O controversă elucidată   De ce erau mumiile din Luxor tatuate?! jpeg

O controversă elucidată - De ce erau mumiile din Luxor tatuate?!

📁 Egiptul Antic
Autor: Redacția

În anul 2014, într-un mormânt din Luxor a fost descoperit un trunchi mumificat cu tatuaje unice. Cercetătorii egipteni au dezvăluit faptul că este vorba despre rămăşiţele unei personalităţi religioase foarte importante, care a murit când avea 20-30 de ani.

Un trunchi mumificat descoperit într-un mormânt din Luxor a surprins cercetătorii egipteni, care au elucidat misterul acestuia abia la 4 ani de la descoperire. Potrivit oamenilor de ştiinţă, trupul a aparţinut unei personalităţi religioase foarte importantă, care a murit pe când avea 20-30 de ani.

  Acest trunchi reprezintă un exemplu de tatuaje religioase complexe din Egiptul străvechi. Potrivit Science Alert, aceste descoperiri susţin ipoteza potrivit căreia, un astfel de proces detaliat de modificare a corpului, ar fi transformat femeia într-un obiect divin sau ar fi parte a unui ritual magic. 

  „Studiile ştiinţifice şi arheologia arată că mumia aparţine unei femei ce ar fi trăit între anii 1300-1070 î. Hr. şi a murit când avea în jur de 25-34 de ani”, a explicat Mustafa el Waziri, secretarul general al Consiliului Suprem al Antichităţilor din Egipt. 

  Trunchiul a fost descoperit în 2014, pe malul vestic al Luxorului, de către arheologii francezi. Cercetătorilor le-a fost cu atât mai greu să identifice vârsta corpului, cu cât acesta nu avea picioare, palme sau craniu.  

  Acesta prezenta însă 30 de tatuaje pe umeri, gât, braţe şi spate. Printre reprezentările identificate se numără unele ale unor flori de lotus sau babuini.  

  „În orice zonă te uiti, pe acest corp poţi vedea ochi divini ce se uită la tine”, a mai spus Anne Austin, bioarheolog în cadrul Universităţii Standford.