Modificările climatice au cauzat prăbuşirea Imperiului Roman jpeg

Modificările climatice au cauzat prăbuşirea Imperiului Roman

Un studiu amplu al inelelor de creştere ale arborilor arată modul în care variaţiile climei au influenţat istoria Europei şi nu numai, relatează BBC

Studiul a inclus aproximativ 9.000 de obiecte din lemn de stejar (fragmente de construcţii, mobilier, unelte şi obiecte decorative), datând din cursul ultimilor 2.500 de ani.

Metoda se bazează pe diferenţele care apar in ritmul de creştere a arborilor, în funcţie de clima perioadei respective:când condiţiile sunt favorabile, iar plantele au apă şi nutrienţi în cantităţi suficiente, arborii formează inele de creştere mai late;în schimb, în condiţii nefavorabile (de exemplu, seceta) inelele sunt mai înguste. Metoda de cercetare se numeşte dendrologie.

cookie2 gif gif

Cercetând aceste trăsături, specialiştii în paleoclimatologie de la Institutul Federal Elveţian de Cercetări asupra Pădurilor, Zăpezii şi Peisajului au identificat caracteristicile climei în diferite perioade şă le-au corelat cu evenimentele istorice survenite în epocile respective.

Astfel, un şir de ani secetoşi din secolul III d. Hr. a coincis cu o perioada de criză în Imperiul Roman de Apus, marcată de invazii barbare, tulburări politice şi dificultati economice în Galia (Franţa de azi).

Verilor calde şi umede le-au corespuns perioade de prosperitate, în vremea Imperiului Roman şi în Evul Mediu;în schimb, variaţiile climatice marcate din anii 250-600 d. Hr. au coincis cu căderea Imperiului Roman şi cu marile tulburări din epoca migraţiilor.

Specialiştii cred că aceste informaţii ar putea fi utile şi pentru a evalua impactul actualelor schimbări climatice asupra evoluţiei societăţii umane.