Autor 13492 vizualizări


Irlanda

Limba irlandeză este considerată în Republica Irlanda cea mai importantă bază a culturii şi identităţii naţionale. Este limbă oficială şi se predă la toate şcolile finanţate de stat. Până în anii ’70 fiecare funcţionar trebuia să facă dovada unei relative stăpâniri a limbii. Gaelic o mai vorbesc însă puţinii oameni din vestul Irlandei, în aşa-numitele  regiuni Gaeltacht.

Unele noţiuni, îndeosebi cele care fac referire la instituţii, sunt folosite însă şi de irlandezii vorbitori de engleză. Toată lumea îl cunoaşte pe premier drept Taoiseach, parlamentul poartă numele de Dail, iar poliţia Garda.

Renaşterea galeză a secolului al 19-lea încearcă să reînvie o limbă care este serios ameninţată cu dispariţia. Anglicizarea Irlandei prin dominaţia politică a englezilor care se întinde pe câteva secole şi marea foamete din 1845-52 au avut repercusiuni serioase asupra limbii. Pentru că cei mai bine de un million de locuitori morţi în urma acestei catastrofe provin din vestul şi sud-vestul unde limba predominantă este gaelic, de altfel ca şi milioanele care vor trebui să ducă ţara în spate în secolel următoare. Până în momentul independenţei din 1922 mulţi îşi regăsesc reperul de identitate în principal în limbă.

Promovarea şi răspândirea limbii irlandeze, ca şi accentuarea mostenirii celtice reprezintă două scopuri fundamentale ale statului naţional. Cine voia să studieze trebuia să deţină un examen de absolvire a şcolii în limba gaelică, iar regiunile Gaeltacht profit în continuare de o susţinere deosebită din partea guvernului. Dar toate acestea au putut doar să încetinească procesul de extincţie, deşi mulţi irlandezi încă sunt mândri de tradiţiile lor în ciuda legăturii subţiate dintre autonomie şi limbă.

O altă componenta importantă a culturii irlandeze este sportul. Tradiţionalele Hurling şi Gaelic Football se bucură încă de popularitate neîntreruptă spre deosebire de limbă. În afară de asta prin sport se depăşesc graniţe, formându-se echipe cu membri din ambele părţi ale insulei.

 

Tara Galilor

Wales are în spate o dezvoltare diferită. Galeza din Wales este încă foarte vie şi numărul vorbitorilor creşte. În vreme ce Irlanda se străduieşte din 1922 să implementeze o politică lingvistică în slujba moştenirii celte, galezii au mai mult succes. Astăzi sute de mii de oameni folosesc velşa/cymraeg.

Supravieţuirea limbii a stat multă vreme sub semnul întrebării, pentru că legea de unificare din 1536 a lui Henric al VIII-lea prevedea folosirea englezei ca limbă oficială. Elisabeta I devein involuntary salvatoarea limbii pentru că în 1563 permite traducerea Bibliei şi a Cărţii Anglicane de Rugăciuni în velşă. Cu toate acestea tot mai este în pericol.

Abia în secolul al XX-lea se cunosc rezultatele aspiraţiilor de a salva dialectul. În 1909 cymraeg este introdus in planul de învăţământ din coli şi facultăţi, iar partidul naţionalis fondat în 1925, Plaid Cymru, avea exact scopul de a perpetua identitatea prin limbă. Dar susţinere se găseşte doar din partea vorbitorilor nativi. Se întrevede deci problema naţionalismului galez:Wales se împarte în sudul industrializat, anglicizat şi nordul agrar, celtic.

În 1998 Wales primeşte după convocarea Adunării Naţionale dreptul de autoadministrare. Cu toate că în referendumul anterior 50, 1 % se pronunţă pentru. Asta înseamnă că există un soi de echilibru de identitate engleză şi galeza.

Bretagne

Moştenirea celtă şi-o datorează anglilor, saxonilor şi iuţilor. Cucerirea de către aceştia în secolul al V-lea a Britanniei a ocazionat, pe lângă raidurile piratereşti, colonizarea ţinutului Bretagne prin locuitori din sudul Britanniei, care trec canalul. Pâna la unirea cu coroana franceză din 1536 bretonii reuşesc să-şi păstreze o independenţă precară.

La începutul secolului al XX-lea jumătate din localnici sunt vorbitori de bretonă. De atunci limba decade continuu, dare se mai găsesc şi azi cam 200.000 de nativi. Moştenirea cultural se păstrează cu grijă, reînviind la festivaluri precum Cornouaille în Quimper.

Ca şi Irlanda, Bretagne experimentează jocul separatismului politic. În timp ce în anii ’30 domină un partid naţionalist cu caracteristici fasciste, în anii ’70 se remarcă o tendinţă stângistă şi anarchic-violentă. Astăzi s-au Calmat apele, deşi încă mai există năzuinţe spre autonomie şi grupări separatist.

Atributul de celtic se potriveşte în Irlanda, Tara Galilor şi Bretagne în primul rând limbii. Deşi mai întâlnim ceva rămăşite de cultură celtică, de genul Hurling, care pot fi trasate mult în timp, până la anticele populaţii celte. Perpetuarea unei autodefiniri celtice este rezultatul unei marginalizări sau persecuţii politicii şi sociale îndelungate. Astfel irlandezii, galezii şi bretonii îşi caută măreţia naţională într-un trecut celt glorificat. Tradiţia apare în epoca modern. Valorificarea şi mitizarea trecutului contează şi din punct de vedere material, pentru ca “celtizarea” adduce beneficii turismului. Indiferent cât de celte ar mai fi aceste teritorii, o călătorie pe marginea celtică a Europei ar merita efortul.

g-geschichte.de