Momente marcante din istoria Crucii Roșii Române jpeg

Momente marcante din istoria Crucii Roșii Române

📁 Istorie contemporană
Autor: Redacția

Începând cu anul 1876, când a luat ființă, Crucea Roșie Română și-a asumat o misiune pe care o continuă cu aceeași determinare și astăzi, aceea de a întinde o mână de ajutor oamenilor cu care soarta n-a fost deloc blândă. Anul acesta se împlinesc 145 de ani de când victimele războiului, ale foametei, bolilor sau sărăciei au primit ajutor din partea acestei minunate organizații cu angajați și voluntari neobosiți în lupta în slujba binelui, care nu a contenit să facă toate eforturile posibile pentru a schimba cursul unor vieți năpăstuite.

În aproape un secol și jumătate de activitate, Crucea Roșie Română a adus alinare și a oferit oamenilor servicii vitale în momente cruciale. Primul și al doilea Război Mondial, inundații, cutremure, epidemii de malarie, holeră, tifos și tuberculoză – voluntarii Crucii Roșii au fost mereu prezenți. Și sunt în continuare, luptând împotriva sărăciei, a bolilor, a neputinței. Dintre ei au făcut parte, de-a lungul vremii, personalități marcante, inclusiv artiști români renumiți, precum maestrul George Enescu, care nu doar contribuia la acțiunile organizației prin donații generoase, ci și muncea alături de ceilalți voluntari, cărând, ajutând și încurajând bolnavii cum putea mai bine.

O istorie a binelui

De când a luat ființă până astăzi, Crucea Roșie a trecut prin transformări și a luat parte activ la nenumărate momente istorice de mare însemnătate.

*4 iulie 1876 - înființarea Crucii Roșii Române

La această dată s-a întrunit în sediul actualului Spital Colțea un comitet care a decis crearea Societății Crucea Roșie din România, cu scopul de a acorda ajutor prin toate mijloacele militarilor răniți în război. N-a durat mult până la cea dintâi intervenție care a avut loc pe front, în Serbia, unde prima ambulanță a Crucii Roșii Române a fost trimisă pentru a acorda ajutor răniților „din ambele armate beligerante, fără distincțiune de naționalitate sau religiune” – conform indicațiilor prințulului Dimitrie Ghica, Președintele Crucii Roșii Române, date membrilor ambulanței.

*3 decembrie 1906 – doamnele își cer drepturile

Întrucât femeile nu puteau face parte din conducerea Crucii Roșii, ele și-au creat propria organizație: Societatea de Cruce Roșie a Doamnelor din România. Ele au mobilizat femei devotate din întreaga țară, alături de care au organizat acțiuni de ajutorare pentru cei aflați în nevoie. În anul 1915 cele două Societăți au fuzionat, formând o singură entitate: Societatea Națională de Cruce Roșie din România, sub înaltul patronaj al Reginei Maria.

*Primul Război Mondial

Lupta depusă de Crucea Roșie Română din 1916 până în 1919 a fost colosală. S-au organizat nu mai puțin de 54 de spitale de campanie în care au fost îngrijiți peste 150.000 de răniți și bolnavi, a ajutat prizonierii cu haine și hrană, a trimis 350.000 de scrisori pentru prizonierii români aflați în lagăre, au ajutat invalizi e război, copii orfani sau bolnavi.

Cantina CRR 1945 jpg jpeg

*Al Doilea Război Mondial

În 1940, Crucea Roșie Română a creat 6 spitale de campanie, 16 spitale de zonă interioară, 55 de cantine de gară și 40 de infirmerii de gară. Fiecare spital a fost organizat și înzestrat cu toate cele necesare pentru 300 de răniți, dispunând de 50 de persoane care acordau asistență medicală și de altă natură. În anul 1945 existau 63 de cantine de gări care au continuat să servească mâncare soldaților români, aliaților și refugiaților: peste 2.900.000 cafele, 1.165.000 de porții de mâncare caldă. În total au fost hrănite și adăpostite 4.402.745 de persoane.

S-au făcut eforturi deosebite pentru stabilirea legăturilor între prizonieri, refugiați și familiile acestora.

*Marele cutremur din 1977

Crucea Roșie Română a dat dovadă de o mobilizare exemplară pentru ajutorarea sinistraților, primind ajutor și din partea Crucii Roșii Maghiare și Olandeze.

*2009 - Margareta Pâslaru inițiază programul Banca de Alimente

Este un program funcțional, prin intermediul căruia se colectează și se donează alimente greu presisabile de strictă necesitate (paste, orez, făină, ulei, conserve) persoanelor nevoiașe din toată țara.

La baza lui stă inițiativa îndrăgitei cântărețe Margareta Pâslaru, membră de onoare a Crucii Roșii Române, care și-a dorit să sprijine concret persoanele vulnerabile, care suferă de foame.

*2020 – Pandemia COVID-19

Încă de la începutul pandemiei de COVID-19, Crucea Roșie Română a asistat populația aflată în autoizolare sau izolare cu pachete cu alimente de bază și pachete cu produse de igienă. Pentru persoanele aflate în spații de carantină, Crucea Roșie Română a pus la dispoziția personalului calificat al autorităților locale materiale de primă necesitate, dislocate din depozitele pentru situații de urgență ale organizației: apă, lenjerii, produse de igienă, produse de curățenie, materiale de informare etc. În paralel, Crucea Roșie Română a lansat în luna martie 2020, Apelul umanitar de urgență „România Salvează România”, prin care a strâns timp de 6 luni, donații în bani în valoare de 7.141.176 euro și donații în natură, în valoare de 2 milioane de euro. Banii au fost folosiți pentru dotarea a 175 de unități medicale din România cu aparatură necesară, materiale de protecție, produse de dezinfecție și alte materiale indispensabile. Donațiile în natură au fost distribuite atât către unitățile medicale, cât și persoanelor fizice aflate în izolare la domiciliu. Pe lângă toate aceste lucruri, voluntarii Crucii Roșii au stat de vorbă cu sute de mii de oameni din 780 de localități despre măsurile de protecție necesare în această perioadă, sprijinind ulterior autoritățile în procesul de vaccinare.

1 Crucea Roșie pandemie jpg jpeg

Misiunea Crucii Roșii Române continuă

Nevoia omenirii de ajutor și de fapte bune nu se sfârșește niciodată. Crucea Roșie Română oferă permanent asistență umanitară adaptată la nevoile comunităților din întreaga țară. De la intervenția și pregătirea populației în situații de dezastru, diseminarea valorilor umanitare, cursuri de prim-ajutor, campanii de educație pentru sănătate până la programe sociale care acoperă în primul rând nevoile de baza ale populației vulnerabile, ajută oamenii să se pregătească, să gestioneze și să se recupereze după un dezastru sau o criză. Voluntarii Crucii Roșii Române sunt peste tot acolo unde este nevoie de ei. Te poți alătura și tu!