acestora. Cea mai acidă satiră a moravurilor aşa-zisei aristocraţii muncitoreşti îi aparţine lui Titus Popovici, în romanul postum Cartierul Primăverii. Ţinta atacului nu erau însă moravurile, ci concurenţii la şefie ai noului lider, Ceauşescu;lupta nu urmărea instituirea moralei proletare, ci ascensiunea noului clan în locul orfanilor lui Dej. Plenara din aprilie 1968 a fost, în fapt, asaltul final al acestei rocade, iar odată rotaţia reuşită, seria de anchete ordonată avea să se limiteze doar la a ţine sub presiune vechea gardă, principalul beneficiar al bunurilor însuşite fraudulos în urma proceselor staliniste.

În arhiva Securităţii, SRI a găsit o sumă de rapoarte pe care le-a grupat sub „Fondul D, dosar nr. 9609, vol. 4“. Urmând Plenarei din luna aprilie, rapoartele de anchetă, strict secrete, au fost efectuate în lunile mai, iunie şi iulie 1968, sub titlul generic „Îmbogăţirea“. Prima constatare e aceea că în cartierele rezidenţiale dăduseră buzna „reprezentanţii clasei muncitoare“, luând în stăpânire, o dată cu vilele, toate bunurile domestice, inclusiv pijamalele şi papucii „exploatatorilor“.

Cine a avut de câştigat după 1945

Documentul numărul 245, elaborat în iunie 1968 de noul Consiliu al Securităţii Statului, e un raport „cu privire la rezultatele obţinute în urma verificărilor efectuate asupra modului de valorificare de către Consiliul popular al Municipiului Bucureşti a bunurilor ce au aparţinut unor infractori şi absenteişti“.

Infractorii erau, în limbajul oficial, aparţinătorii elitelor judecate de aşa-zisul Tribunal al Poporului, iar absenteiştii erau românii care-şi luaseră lumea în cap după invazia „eliberatorilor“. Proporţiile jafului ne sunt dovedite de cele peste 3.000 de dosare din care ancheta a selectat doar 132.

S-a urmărit „valoarea cantitativă şi calitativă a bunurilor, precum şi lipsa de destinaţie a acestora“. De gestionarea, distribuirea şi valorificarea bunurilor s-au ocupat, pe rând, între 1945-1949, Direcţia Administrării Bunurilor, apoi, până în 1950, Întreprinderea de Locuinţe şi Localuri „Steagul Roşu“ şi, în sfârşit, Direcţia Bunuri.

Mai interesant e cine s-a bucurat de împărţirea prăzii:„de regulă au beneficiat persoane care au dus activitate antifascistă sau comunistă, ori în mişcarea muncitorească, cărora li s-au atribuit gratuit bunuri mobile, evaluate până la 20.000 lei, iar ceea ce a depăşit această sumă le-au achitat în 24 rate lunare (...) S-au atribuit gratuit asemenea bunuri unui număr de 138 de persoane, în valoare totală de 1.574.856 lei. Cu privire la aplicarea H.C.M. nr. 1507/1956, s-au făcut şi excepţii, în sensul că unor asemenea persoane li s-au atribuit gratuit bunuri a căror valoare a depăşit suma de 20.000 lei“.

Noii îmbogăţiţi:Valter Roman, Nicolae Moraru...

Din lista beneficiarilor atrag atenţia nume mai puţin uitate de memoria colectivă. Unul dintre acestea e Valter Roman, părintele primului prim-ministru post-decembrist. Dacă cercetăm viaţa acestuia ne e greu să credem că nu era un comunist pur sânge. Adică un împătimit al dreptăţii, un luptător, chiar şi cu arma în mână – aşa cum avea să fie considerat după ce combătuse pentru aceste idealuri în brigăzile internaţionale din războiul civil din Spania. Sau pe cale orală, la microfonul postului de radio bolşevic de la Moscova, de unde-i ameţea pe români cu paradisul pe care-l va aduce Armata Roşie în vârful baionetelor.

Venit în România în furgoanele ocupanţilor, Valter Roman şi-a dat repede arama pe faţă, înfruptându-se cu grăbire din averile confiscate. Metamorfozele care s-au petrecut în conştiinţa acestui agitator internaţional sunt parte din adevărata natură nu doar a regimului criminal instaurat de către ocupant, dar şi grăitoare pentru lăcomia bazică a celor chemaţi să-l gestioneze.

