Oare de ce mai existǎ țǎrani ȋn Romȃnia?
Romȃnia a fost definitǎ drept o țarǎ agrarǎ, ȋn care contau ȋn mod deosebit suprafețele cultivate cu grȃu și porumb. Produsele solului plecau la export și bugetele țǎrii erau concepute ȋn funcție de recoltele cȃmpurilor. Se adǎugau livrǎrile de petrol. Fericirea romȃnilor era strict legatǎ de sacul cu grȃu, așa cum constata marele poet Mihai Eminescu. Veniturile erau ȋnsemnate și la 1900 un ministru primea 2.500 lei pe lunǎ. Nici ofițerii nu erau uitați și un colonel primea 800 lei. Culmea este cǎ tocmai lumea satului era uitatǎ la ȋmpǎrțirea beneficiilor. Un ȋnvǎțǎtor de la țarǎ lua 90 lei, dar cel de oraș primea 225. Munca țǎranului era extrem de prost plǎtitǎ, numai 20 – 30 lei pe lunǎ. O pȃine era prețuitǎ la 0, 23 lei și un kilogram de carne ajungea la 0, 80 lei. Cel care era motorul economiei rurale era batjocorit la platǎ și considerat murdar, grosolan și neinstruit. Marii proprietari de pǎmȃnt se lǎfǎiau ȋn palate somptuoase din București sau de pe Coasta de Azur. Gheorghe Cantacuzino, zis Nababul, ridica ȋn epocǎ un palat ȋn stil francez, cunoscut popular sub numele de Casa cu lei . Palatul H Spayer a fost ridicat ȋncepȃnd din 1900 . Parisul era un loc de dispariție a averilor romȃnești.
Nici autoritǎțile din București nu se lǎsau mai prejos. Perioada 1897 – 1900 a fost marcatǎ de construirea bijuteriei arhitectonice denumitǎ Palatul CEC-ului . Și Palatul BNR a fost finisat ȋn 1900 . Palatul Camerei Deputaților avea o lungime de 80 m și coloane ce aminteau de epoca de aur a arhitecturii. Era gata ȋn 1907 . Anul 1906 consemna debutul lucrǎrilor la actualul sediu al Primǎriei Capitalei . Imensul Palat al Culturii din Iași ȋncepea sǎ se ridice tot ȋn 1906. Erau clǎdiri foarte costisitoare și ridicate numai pentru obținerea de prestigiu.
Nu este de mirare cǎ satele erau sǎrace și lipsite de școli. Dacǎ existau, ȋnvǎțǎtorii fugeau din lumea uitatǎ de autoritǎți. Medicii fǎceau la fel. Salariile erau ridicole. Nu este de mirare cǎ sǎtenii s-au rǎzbunat cumplit ȋn 1907 pe lumea bogatǎ. Chiar te ȋntrebi cum au suportat o viațǎ ȋntreagǎ mizeria indusǎ de conducǎtorii aleși prin vot și cu studii la instituții célèbre de ȋnvǎțǎmȃnt? Autoritǎțile au demonstrat cǎ stau relativ bine la capitolul armament și cǎ n-au fost fǎcute investiții fǎrǎ rost. Gloanțele ascuțite și proiectilele au fǎcut ordine ȋn țarǎ. Nu s-a ȋnvǎțat prea mult din aceastǎ lecție sȃngeroasǎ a istoriei și statul a continuat sǎ trateze cu dispreț lumea ruralǎ. S-a fǎcut apel la sǎteni atunci cȃnd a fost nevoie de carne de tun ȋn rǎzboaiele mondiale. Mai mult. Comunismul a vizat nimicirea completǎ a țǎranului romȃn și sistematizarea satelor , fiind forma supremǎ de dispreț la adresa celor ce au ridicat Romȃnia prin truda brațelor. Oare cum se poate integra un popor ȋn gusturile rafinaților intelectuali ajunși prin hazardul votului la putere?
Obsesia ridicǎrii de construcții monumentale, adevǎrate bijuterii din punct de vedere artistic și tehnic, a dus ȋn timp la apariția deficitelor bugetare și la menținerea mizeriei din mediul rural. Banul public a fost dirijat ȋn exces spre orașele principale și nu s-a putut rezolva problema sǎrǎciei din mediul sǎtesc. Bordeiul și casa din chirpici erau foarte bune și ȋn secolul al XX-lea. Clǎdirile din perioada comunistǎ au devenit și mai costisitoare. Explicabil cum s-a ajuns la o crizǎ economicǎ deosebitǎ și la mǎsurile de platǎ forțatǎ a datoriei externe. Casa Poporului se ridica exact cȃnd erau mari probleme economice, dar politica tradiționalǎ a clǎdirilor imense nu cunoștea limite ȋntr-un regim lipsit de opoziție constructivǎ.
