Autor 14452 vizualizări


Printre chestiunile spinoase puse în discuţie în anul 1965 a fost şi recuperarea Tezaurului românesc. Delegaţia se documentase temeinic cu citate din Vladimir Ilici Lenin. Degeaba, fiindcă Leonid Brejnev, liderul URSS, a trecut la ameninţări.

Nicolae Ceauşescu a mers până la copierea strategiilor de succes ale lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Aşa i-a repartizat lui Alexandru Bârlădeanu expunerea punctului de vedere românesc în problema tezaurului. 

Care tezaur?, s-au „mirat" sovieticii

În secretomania vieţii de partid, s-a pomenit însă cu dificultăţi de documentare a istoriei Tezaurului românesc confiscat de sovietici, relatează Alexandru Bârlădeanu. Au dat peste o carte a lui Grigore Vasile Romaşcanu publicată în 1934. Autorul reda amănunţit raţiunile şi bunurile puse la adăpost de autorităţile româneşti la Moscova în anii 1916-1917. Pe garanţiile ţarului au fost transferate într-un prim transport bunuri şi valori evaluate la peste 321 de milioane de lei aur. Al doilea transport reprezenta echivalentul a 9, 4 miliarde de lei aur. 

Dar ce argument puteau fi scrierile româneşti pentru liderii sovietici?

Paul Niculescu-Mizil, relatează Bârlădeanu, l-a atenţionat asupra unei telegrame semnate de Vladimir Ilici Lenin. Sub semnătura lui se promitea restituirea tezaurului, nu exploatatorilor, ci „poporului român". După socoteala „fiilor poporului" în frunte cu Ceauşescu, venise timpul promis.

Şi iată momentul în relatarea lui Alexandru Bârlădeanu, desemnat să-l provoace: „Cînd mi-a venit mie rîndul să expun poziţia statului român în problema tezaurului, reacţia iniţială a sovieticilor a fost cea aşteptatã: «Tezaur?... Ce tezaur?... Noi nu ştim nimic despre acest tezaur!». Atunci am apelat la folosirea «armei noastre secrete»:volumul de opere complete - în limba rusă - în care era tipărită acea telegramă a lui Lenin, cãreia i-am dat citire. Sigur - aşa cum, de altfel, mă aşteptam -, efectul a fost distrugător. A produs derută completă în rândul delegaţiei sovietice, derută vizibilă şi din privirile pe care şi le schimbau membrii acesteia".

Care Basarabia?, s-a ofuscat Kosîghin

„Când am mai spus că Lenin a recurs la ăsurile respective din cauza neînţelegerilor cu România privind Basarabia, Kosîghin (n.r.-prim-ministru al URSS) m-a întrerupt, cu vãditã enervare:«Basarabia? Care Basarabia? Noi nu cunoaştem acest termen! Noi cunoaştem Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, cunoaştem poporul moldovenesc pe care-l stimăm şi iubim, dar nu cunoaştem cuvîntul Basarabia». La aceastã întrerupere n-am mai avut a răspunde altceva decât atât:«Poate că aşa este. Lenin, însă, folosea acest cuvânt». După care Brejnev a cerut o întrerupere a discuţiilor pentru documentare".

Logică sovietică

În arhivele personale, Bârlădeanu păstra încă răspunsul părţii sovietice, citit de Brejnev într-o viitoare şedinţă. „Această problemă are o vechime de 50 de ani şi ea se referă la socotelile dintre Rusia ţaristă şi România regală", a zis, printre altele, liderul sovietic. „Acum însă, discuţiile au loc între două state socialiste, care între timp au încheiat diferite acorduri, au stabilit relaţii frăţeşti, prieteneşti, au trecut împreună perioada neplăcută a celui de-al Doilea Război Mondial, au găsit foarte necesar ca aceste neplãceri sã fie stinse şi, cu toate pierderile poporului sovietic în acest rãzboi şi nenorocirile poporului român, partidele noastre au educat popoarele în spiritul respectului reciproc".