La schimbarea regimului dejist, ancheta îl menţionează printre îmbogăţiţii pe seama celor trimişi la gherlă. Prima dată s-a îndestulat până la limita stabilită de H.C.M., a doua oară, în baza unei dispoziţii speciale a Consiliului de Miniştri. Printre bunurile care i-au împodobit existenţa – şi nu i-au tulburat conştiinţa – s-au aflat piese de mobilă fină, tablouri de valoare, un pian cu claviatură din fildeş etc.

Unui alt personaj cunoscut ca un cal breaz în epocă, Nicolae Moraru – un soi de Roller în estetica realismului socialist, autor, printre altele, al volumului Vremuri noi-ţară nouă– i s-au atribuit gratuit bunuri în valoare dublă faţă de reglementarea oficială, iar în 1963, soţiei sale i-a venit rândul să beneficieze de aceleaşi dispoziţii. Nu ştim ce merite piramidale a avut în „adânca ilegalitate“ a partidului fantomă, pentru care a primit în 1949, printre altele, 12 tablouri dintre care unul semnat Verona şi altul Pallady, covoare persane, argintărie şi alte obiecte, însumând peste o sută cincizeci de poziţii.

(Cele  două realităţi din timpul lui Dej:liderii mişcării comuniste la tribună, ţinând discursuri mobilizatoare, în vreme ce se instalaseră confortabil în casele luxoase din Cartierul Primăverii, şi ceilalţi, majoritatea, în câmpul muncii, acolo unde fuseseră şi înainte de august 1944)Athanasie Joja, om fin, academician, rătăcit printre haimanale, s-a îndulcit şi el la averea altora, luând în custodie, în 1947, o serie de bunuri, printre care 12 linguriţe din aur, şapte tablouri în ulei, unele semnate de Petraşcu şi Vânătoru, cinci tăvi din argint de peste 5 kg, şase sfeşnice în greutate de 4 kg, tacâmuri şi ceşti fine, toate cu ornamente, în greutate de peste 15 kg, mobilă preţioasă.

Lista „beneficiarilor“ de pe urma regimului nou instaurat îl cuprinde şi pe Ion Popescu-Puţuri, autorul unui volumaş publicat în 1940, în adâncă ilegalitate comunistă, Trei paie la doi măgari, personaj care a funcţionat mulţi ani ca director al Institutului de Istorie a PCR, centrul unde se practica istoria ficţionară. După ce fusese dovedit ca unul dintre îmbogăţiţi, Popescu-Puţuri a reuşit să iasă din obscuritate, sărind în apărarea lui Ceauşescu în plin congresul în care Constantin Pîrvulescu îl atacase pe stăpân.

Fusese şi el „îndestulat“ în timpul lui Dej cu o serie de bunuri, printre care câteva sute de cărţi de autori străini. Probabil că multe dintre ele interzise. Cert e că, luat la întrebări de anchetatori, a declarat că nu le mai are şi s-a oferit să le înlocuiască cu alte exemplare. Probabil, cu cele editate de... Cartea Rusă, Cum s-a călit oţelul, de pildă.

Cum au fost primiţi şefii de la Moscova

După trupele de ocupaţie, ne-au venit pe cap consilierii sovietici. Primii au fost invitaţii Ministerului de Interne. Inutil să spunem care le era specializarea şi ce sfaturi urmau să le dea anchetatorilor şi torţionarilor locali. Gazdele, pentru a fi la înălţime, „au evacuat circa 35-40 apartamente din unele vile din parcul Herăstrău... Pentru amenajarea şi dotarea lor cu mobilier şi celelalte obiecte necesare a fost constituită o comisie...“

Cum la data când s-a efectuat ancheta, în iulie 1968, ruşii plecaseră la treburile lor iar vilele cu mobilier cu tot fuseseră ocupate de cei uceniciţi, „Corpul de consilieri şi inspectori“ din Consiliul Securităţii Statului a cercetat persoanele care au avut responsabilităţi, arhivele în chestiune fiind distruse.

