Mosul, între binecuvântarea naturii ṣi blestemul zeilor

Pe 17 octombrie 2016 începea ofensiva pentru recucerirea Mosulului de sub dominaṭia Statului Islamic. Pe 4 iulie anul acesta, primul ministru irakian, Haider al-Abadi, felicita armata pentru victoria împotriva Daesh (denumirea peiorativă dată de arabi SI), chiar dacă în cartierele Centrului vechi al metropolei luptele ȋncă erau ȋn toi. Iar duminică, pe 9 iulie, acelaşi al-Abadi anunţa eliberarea oraşului, deşi lupte sporadice ȋncă erau ȋn curs. Bucuria irakienilor din săptămȃna ce a trecut, prezentă pe majoritatea canalelor de ştiri, vine după ce, în urmă cu trei ani, în Marea Moschee al-Nuri din acest oraṣ, Abu Bakr al-Baghdadi proclamase Califatul.  

La fel ca mai toate marile oraṣe ale Orientului, Mosulul a cunoscut grandoarea imperială ṣi distrugerea atunci când armatele sale nu mai inspirau teamă vecinilor ce râvneau la bogăṭia acumulată între zidurile sale. Aflat pe malul Tigrului, unul dintre răurile de-a lungul cărora se afla Mesopotamia antică, denumită uneori “leagănul civilizaṭiei” ori văzută drept locul în care s-ar fi aflat Grădina Edenului, câmpia fertilă dătătoare de belṣug dintre Tigru ṣi Eufrat a fost arealul ȋn care sumerienii, akkadienii, asirienii ori babilonienii au înflorit ṣi s-au prăbuṣit. De fiecare dată când vorbim de această zonă a Orientului Mijlociu, de moştenirea sa istorică nemaipomenită, ar trebui să ne amintim că, din cinci milenii pentru care avem mărturii certe, doar ultimele cinci veacuri au fost dominate de puterea si influenţa Europei noastre, cea mai mare parte a sa fiind scrisă de seminţii ce au vieṭuit ori au pornit de aici să cucerească lumea cunoscute. 

Mosulul este “succesorul” cetăṭii asiriene Ninive, cândva cel mai mare oraṣ al Antichităṭii, ajuns în culmea măreṭiei în jurul anului 700 î. Chr. La fel ca Ninive, situată cândva pe celălalt mal al apei, bogăṭia iniṭială a oraṣului se datora situării sale la răspântia drumurilor ce legau Siria ṣi Anatolia de Persia. Noua metropolă va cunoaṣte gloria maximă în secolul al XIII-lea, înainte de invazia mongolă ce va pune capăt pentru o perioadă însemnată prosperităṭii acestei regiuni. In 1534 cade sub stăpânirea otomanilor, pentru trei secole, redevenind una din plăcile turnante ale comerṭului imperiului din această parte a lumii. Va ieṣi de sub stăpânirea sultanilor numai la sfârṣitul Primului război mondial, când ajunge sub ocupaṭie britanică în urma Acordului Sykes-Picot. Cum rutele comerciale ṣi comerṭul modern nu mai treceau pe aici, părea că îṣi va pierde importanṭa în cadrul noului stat irakian aflat sub oblăduire engleză. Dar soarta avea să îi surâdă iarăṣi prin descoperirea ṭiṭeiului în zonă, în Mosul fiind deschisă rafinăria ce procesa “aurul negru” al cămpurilor petroliere ale regiunii.  

Populaţia majoritară a acestei zone, ca şi a oraşului, era formată ȋn majoritate de kurzi, aceştia acceptȃnd şi o minoritate creştină importantă. Incepȃnd cu anii ’70, guvernul de orientare socialistă al partidului Ba’as a ȋncurajat stabilirea etnicilor arabi ȋn oraş. In 2003, populaţia era estimată la 1.800.000 persoane, universitatea de aici era a doua ca mărime din Irak, iar sumedenie de vestigii ale ultimului mileniu, atȃt arabe, cȃt şi creştine, ar fi putut constitui puncte de atracţie pentru turişti dacă ultimele decenii ale ţării nu ar fi fost marcate de Războaiele din Golf şi pogroamele repetate ale regimului de la Bagdad ȋmpotriva kurzilor. Iar unele dintre grandioasele porṭi reconstituite ale anticului Ninive îṣi aṣteptau vizitatorii.  

Soarta creṣtinilor din Irak, ce trăiau în număr însemnat în această zonă, ce ar fi trebuit să se îmbunătăṭească în urma accesului la putere a partidului socialist ṣi secularist Ba’as (cunoscutul ministru de externe din guvernul lui Saddam Hussein, Tariq Aziz, fusese botezat creṣtin ṣi îṣi luase ulterior numele sub care devenise cunoscut pentru că suna mai “arab”), însă nu a fost aṣa. Ulterior căderii acestuia, situaṭia s-a agravat pentru creṣtini în urma disoluṭiei autorităṭii ṣi manifestării puterii clanurilor locale.  

Surprinzător, autorităṭile irakiene s-au văzut alungate în numai câteva zile din Mosul în iunie 2013 de către luptătorii Statului Islamic, ce, până atunci, luptaseră împotriva forṭelor lui Bashar al-Assad în Siria. Aceasta în ciuda superiorităṭii militare, a materialului de luptă furnizat de Statele Unite ṣi a asistenṭei oferite pentru pregătirea armatei ṣi forṭelor poliṭieneṣti,. In faṭa atacurilor fundamentaliṣtilor, mulṭi dintre soldaṭii irakieni au dezertat ṣi au abandonat tehnica militară în mâinile atacatorilor, făcându-i pe unii analiṣti să considere că un motiv al atitudinii stranii a armatei, a non-combatului său, erau resentimentele sunniṭilor faṭă de guvernul dominat de ṣiiṭi ce ajunsese la putere în Bagdad.  

