Nevinovaţii plătesc pentru gloria stăpânilor
Anul 1941. Iunie. Armata germană se masează la graniţele vestice ale Uniunii Sovietice. Tancurile şi avioanele sunt aliniate tipic teutonic pentru o invazie ca la carte, după planuri riguros întocmite la Berlin. Artileria era amplasată în poziţii avansate şi are la dispoziţie stocuri de muniţii pentru lovirea ţintelor identificate prin cercetarea aeriană şi prin apariţia ofiţerilor de rang înalt în cele mai avansate posturi. Infanteriştii elimină unele obstacole ce puteau să încurce atacul. Jocurile erau făcute şi confruntarea celor două sisteme totalitare era de neevitat. Nu se pot face adunări impresionante de trupe în preajma unor frontiere fără să iasă un război.
Concentrarea unei armate numeroase nu se poate face în secret, zgomotele de motoare şi traficul feroviar în creştere fiind evidente pentru ochii unui spion minim calificat. Moscova a aflat despre intenţiile lui Adolf Hitler şi a trecut la concentrarea de forţe. Artileria, armă favorită a ruşilor, a început să sporească în raioanele de graniţă. Generalul N.A. Klici era responsabil cu mutarea tunurilor, dar, din ordine superioare, gurile de foc mai vechi au fost deplasate cu muniţii cu tot cât mai aproape de frontieră. Trupele au primit în locul armelor tunuri noi, dar acestea aveau proiectile corespunzătoare puţine. Tractoarele speciale pentru artilerie au urmat aceeaşi cale spre vest şi tot din ordine superioare. Responsabilul din sector putea doar să privească la această afluire şi să ajute la menţinerea neîntreruptă a fluxului de tehnică de luptă. Artileria era mutată lângă frontieră pentru că trebuia să participe la antrenamente în poligoanele din regiune.
Atacul bruscat din 22 iunie 1941 a surprins Armata Roşie în plin proces de organizare şi a fost un dezastru pentru diviziile aflate în cleştii asaltului german. Numai Divizia 100 infanterie a fost salvată şi s-a afirmat deoarece comandantul a primit un sfat discret de la generalul Klici să păstreze tunurile vechi. Cifrele variază de la sursă la sursă, dar au căzut în captivitate 233.000 de militari de toate gradele. Impresionante sunt cifrele despre armamentul capturat. Au fost pierdute 1.800 de tunuri şi 3.300 de tancuri de diferite tipuri. Întregul dispozitiv de luptă a fost dezorganizat şi trupele sovietice se retrăgeau în derută spre interiorul ţării sau se predau învingătorilor.
Iosif Vissarionovici Stalin a simţit că este vinovat de ordinele absurde, criminale, şi a început să caute responsabilii pentru spulberarea visului de revoluţie mondială şi general-locotenent Klici a fost judecat şi executat rapid. Omul a fost crescut de un sistem criminal şi nu se putea aştepta la o soartă prea bună în caz de eşec, dar în iunie 1941 a fost pus complet în imposibilitatea să acţioneze. Nu era vinovat că n-a pus în practică planurile utopice ale stăpânirii. Este interesant că Iosif Visarionovici Stalin a mai făcut ceva deosebit: i-a oferit lui Adolf Hitler pe tavă tot ce avea nevoie pentru o campanie îndelungată. Armata germană a profitat din plin de stocurile de materiale strategice înghesuite în regiunile de frontieră şi a fost încântată de calitatea pieselor sovietice de artilerie. Având şi stocuri de muniţii, artileriştii nazişti au făcut praf multe obiective aliate. Aşa se explică faptul că Wehrmacht-ul a reuşit să reziste până în mai 1945.
N-a fost singurul care a plătit cu viaţa. Tot în iulie 1941 a fost executat şi D. G. Pavlov, comandantul Frontului de Vest şi mare specialist în blindate şi manevrarea acestora. A conceput un sistem de cerinţe pentru construirea de tancuri adevărate pentru teren greu şi inginerii sovietici au realizat celebrele T-34 şi KV-1. Chiar dacă le-au avut sub ochi pentru studiu, experţii germani şi cei aliaţi n-au descifrat corect ceea ce a gândit ofiţerul sovietic. A fost în graţiile lui Iosif Vissarionovici Stalin pentru ideile formulate şi pentru elanul cu care participa la pregătirea trupelor de blindate şi a fost trimis să comande trupele Frontului de Vest, cele aflate în cel mai strâns contact cu diviziile germane. N-a mai apucat să-şi pună în practică principiile, asaltul inamic dând peste cap toate calculele.
Politicienii aflaţi în vârful piramidei puterii sunt cei ce nu înţeleg ceva din realităţile lumii şi mereu provoacă nenorociri prin incompetenţă. Preferă să trăiască într-o perpetuă minciună decât să înveţe să conducă o ţară şi să facă fapte pozitive pentru popor. Un stat poliţienesc nu poate să fie format din mediocrii ce au grijă să asasineze pe oricine iese în relief prin fapte şi idei.
Bibliografie minimală
Bevin, Alexander, Cum ar fi putut câştiga Hitler Al Doilea Război Mondial, Editura Lucman, Bucureşti, 2003.
Hart, Liddell, Istoria celui de-Al Doilea Război Mondial, Editura Orizonturi, Editura Lider, Bucureşti, f.a.
Launay, Jacques de, Mari decizii ale celui de-Al Doilea Război Mondial, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988.
Suvorov, Victor, Îmi retrag cuvintele, Polirom, Iaşi, 2014.