Tradiţia cerea ca vizitele la Moscova să conţină o închinare la mumia lui Lenin



Dar tezaurul a fost predat, fără acte, de către un „reprezentant  necunoscut" al guverului român. „Ce s-a întîmplat mai tîrziu?", şi-a continuat Brejnev însăilarea. „Ţarismul a fost înlăturat şi toate aceste casete au căzut în mâinile guvernului provizoriu. Aici se sfârşesc informaţiile. Nu mai găsim niciun fel de date din partea vreunei comisii pentru cã a început războiul şi o parte din aur a fost trimis la Perm, Omsk, Saratov, Kazan pentru a se «păstra». (...) Dacă este vorba aşa, la arhivă există şi alte documente. Există un document din care reiese că România regală are datorii în sumă de 300 de milioane de dolari, ceea ce ar corespunde cu 274 tone de aur. Dacă este să ridicăm aceastã problemă, trebuie să ridicăm şi cealaltă", a tunat secretarul general al PCUS.

Se schimbă foaia!

În concluzia lui Brejnev:„Comisiile de împuterniciţi care au stabilit pierderile pricinuite de război la Odesa şi Crimeea, precum şi din documentele referitoare la acţiunile trupelor române, pierderile pricinuite depăşesc de 100 de ori ceea ce discutăm noi astăzi. De aceea considerăm această problemă nu pur şi simplu o problemă financiară, aici este o problemă politică...

Întregul partid, întregul popor ştie că reparaţiile de rãzboi de 300 de milioane de dolari plătite de România au fost doar simbolice. Oare pentru refacerea Crimeei şi a Odesei au ajuns numai 300 de milioane de dolari? De aceea, noi considerăm că aceastã problemă trebuie închisă şi să nu ne mai întoarcem la ea. Numai o asemenea rezolvare ar sluji încrederii reciproce".

Cu alte cuvinte, a comentat Bârlădeanu, fie renunţaţi la această chestiune, fie schimbăm foaia. Tezaurul românesc n-a mai fost adus în discuţie nici în vizita delegaţiei româneşti din toamna lui 1965 la Moscova, nici mai târziu.

"Există un document din care reiese că România regală are datorii în sumă de 300 de milioane de dolari, ceea ce ar corespunde cu 274 tone de aur.''
Leonid Brejnev secretar general al PCUS

9, 721
miliarde lei aur valorau bunurile din Tezaurul României trimis în Rusia în timpul Primului Război Mondial.

Pelerinaj la mumia lui Lenin şi la Stalingrad

Vizita delegaţiei române conduse de Nicolae Ceauşescu în Uniunea Sovietică  a durat opt zile.  Prin ambasadorul sovietic la Bucureşti, I. K. Jegalin, se convenise din vreme programul-pe zile, ore şi minute-,   cine şi unde va ţine cuvântări.

Delegaţia română a aterizat, în după-amiaza de 3 septembrie, pe Aeroportul Vnukovo 2, escortată, grandios, de o formaţiune de avioane cu reacţie sovietice. Au întâmpinat-o conducători ai partidului şi statului sovietic. În program se menţionau imnuri, gardă de onoare şi entuziaşti oameni ai muncii.

Românii au fost cazaţi chiar în palatul de la Kremlin. Aproape de sălile-muzeu, locuite de ţari până la întemeierea Sankt-Petersburgului. Se simţeau oarecum în lugubra vecinătate a umbrei lui Ivan cel Groaznic, spunea, peste ani, Alexandru Bârlădeanu.  

Au intrat în program, a doua zi, prin închinarea la Mecca lumii comuniste-mumia lui Lenin expusă în Piaţa Roşie a Kremlinului. Au dus tratative, au fost ospătaţi la dejun de sovietici şi au vizitat expoziţia realizărilor sovietice. Duminica s-au relaxat în afara
oraşului.

Luni, oaspeţii au fost plimbaţi, desigur, nu întâmplător, la Volgograd, fost Stalingrad. Aluzie la nereuşitul asediu german unde-au fost şi trupe române din 1943. De câte ori liderii sovietici se supărau pe omologii români, le închideau gura cu întrebarea:„Ce-aţi căutat la Stalingrad?". Era bine-venit, aşadar, pelerinajul de două zile la Volgograd înaintea altor spinoase discuţii!

După altă vizită, de-o zi, la Leningrad, o recepţie dată de oaspeţi, tratative,   un „miting al prieteniei" la Sala Congreselor din Kremlin şi semnări de documente, românilor li s-a propus şi o vizită în Siberia. Le era însă prea de ajuns-şi mârâiala la tratative, şi sărutările frăţeşti din public!    

