Moda britanică în secolul al XVII lea jpeg

Moda britanică în secolul al XVII-lea

📁 Istoria Modei
Autor: Andreea Lupşor

Hainele pe care le purtăm contează foarte mult în zilele noastre. Alegerea unei ținute pentru interviu sau pentru o întâlnire presupune o pregătire atentă. Și în Anglia Tudorilor sau Stuarților hainele erau importante, iar viața cotidiană a femeilor era uneori influențată de hainele pe care le purtau, mai ales la Londra, oraș care devine, la 1700, cel mai mare centru urban din Europa.

În 1616, Thomas Tuke a publicat un pamflet numit A treatise against painting and tincturing of men an women, în care se plângea că englezoaicele mergeau cel puțin o dată pe an la Londra, deși acolo nu aveau nimic altceva de făcut decât să învețe o modă nouă.

Una din principalele atracții londoneze era varietatea oportunităților de cumpărături. În timpul domniei Elisabetei, negustorii englezi încep să importe nenumărate materiale, vopsele și textile, astfel că hainele au devenit mai variate și mai colorate. Majoritatea pânzelor și dantelelor venea din Italia și din Țările de Jos, dar de la sfârșitul secolului al XVII-lea încep să fie aduse și produse mai exotice.

Femeile aveau deci o mare varietate de materiale din care să aleagă, și exista și o gamă largă de accesorii disponibilă. Acestea erau nu doar decorative, ci și practice. Spre exemplu, gluga devine foarte populară în rândul femeilor, căci astfel ele puteau umbla prin oraș fără să fie recunoscute. Multe femei își personalizau hainele prin adăugarea de dantelă, funde sau broderii.

Hainele puteau fi cumpărate din locuri diferite. Femeile bogate își făceau cumpărăturile la Royal Exchange sau la New Exchange, dar croitori sau pantofari existau prin tot orașul. Pe măsură ce industria hainelor se dezvolta, au apărut haine la prețuri mult mai accesibile. Dar multe femei își făceau singure hainele sau le cumpărau la mâna a doua. Majoritatea acestor haine second-hand erau furate, iar furtul din magazine în rândul femeilor devine o problemă serioasă în ultimele decenii ale secolului al XVII-lea.

Femeia londoneză, cea mai bine îmbrăcată femeie din Occident

Femeile din Londra erau considerate a fi mai pricepute în ale modei și mai bine îmbrăcate decât cele din provincie, și se spunea că atunci când mergeau în vizită la țară își luau cele mai bune haine la ele pentru ca prietenii de acolo să le admire. Călătorii din alte țări au lăsat în urmă comentarii pozitive cu privire la ținutele femeilor din orașe. Spre exemplu, în 1562 italianul Alessandra Magno observa că femeile purtau rochii dantelate până la gât, arătând foarte grațioase. Sau olandezul William Schellinks scria în 1662 că a fost la o plimbare prin Hyde Park, unde a văzut cele mai frumoase rochii.

Purtarea unor haine potrivite pentru diverse ocazii era și atunci ceva foarte important. Femeile muncitoare trebuiau să aibă un set de haine practice, informale, pentru uzul zilnic, dar sigur își doreau să aibă și haine speciale pe care să le poarte la ocazii deosebite. În 1660, Elizabeth Pepys, soția faimosul Samuel Pepys, și-a schimbat hainele înainte să meargă în vizită la un prieten. În mai 1684, Joan Kirk refuză să meargă cu soțul în vizită la un văr deoarece nu avea haine care să fie ”suficient de bune pentru a merge în vizită”.  

preview jpg jpeg

Acest gen de pantof era foarte la modă în perioada 1670-1680

Unul dintre motivele principale pentru care tinerele își doreau să se îmbrace bine era pentru a atrage astfel atenția unor posibili soți. În anii 1670, Hanna Woolley a scris o carte de sfaturi pentru femeile tinere care doerau să-și găsească un bărbat, în care spune că hainele potrivite pot da mai multă frumusețe.

Care erau trendurile în secolul XVII?

În timpul secolului al XVII-lea, martorii surprind în jurnale unele trenduri care se transformă în adevărate manii colective. Spre exemplu, femeile purtau pălării cu boruri foarte largi sau coafuri extrem de complexe cu multe funde. Moraliștii n-au întârziat în a condamna aceste trenduri, unii susținând că tinerele vor ajunge să se prostitueze pentru a-și permite noua coafură. Înregistrările juridice relevă faptul că prostituatele londoneze (cele de lux) erau printre cele mai bine îmbrăcate femei din oraș. Ele primeau haine pentru a atrage clienți și multe dintre ele primeau de la aceștia haine ca și plată pentru serviciile oferite.

Ca și în zilele noastre, pentru femeile din Anglia secolelor XVI-XVII ținutele erau importante deoarece trebuiau să arate, la o simplă privire, statutul social și moralitatea purtătorului. Totuși, de multe ori se întâmpla ca hainele femeilor din rândul aristocrației să nu difere cu mult de cele ale prostituatelor de lux.

Sursa: http://www.historyextra.com/