Oamenii care aduc trecutul în prezent  Per Jarl, războinic: „Sunt viking profesionist“ jpeg

Oamenii care aduc trecutul în prezent. Per Jarl, războinic: „Sunt viking profesionist“

Timp de patru zile, la sfârşitul lunii august, Cetatea Râşnov a fost gazda celei de-a şasea ediţii a Festivalului Internaţional de Reconstituire Istorică. Invitaţi speciali au fost 44 de membri ai grupului de vikingi Trondheim Vikinglag din Norvegia.

Per Jarl este viking, este un om al nordului. Umblă prin tabără liniştit, fără o ţintă precisă, cu pasul apăsat şi privirea încruntată. E vigilent la toate din jur, dar parcă nu e impresionat de nimic. Per Jarl este războinic. Este Jomsviking, adică un soldat de elită. Un fel de cavaler scandinav. Îşi poartă scutul în spate şi sabia la brâu, iar mâna se sprijină mereu de mânerul sabiei, cum îi stă bine unui luptător serios.    

Per Jarl nu are pereche, este cel mai chipeş viking din tabără. Fruntea îi e traversată de o cordeluţă neagră, subţire, să ţină laolaltă şuviţele blonde şi lungi care-i cad peste umeri şi pe spate. Barba ajunge în piept şi acoperă două şiraguri de mărgele colorate de care sunt prinse tot felul de simboluri vikinge. Degetele mâinilor sunt toate împodobite cu inele masive, argintii, crestate cu motive folclorice nordice. Braţele sunt pline de tatuaje negre cu personaje din mitologia nordică. În ringul de luptă, Per este neînfricat. Loveşte cu putere, se mişcă agil şi sare şi ţipă şi pare de neînvins. E răpus doar de un scenariu de luptă ghiduş, gândit să amuze copiii. Altfel, Per Jarl este un învingător. 

Per Jarl şi grupul său de vikingi, Trondheim Vikinglag, au stat patru zile, în perioada 20-23 august, în cetatea Râşnov, unde s-a desfăşurat Festivalul Internaţional de Reconstituire Istorică. Vizitatorii au fost invitaţi să descopere modul în care trăiau şi luptau populaţiile medievale nordice. Grupul de reconstituire istorică a reprodus autentic un sat viking, cu atelierele meşteşugăreşti specifice şi a trăit patru zile sub cerul liber, ajutându-se doar de mijloacele specifice perioadei medievale. Nu a fost uşor, mai ales că principalii şi cei mai aprigi inamici au fost viespile, care au atacat în special ziua, prin învăluire, din toate părţile.  

Continuarea pe adevarul.ro