Delegaţii oficiali erau însoţiţi de 14 consilieri. Printre ei-Andrei Păcuraru (şeful Direcţiei Treburilor CC al PCR, întotdeauna prezent la întâlnirile cu ambasadorul sovietic la Bucureşti), Dumitru Popescu (redactor-şef al „Scînteii"), Mircea Maliţa  (adjunct la Externe).

Grupul de presă era compus din ziarişti (lista lor începea cu Andrei Vela, directorul Agerpres), fotoreporteri şi cameramani. Cinci translatori de limba rusă (printre ei şi viitorul ministru post-comunist Sergiu Celac), şefii de protocol, doi curieri speciali, şapte însoţitori personali (în capul lor - căpitanul Marin Neagoe), şase stenodactilografi, doi ospătari, un frizer şi echipajul avionului (nouă persoane) completau delegaţia.

Simultan cu pregătirile pentru vizita în URSS, o importantă delegaţie de partid s-a pregătit pentru plecare în Franţa. Era condusă de Alexandru Drăghici, flancat de Ion Iliescu, Maxim Berghianu, Ştefan Andrei şi Dumitru Popescu. La capitolul evenimente, în anul 1965 s-au bifat: vizita preşedintelui Indiei la Bucureşti; vizita lui Maurer în Iran şi Austria; o delegaţie parlamentară americană şi alta sud-vietnameză primite la Bucureşti.

Băutură - temelie şi mâncare - fudulie

Pregătirile pentru vizita în Uniunea Sovietică au mers până la precizări asupra ţinutei. S-a impus  fiecărei categorii de delegaţi câte şi ce fel de costume să poarte. Proiectul bugetului vizitei în valută se ridica la 30.000 de ruble. Din care: 6.000 - diurnă pentru delegaţi (cu propunerea reducerii la 40%, deoarece primesc de la gazde masă şi casă); câte 1.000 de ruble - cheltuieli cu presa şi coroane de flori; câte 5.000 de ruble - aprovizionarea cu alimente pentru  mese şi transmisiuni de presă; şi de rezervă - 12.000 de ruble pentru situaţii neprevăzute.

S-a aprobat şi lista amănunţită a cadourilor pentru gazde. Începând cu Brejnev şi sfârşind cu  conducătorii colhozurilor, întreprinderilor şi obiectivelor social-cultural vizitate, fiecărui personaj de contact, românii i-au destinat daruri, speciale. Simbolistica lor viza, pe de-o parte, mândria industriei bunurilor de consum; iar, pe de alta, cultul tradiţiei româneşti. 

Astfel, pentru şoferii, ospătarii, însoţitorii trenurilor şi femeile de serviciu sovietice s-au pregătit pachete conţinând: un pulover sport din relon; o eşarfă din borangic, două perechi de şosete bărbăteşti supraelastice;  două perechi ciorapi damă din relon; două cravate din mătase naturală; cinci pachete de „ţigări asortate româneşti". Fusese şi-un punct al „băuturilor asortate româneşti". Cineva îl tăiase. Doar liderii sovietici au fost cadorisiţi  cu băuturi naţionale premiate. Două mii de diverse insigne româneşti li s-au pregătit colhoznicilor şi muncitorilor ce-ar fi ajuns aproape de români.

O scoarţă oltenească pentru liderul URSS

Lui Brejnev i-au destinat: o faţă de masă cu 24 de şervete din „pânză topită", brodate tradiţional;o scoarţă oltenească de 3/4 m;un televizor marca „Grigorescu";o garnitură de piele pentru birou din nouă piese;patru albume de artă în limba rusă;o ladă sculptată;10 sticle (iniţial fuseseră 20!) cu băuturi medaliate româneşti şi 20 de pachete ţigări asortate.

Şi recepţia dată de români s-a programat fastuos. Pentru 600 de oaspeţi cu meniu de excepţie:tartine cu icre negre şi roşii în buna tradiţie sovietică, morun, pui,   muşchi de vacă şi porc în aspic, ciuperci şi măsline umplute, trei feluri de brânzeturi româneşti, salam de Sibiu, mititei şi cârnăciori olteneşti, fructe, torturi şi cafele. Iar băutura, şi mai şi! 600 de sticle de vin românesc (câte una de căciulă!), 50 de litri de ţuică, şampanie Zarea, coniac Milcov şi vermut Mamaia.