In cei trei ani de dominaṭie ai Statului islamic, mare parte a operelor de patrimoniu au fost distruse, mai cu seamă cele ce aminteau de gloria antică. Bineînṭeles, furia cea mai puternică s-a îndreptat împotriva lăcaṣurilor de cult creṣtine, în zona Mosulului regăsind unele dintre cele mai vechi ṣi importante aṣezăminte monahale: Mar Mattai – Mănăstirea Sfântului Apostol Matei din secolul al IV-lea sau cele închinate Sfinṭilor Ilie ori Mihail. A fost instaurată legea islamică, Sharia, ṣi, în ciuda exodului de populaṭie urmat imediat apariṭiei luptătorilor Statului Islamic, o parte a populaṭiei a rămas pe loc, noii-veniṭi găsind destul adepṭi care să se ofere martiri în falsul Jihad propovăduit de liderii religioṣi ai auto-proclamatului califat.  

Exploatarea cămpurilor petroliere de aici a continuat în perioada de ocupaṭie a Statului islamic, sumele necesare continuării activităṭii militare a organizaṭiei provenind în parte din vânzarea producṭiei acestora. Au fost multe voci care au acuzat unele state din jur că permit achiziṭionarea petrolului “fundamentalist” în ciuda interdicṭiilor internaṭionale ṣi războiului declarat SI. 

Ofensiva asupra Mosulului, începută, cum spuneam, în toamna anului trecut a fost susṭinută de armata irakiană, alături de care au participat trupele peshmerga ale kurzilor, miliṭiile ṣiite, susṭinute logistic ṣi, mai ales, aerian, de către coaliṭia condusă de Statele Unite. Duminică, chiar ṣi preṣedintele Macron felicita armata franceză ce contribuise la această victorie, aviaṭia sa efectuând raiduri aeriene numeroase împotriva poziṭiilor SI din zona Mosulului. Din păcate, ceea ce odinioară fusese o metropolă înfloritoare, acum este o mare ruină, fanaticii islamiṣti găsind de cuviinṭă să arunce în aer până ṣi Marea Moschee al-Nuri în momentul în care înṭeleseseră că vor pierde controlul asupra oraṣului. Atitudinea criminală manifestată faṭă de un lăcaṣ de cult au avut-o ṣi faṭă de viaṭa celor nevinovaṭi, în ultimele săptămâni mai multe femei kamikaze amestecându-se printre civilii ce fugeau de pe străzile unde se dădeau lupte pentru a se detona în mijlocul acestora, chiar împreună cu copiii pe care îi purtau în braṭe.  

Odată ce a fost smuls din mâinile înarmate ale soldaṭilor daesh, Mosulul se găseṣte în faṭa unor noi probleme: cei ce au luat drumul pribegiei, în taberele de refugiaṭi din Kurdistanul irakian sau din sudul ṭării, iar forṭele eliberatoare aparṭin unor grupări ce urmăresc ṭeluri divergente. Kurzii lui Massoud Barzani îṣi doresc propriul stat independent, trupele guvernamentale doresc readucerea zonei în cadrul Irakului, având în vedere mai cu seamă reursele naturale ṣi potenṭialul zonei, iar miliṭiile ṣiite, stipendiate ṣi coordonate de Iran, însă având ṣi afinităṭi “guvernamentale”, împărtăṣind aceeaṣi credinṭă, sunt acuzate că vor urmări o epurare religioasă ṣi răzbunarea împotriva sunniṭilor ce au pactizat cu Statul islamic. Iar atacurile sinucigaṣe săvârṣite mai ales de femei kamikaze împotriva civililor ṣi a militarilor irakieni au creat deja, dincolo de ṭelurile combatanṭilor ṣi preconcepṭiile religioase cu care aceṣtia au ajuns pe câmpul de luptă, neîncredere faṭă de orice locuitor al fostului oraṣ stăpânit de daesh. Organizaṭiile care militează pentru apărarea drepturilor omului au semnalat deja agresiuni săvârṣite împotriva refugiaṭilor ṣi evacuări forṭate. 

“Oraṣul celor patruzeci de profeṭi” a fost eliberat. Insă, în mare parte este o ruină, iar numeroṣi locuitori săi, ce, în urmă cu trei ani, îl făceau una dintre metropolele cosmopolite ale Orientului mijlociu l-au părăsit. Iar dacă noii săi stăpâni îl vor vedea doar ca pe un spaṭiu al hărṭii pe care îṣi trasează interesele geopolitice, situaṭia sa nu se va fi îmbunătăṭit după fericita sa eliberare. Putem spera doar că statele occidentale ce au participat la alungarea fundamentaliṣtilor vor putea impune un acord de pace care să asigure stabilitatea regiunii ṣi să aducă premisele renaṣterii sale. Nu este pentru prima dată când Ninivele cade ṣi se ridică iarăṣi, singura necunoscută este cât de repede îṣi va uita suferinṭele ṣi pentru câtă vreme îi va fi îngăduită pacea.