Cercetarea a stabilit „că pentru mobilarea acestor vile s-au folosit unele bunuri ce existau în depozite M.A.I., provenite din castelele regale şi [de la] foştii demnitari... Pentru mobilarea acestor vile a fost dat ordin să se procure şi să se folosească lucruri de cea mai bună calitate. Ca urmare, majoritatea mobilierului a fost din lemn de nuc, mahon şi trandafir şi de stiluri renumite, florentin, bizantin etc.;covoarele erau persane originale (Buhara, Tebriz, Afgane), vesela din porţelan Rosenthal, Bavaria etc., tacâmuri din argint şi alpaca, candelabre din fier forjat şi cristal Murano, tablouri, bibelouri şi alte asemenea bunuri, ce reprezentau valori mari...“

Varietatea obiectelor de lux şi numărul beneficiarilor, atât de mare, anchetatorii au fost depăşiţi de sarcina ce le fusese dată. Drept concluzie, aveau să propună să se întreprindă alte demersuri de identificare şi de recuperare a bunurilor. „Unele din acestea erau de o asemenea valoare încât, în mod obiectiv, nu puteam stabili valoarea lor... şi pentru faptul că erau obiecte de artă... a căror însemnătate noi nu o cunoşteam. Sunt convins că o bună parte din ele sunt obiecte de muzeu“, declara unul dintre capii Serviciului exploatări imobile din Ministerul de Interne.

(Intrarea  Armatei Roşii în Bucureşti (cartierul Colentina), la 29 august 1944. Puţin mai târziu au sosit în ţară şi consilierii sovietici care, potrivit rapoartelor de anchetă din 1968, au fost primiţi ca nişte regi şi cazaţi în vile din Parcul Herăstrău, mobilate cu bunuri provenite din castelele regale şi de la foştii demnitari.)

Un alt achizitor, Ştefan Georgescu, e mai la obiect:„Pentru mobilarea acestor case am cumpărat dormitoare complete... executate de comandă de firme renumite ca Szekeli şi Retti, în diverse stiluri, florentine, Louis XV etc., la fel şi sufragerii... servicii de masă... Pentru completarea apartamentelor s-au mai cumpărat bibelouri, circa 300-400 de tablouri de diverşi pictori ca Tonitza, Mützner, Băncilă, Luchian, Grigorescu şi alţi pictori străini...“

...dar şi americanii

Mai e ceva care ne reţine atenţia. Şi anume că pe lista străinilor care au beneficiat de „osteneala“ Securităţii, ca ei să se simtă confortabil în România, s-au aflat şi americanii. Astfel, locotenent-colonelul Tucker de la Misiunea Militară, reprezentanţă aflată pe strada Pangratti 15, a primit la data de 16 iunie 1945 mobilă fină, 25 de tablouri semnate Luchian, Th. Aman, Grigorescu, patru icoane vechi şi covoare persane. Misiunea Americană în România, care îşi avea sediul pe Batiştei, a primit, la rândul ei, cinci picturi în ulei, nouă icoane, mobilă fină, candelabre şi aplice din cristal, covoare persane... Unde se află acum aceste bunuri? Unele, probabil, în aceste rezidenţe ale SUA în Bucureşti, altele au plecat o dată cu rotaţia membrilor misiunii, după cum vom afla din alt document.

Cine a dat iama în casele părăsite de sovietici

După ce i-au ridicat în gradul de meşteri în poliţie politică, profesorii securiştilor români s-au întors la casele lor. Mai ales că aveau de dat socoteală pentru crimele făcute în timpul lui Stalin;retragerea consilierilor, începând cu 1954, s-a făcut după moartea tiranului. Iată cum s-a rezolvat chestiunea vilelor:„...pe măsură ce consilierii sovietici părăseau ţara, apartamentele din vilele pe care aceştia le ocupaseră au fost date în folosinţă unor cadre cu funcţii de conducere (din M.A.I. – n.n.), lăsându-li-se în custodie şi bunurile existente. Ulterior, la solicitările făcute, colonel Tesler Ladislau, fostul şef al Direcţiei Administraţiei-gospodărie, şi succesorul său, colonelul Bogdan Hary, împreună cu fostul ministru-adjunct pentru spate, general-maior Mureşanu Alexandru, fără nici o bază legală, au luat măsura ca bunurile date în custodie să poată fi cumpărate de cei interesaţi, integral sau în cantităţi parţiale, după cum doreau. Pentru «legalizarea» vânzării acestor bunuri, colonelul Bogdan Hary şi general-maior Mureşanu Alexandru, direct interesaţi, întrucât ei înşişi au cumpărat mobilier şi covoare, au prezentat lui Alexandru Drăghici(ministrul din acea vreme – n.n.) referate retroactive pe care acesta le-a acceptat şi aprobat...“

