Autor 5175 vizualizări


Complexul Muzeal Național Neamț revine în atenția publicului cu o fotografie rară, realizată pe 1 iunie 1914, în portul Constanța, ce imortalizează membrii Dinastiei Române alături de familia imperială a Rusiei, cu ocazia vizitei pe care aceasta a făcut-o Regelui Carol I.

Cei prezenți, de la stânga la dreapta, au fost: Marea Ducesă Maria, Regele Carol I al României, Marea Ducesă Anastasia, M. S. Regina Mărioara a Iugoslaviei, Împărăteasa Alexandra, soția Țarului Nicolae al II-lea al Rusiei, Țareviciul Alexe, M. S. Carol, viitorul Rege Carol al II-lea, Marea Ducesă Tatiana, A. S. I. Arhiducesa Ileana, născută principesă de România, viitorul Rege Ferdinand, viitoarea Regină Maria, A. S. R. Principele Nicolae al României, Regina Elisabeta, Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei, Marea Ducesă Olga a Rusiei, ținându-l în brațe pe micul principe Mircea.

Atmosfera de sărbătoare, agitația pregătirilor pentru primirea distinșilor oaspeți, emoțiile suveranului român au fost consemnate și de Regina Maria în memoriile sale: „Constanța, portul nostru la mare. Eram adunați cu toții ca să primim pe Țar, pe Țarină și pe copiii lor, care veneau din Crimeea să facă o vizită bătrânului Rege Carol; […]. Era în Iunie și toți trandafirii înfloriseră. Marea Neagră era albastră […]. Eram toți adunați pe terasa căsuței lui Aunty [Regina Elisabeta], iar sub noi, de-a lungul cheiului, se învârteau persoane oficiale, înfrigurate și uluite: garda de onoare, mulțime în uniforme, muzică militară și steaguri berechet. […] Toți copiii mei erau de față, afară de Elisabeta care se afla în Spania, până și mititelul Mircea […] Unchiul arăta semne de emoție; era pentru el o zi mare.”