Autor 9402 vizualizări


Există în viaţa unei naţiuni clipe pe care atât de inspirat Ştefan Zweig le numea „astrale”. Clipe în care istoria pare că-şi trage răsuflarea, înainte de a-şi urma tumultul vijelios, care-i transformă pe oamenii simpli în eroi sau victime, pe politicieni în bărbaţi de stat sau anonimi ai cronicilor oficiale, care transformă colectivităţile umane în naţiuni sau populaţii. Nu este dat oricărui muritor să trăiască astfel de momente. Uneori nici măcar unei generaţii. Românii au avut şansa să-şi dea întâlnire cu istoria de trei ori de-a lungul unui veac. Prima dată, într-o zi de 15 august a anului 1916, când neamul românesc pleacă la război pentru a-şi reîntregi fiinţa naţională. Ultima dată, într-o neverosimil de caldă zi de decembrie a anului 1989, când umilinţa s-a transformat în revoltă şi disperarea în strigăt de libertate. În primul caz s-a înfăptuit România Mare, în cel de-al doilea ne-am recâştigat libertatea.