Mobilier din lemn de mahon şi veselă din porţelan Rosenthal pentru consilierii sovietici

În ceea ce priveşte fixarea preţurilor, avea să fie o premieră în istoria comerţului. Securiştii se credeau în comunism şi nu numai că luau după nevoi, dar şi le preţăluiau tot ei! Cum credeau că trăiesc în deplină acoperire şi nimănui n-aveau a da socoteală, n-au fost chemaţi experţi în comerţul cu arta din afara ministerului, iar operaţiunea de valorificare s-a realizat cu subalternii colonelului Hary Bogdan.

Mai mult chiar, tovarăşul Hary le-a ordonat „ca la fixarea preţurilor să se ia echivalentul celor din sectorul de stat, la care să se mai scadă un procent de 10-30%, deşi, aşa cum după cum s-a mai arătat, majoritatea obiectelor reprezentau valori mari, fiind vorba de mobilier masiv de diferite stiluri, covoare persane originale, obiecte de artă etc., nu se găseau în magazine, pentru a se face un echivalent al valorii“.

Să nu credeţi că aici s-a terminat hazmodia acestei afaceri. „Tovarăşii ce deţineau funcţii de răspunderi şi care au ocupat apartamentele cele mai bine dotate au fost nemulţumiţi de preţurile fixate iniţial şi au solicitat ca la unele obiecte de mobilier, covoare, lustre etc. să le facă reduceri“.

Credeţi că nemulţumiţilor li s-a luat darul? Nicidecum. Acelaşi colonel Hary Bogdan, împreună cu subalternul său Silvianu Nicolae, care fusese folosit şi în stabilirea preţurilor, au iniţiat reduceri la bunuri cumpărate de Ion Alexandru, fost ministru adjunct, Vasile Crăciunoiu, şeful fostei Direcţii politice M.A.I., Ion Şerb, fost locţiitor al ministrului, Florian Dănălache, Ion Dumitru, fost prim-secretar al raionului de partid M.A.I.. Chiar tovarăşului Hary, subalternul său i-a făcut un discount frumuşel;ca pentru boss! Culmea e că nici măcar preţurile acestea de chilipir n-au fost achitate de unii în vecii vecilor.

Asociaţia Română de Prietenie cu Uniunea Sovietică (ARLUS) a primit tablouri semnate Tonitza şi Luchian, dar şi icoane din argint, suflate cu aur Borges

Operaţiunile de lichidare a bunurilor confiscate au fost vizate de celebrii anchetatori şi torţionari Pintilie, Nicolschi şi Mazuru. Iosefina, soţia lui Nicolschi, fostul secretar general al ministerului, s-a căpătuit cu bunurile ce au aparţinut lui Aftalion Serina, printre care mai multe picturi. Fostul şef de cabinet al lui Teohari Georgescu, predecesorul lui Drăghici la conducerea M.A.I., Ratusni Mihai, s-a îndestulat şi el cu averea confiscată într-unul dintre apartamentele părăsite de fugarii din ţară.

Chilipirgii cu grade cu multe stele au încercat să nu lase urme, drept pentru care au distrus arhiva cu evidenţa bunurilor confiscate. Cei 47 de indivizi cu care au stat de vorbă anchetatorii au deconspirat şi alte fărădelegi, cum ar fi sumele uriaşe ridicate din casierie fără justificare. E cazul aceluiaşi ministru adjunct pentru spate, Mureşanu Alexandru, care n-a dat niciodată socoteală pentru cei o sută de mii de lei ridicaţi personal.

Chemat să răspundă anchetatorilor, Nicolae Silvianu, angajat la U.M. 0230 Bucureşti, a recunoscut că habar n-avea de valoarea obiectelor, dar tovarăşul Hary îl însoţea cu maşina la norocoşii cumpărători unde „începea tocmeala ca la fostele prăvălii particulare din trecut“. Deci chilipirgiii nu se visau în viitorul comunist al neamului, pentru care osteneau cu nagaica bolşevică, ci în trecutul negru, capitalist!

