Autor 1393 vizualizări


Data viitoare când vă urcați în avion, priviți cu atenție uniformele însoțitorilor de zbor. S-ar putea să fie creația unui designer de top. Uniformele Air France, de exemplu, sunt creația lui Christian Lacroix, iar predecesorii săi au fost designeri precum Cristobal Balenciaga și Nina Ricci. Însă cum a ajuns moda haute couture la înălțime?

Înainte de a vorbi despre istoria uniformelor de zbor, trebuie să vorbim, bineînțeles, despre istoria însoțitorilor de zbor. În primii ani ai zborurilor comerciale (începutul perioadei interbelice), echipajul avioanelor era format din piloți și câțiva „stewards”, având atribuții similare personalului de pe navele de croazieră sau trenuri. Primii însoțitori de zbori au fost bărbați, evident, dar era epoca Ameliei Earhart, când lumea aviației se deschidea și pentru femei.  


Prima femeie angajată în rolul de însoțitoare de zbor a fost americanca Ellen Church, în 1930. Church era asistentă medicală, dar avea și licență de pilot. Visa să devină pilot, însă nimeni nu concepea încă să angajeze o femeie să piloteze avioane. Nefiind dispusă să stea departe de pasiunea ei, Ellen Church l-a convins pe directorul de la Boeing Air Transport (BAT, mai târziu United Airlines) să o angajeze ca însoțitor de zbor, argumentând că o persoană cu pregătire medicală poate fi de folos la bordul unei aeronave. Zborurile comerciale erau încă la început, mulți oameni călătoreau pentru prima oară cu avionul și atacurile de panică erau ceva frecvent. Acesta a fost, de fapt, primul rol al însoțitoarelor de zbor de sex feminin: ele trebuiau să calmeze pasagerii cu frică de zbor și să-i ajute în caz că aveau probleme medicale.

De la militar la chic 

Într-un timp foarte scurt, „inovația” celor de la BAT, de a angaja femei ca însoțitoare de zbor, a avut un succes răsunător. Poate și pentru că cei mai mulți pasageri erau bărbați, iar tinerele angajate în această poziție erau alese mai ales pentru aspectul fizic. Până la jumătatea anilor ’30, aproape toate companiile aeriene angajau exclusiv femei, uneori după reguli foarte stricte. Un anunț de angajare al unei companii aeriene americane, spre exemplu, enumeră criteriile: se căutau fete minione, care să cântărească între 45 și 53 de kilograme, să aibă o înălțime de cel mult 1.62m, să aibă între 20 și 26 de ani, să fie necesătorite și să nu aibă copii.

Odată cu apariția acestei poziții, s-a pus și problema uniformelor. Piloții aveau, evident, propriile uniforme de zbor, așa că era normal ca și personalul de cabină să aibă un port distinctiv. Primele uniforme create pentru însoțitoarele de zbor au fost inspirate din hainele militare, cu accentul pus mai degrabă pe utilitate și confort. Penuria de materiale din anii celui de-al Doilea Război Mondial a dus la o simplificare a uniformelor: mai puțin material disponibil însemna haine mai subțiri și croieli mai lejere.


După 1945, pe măsură ce călătoriile cu avionul au devenit tot mai dese și mai ieftine, imaginea însoțitoarelor de zbor a ajuns să fie sinonimă cu emanciparea feminină și cu o viață glamour. Tot mai multe tinere își doreau să devină stewardese, iar imaginea chic a uniformelor a contribuit în bună măsură la asta. În anii ’50, companiile aeriene au început să lucreze cu designeri cunoscuți pentru alcătuirea uniformele de zbor. Oleg Cassini, creatorul de modă preferat de Jackie Kennedy, a creat două modele pentru Trans World Airlines (TWA), iar William Travilla, al cărui cel mai faimos client era Marilyn Monroe, a colaborat cu United Airlines.

Culori la înălțime 

Perioada anilor ’60-’70 a fost cea mai glam din istoria aviației. Mai toate companiile aeriene se întreceau să colaboreze cu cei mai în vogă creatori de modă ai momentului. Aceștia primeau mână liberă să creeze uniforme care să rămână întipărite pe retină. Era și epoca marketingului, iar companiile ajunseseră la concluzia că, dincolo de reclamele clasice, cea mai bună carte de vizită era o uniformă memorabilă. Pe-atunci, zborul nu era la fel de accesibil ca în zilele noastre. Era o adevărată experiență, cu avioane cu spații generoase, șampanie și mese elaborate. Prin urmare, și însoțitorii de zbor trebuiau să fie cât mai sofisticați. Chiar și la 10.000 metri altitudine.

 Cel mai bun exemplu al acestei strategii de marketing a fost compania americană Braniff International Airways. În anii ’60, compania a colaborat cu faimoasa Mary Wells Lawrence, un geniu al advertisingului, pentru a-și crea un brand distinctiv. În autobiografia ei, Lawrence povestește că a dorit să aducă o pată de culoare în lumea gri a aeroporturilor, care aduceau mai degrabă a închisori. Prin urmare, avioanele Braniff au fost vopsite în diferite culori, iar pentru crearea unei noi linii de uniforme l-au angajat pe italianul Emilio Pucci. Hainele lui Pucci erau faimoase pentru culorile puternice și imprimeurile geometrice. Italianul a adus același stil expresiv și în uniformele de zbor: culori cât mai vii, modele psihedelice, fuste scurte, ba chiar și accesorii ciudate inspirate de epoca spațială. Însoțitoarele de zbor purtau un soi de căști din plastic transparent, inspirate din căștile astronauților. Un detaliu de design simpatic, ieșit din comun, dar prea puțin practic în aer.

Acest text este un fragment din articolul "Moda face înconjurul lumii. Istoria uniformelor de zbor" apărut în Historia, nr. 212, disponibilă la toate punctele de distribuţie a presei în perioada 15 septembrie-14 octombrie 2019, dar şi în format digital pe paydemic.com 

 Cumpără Acum 


""