A existat şi un al doilea val de hoţii

El s-a produs în cadrul „organizat“ al instituţiilor statului. Ca la Cinematografie, de exemplu! Din arhiva Primăriei Capitalei anchetatorii au aflat că s-au transferat Studioului Cinematografic de la Buftea 467 de tablouri, dintre care 95 de bucăţi au aparţinut lui Gh. Tăttărescu.

Ele au fost vândute la grămadă, fără o descriere a lor. „Cu ocazia verificărilor făcute la cinematografie, am constatat că din cele 467 de tablouri primite de la fosta întreprindere Steagul Roşu, în momentul de faţă mai au în magazie 45 tablouri şi acestea sunt copii făcute de pictorii salariaţi ai cinematografiei“.Ce spuneţi de asta? Dar de faptul că, din ordinul conducerii, întreaga arhivă de predare-primire a unui patrimoniu cu care puţine muzee se pot lăuda a fost pusă pe foc? Hoţia la drumul mare s-a comis şi într-o instituţie care, cel puţin la înfiinţare, era sacrosanctă, ARLUS, Asociaţia Română de Prietenie cu Uniunea Sovietică. Ea a fost pricopsită, din ordinul fostului ilegalist şi luptător în Spania, C. Doncea, viceprimar al Capitalei, cu 12 picturi în ulei, semnate, printre alţii, Tonitza şi Luchian, şi trei icoane din argint suflate cu aur.

Pentru amenajarea Pieţei „7 Noiembrie“, Doncea – cel care avea să-i comande Miliţei Pătraşcu un bust, fapt ce avea să-i atragă duşmănia de moarte a lui Dej – a dispus atribuirea altor şapte uleiuri semnate de pictori consacraţi, probabil, naturi moarte cu fructe, pentru a fi expuse pe tarabe.

Acum aflăm şi cine şi de unde a dotat misiunea americană:„În baza dispoziţiilor verbale ale fostului primar general al Capitalei, general Victor Dombrovski, ale tov. Doncea Constantin, primar general adjunct, majoritatea bunurilor aparţinând fostului criminal de război Mihai Antonescu, printre care mai multe tablouri şi obiecte de argint, s-au dat în folosinţă misiunii americane şi unor ambasade, direct prin membrii acestora şi nu prin serviciul special ce se ocupa cu deservirea lor. Din cauza acestor schimbări de personal la aceste misiuni şi ambasade, urmărirea bunurilor nu s-a mai putut face şi astfel multe din ele au dispărut“.

Apropo de Mihai Antonescu, din locuinţa unui alt condamnat, Constantin Argetoianu, strada Ana Ipătescu 24-26, la data de 30 iunie 1950, Picu Rosner şi Wolf Ada din Sfatul Popular al Capitalei au ridicat bijuterii din aur în cantităţi apreciabile, cum socoteşte ancheta, pe care le-ar fi predat la Banca de Stat a R.P.R., fără însă să existe la dosar acte justificative de predare-primire.

Oricâtă revoltă ne încearcă când aflăm că valori procurate de proprietarii lor au fost înstrăinate prin metode infracţionale, există totuşi o minimă consolare. Şi anume aceea că n-au avut soarta altora, cum se menţionează într-un raport:„Foarte multe bunuri confiscate s-au ridicat din locuinţele foştilor infractori şi s-au depozitat în diferite subsoluri, unde din cauza proastelor condiţii de conservare s-au degradat, fiind necesar să se predea la D.C.A (întreprinderea socialistă care aduna deşeurile – n.n.), iar o mică parte s-au vândut prin Consignaţie, cu menţiunea că au o uzură de 70-90%“.

Întâi s-a furat şi apoi s-a legiferat

Alungarea Regelui Mihai a fost urmată imediat de un haos legislativ. Nu doar actul abdicării n-avea să fie legiferat de forul suprem al ţării, dar nici confiscările masive care s-au declanşat n-aveau – recunoaşte ancheta ordonată în 1968 de către Ceauşescu – o bază legală. Şi aceasta, deoarece „... s-au dat dispoziţii Direcţiei Administrării Bunurilor (31 ianuarie 1948 – n.n.) de a intra în posesia bunurilor provenite din confiscări, fără a se mai aştepta întocmirea Jurnalului Consiliului de Miniştri, pe motiv că s-ar irosi bunurile, astfel că inventarierile n-aveau o bază legală... s-au dat dispoziţii să se inventarieze toate bunurile din imobilele foştilor condamnaţi şi absenteişti, chiar dacă unii locatari din imobil, ce nu aveau legătură cu cauza, susţineau că unele bunuri sunt ale lor... S-au dat dispoziţii ca Direcţiunea Administrării Bunurilor să inventarieze cărţile confiscate şi să le predea la diferite instituţii numeric şi nu nominal, creându-se astfel posibilitatea ca unele cărţi de valoare să fie înlocuite cu altele. De altfel, în majoritatea cazurilor, inventarele au fost întocmite sumar, fără o descriere suficientă a bunurilor“.

(Ceauşescu şi Dej  în mai 1960, la sărbătorirea Zilei Internaţionale a Oamenilor Muncii, când cei doi mergeau în aceeaşi direcţie. După preluarea puterii de către Ceauşescu, acesta va decide, la Plenara din aprilie 1968, realizarea unor anchete privind îmbogăţirea acoliţilor lui Dej. Seria de anchete avea să se limiteze însă doar la a ţine sub presiune vechea gardă...)Evident, luatul cu japca, adevărat banditism de stat, i-a încurajat pe chilipirgii, nimeni alţii decât fiii cei mai devotaţi ai clasei muncitoare. Anchetatorii produc numeroase exemple din care cităm numai două:numitul Bumbac Ilie, domiciliat în Bulevardul 1848, nr. 5 (cine mai ştie azi ce instrument de partid fusese în epocă!), a primit în folosinţă, printre alte bunuri, şi şapte tablouri, picturi în ulei semnate Bricard, Kalman, Henţia, care i-au fost evaluate la suma de 430 lei. La cererea anchetatorilor din 1968, un expert de la Muzeul de Artă al României a evaluat că numai unul dintre ele putea fi socotit la 7.000 de lei.

„Numitul Gherghel Viorel, fost ofiţer M.A.I., domiciliat în Bucureşti, Intrarea Mihai Eminescu nr.1, a primit în folosinţă mai multe bunuri, printre care 22 tablouri, picturi în ulei, semnate de Ghiaţă, Keller, Cosmovici, Catargi, trei cu rame aurite şi argintate. În 1953, aceste tablouri i-au fost evaluate la suma de 745 lei, respectiv câte 20 şi 40 lei bucata...“

S-ar putea zice că săracii de ei habar n-aveau care era valoarea operelor, dar cum să explici că şi Banca Naţională s-a dovedit a fi ageamie în materie de aur şi pietre preţioase? Sau şefii ei făceau şi ei pe proştii? Verificând doar şapte poziţii din procesele-verbale de predare către bancă, anchetatorii au observat că scoaterea la vânzare, în 1951, s-a făcut la o valoare de douăzeci de ori mai mică decât valoarea reală a bijuteriilor! Cine erau fericiţii cumpărători lăsăm cititorul să ghicească.

Agitaţie în Cartierul Primăverii

Întâmplător sau nu, după ce G. Călinescu a publicat romanul Scrinul Negru, piaţa unde se scurgea tot ce scăpase de confiscări din averile foştilor, un ultim vestigiu al pieţei libere, a fost lichidată. Securitatea lui Ceauşescu, mâna nevăzută a comerţului socialist, a înlocuit talciocul, aliş-verişul atât de pitoresc prin varietatea ofertei şi prin tipologia umană care-l popula, prin Consignaţia. O dată cu românizarea aparatului, noilor parveniţi li se punea la dispoziţie un comerţ riguros controlat.

Ancheta din 1968 nu s-a încheiat cu recuperarea valorilor, dar a produs în Cartierul Primăverii o mare vânzoleală. Şi o primă încrâncenare împotriva lui Nicolae Ceauşescu! Chiar dacă Ceauşescu n-avea intenţia să ridice nici măcar colţul preşului;mizeria aflată sub el ar fi dovedit oficial că Regele e gol. Dar şicanele de care au avut parte îmbogăţiţii n-aveau să rămână fără urmări.

Nu întâmplător, primii revoltaţi din partid împotriva noului stăpân aveau să fie orfanii lui Dej. Ca şi fiii acestora. Mai târziu, lovitura de stat, care s-a suprapus Revoluţiei, avea să aibă statul major chiar în acest cartier!