Autor 2220 vizualizări


Anul 1914 a adus începerea unui măcel european fără precedent în istorie prin calitatea armamentului. Militarii doreau să termine cât mai repede adversarul şi mitraliera părea soluţia ideală în câmp tactic împotriva valurilor de asalt. Ofiţerii tradiţionalişti admirau încă forţa baionetei şi a maselor de soldaţi, ca pe vremea celebrului Napoleon, dar maşinismul trebuia să se impună şi pe câmpul de luptă. Mitraliera încă nu era suficient de cunoscută şi folosirea ei era destul de incorect făcută. S-a constatat că dacă se execută un tir din flanc şi focul este concentrat unităţile de infanterie sunt secerate în masă, mai ales dacă sunt oprite de reţelele de sârmă ghimpată. Dacă se executa tir încrucişat, şansele de trecere prin ploaia de gloanţe erau nule. Infanteriştii au început singuri să găsească soluţii să scape de bucăţile metalice ce soseau razant cu solul şi singura metodă consta în îngroparea rapidă în gropi individuale şi apoi în tranşee. Lopata individuală a devenit o unealtă mai importantă ca puşca.  

 Armata română a fost implicată în conflict din august 1916 şi se scrie prin cărţile de istorie că aliaţii din Antanta au trimis puţine arme automate pentru întărirea frontului românesc împotriva unor trupe inamice ce se înmulţeau de la o zi la alta. Au fost numai 706 Hotchkiss, md. 1914 şi 2.417 Saint Etienne 1907 T până în 28 noiembrie 1917, dată la care luptele au încetat total pe . Dacă au scris istorici militari că sunt puţine, trebuie să fim de acord cu specialiştii ce toată viaţa se joacă de-a războiul. Dacă facem puţină matematică, dăm peste cap toată istoria cunoscută. Industria franceză a produs înainte şi în timpul conflictului 88.000 de mitraliere din cele două modele. Livrările către România se ridică la 3,54%, dar aici nu se ţine cont de pierderile suferite de către diviziile franceze. Armele care au ajuns la Iaşi până în noiembrie 1917 însemnau însă 5,08% din producţia anilor de război.

 Nu se ştie câte au mai fost pierdute prin Rusia, dar Franţa şi-a îndeplinit datoria către România, livrările fiind de aproape şapte ori mai mari decât existentul de mitraliere din august 1916. în plus, glonţul francez de calibrul 8 mm era mai ucigător în raport cu cel de 6,5 mm.

 Mitralierele franceze, chiar dacă erau răcite cu aer, erau grele (modelul Hotchkiss ajungea la o masă de 52 kg prin folosirea afetului ce asigura stabilitate şi, implicit, precizia tirului) şi nu se potriveau ideii de ofensivă. Executarea tirului peste trupele aflate în atac sau printre unităţile proprii implica formarea unor trăgători de elită, greu de instruit în condiţiile unui război ce devenea în fiecare zi mai doritor de vieţi omeneşti. Inginerii francezi au reuşit să creeze o mitralieră uşoară, capabilă să tragă foc cu foc şi automat în serii mici. Nu era perfectă din cauza cartuşului de calibrul 8 mm, dar putea să fie în prima linie şi să şocheze inamicul prin puterea de nimicire. Modelul Chauchat a fost trimis în România într-un număr de 4.495 de exemplare, arma fiind produsă începând din noiembrie 1915. Au fost asamblate până în noiembrie 1918 244.368 de exemplare, aliaţii primind 82.000 de unităţi. România a primit 1,83% din total (să nu se uite că n-au fost livrări din noiembrie 1917) sau 5,48% din cele date trupelor amice. Numai masa totală a armelor livrate se ridica la aproape 40 de tone, presupunând că toate erau din cel mai uşor model.

 Mai exista ideea că tehnica de luptă trimisă spre aliatul român era bună numai pentru Frontul de Est. Este adevărat că mitralierele franceze foloseau un model de cartuş ce nu se prea potrivea tirului automat, dar acelaşi tip de muniţie a fost păstrat în dotarea trupelor Hexagonului inclusiv în luptele din anul 1940. Încă mai puteau să secere în lupta cu infanteria trimisă la asalt în câmp deschis.

Bibliografie minimală

Ministerul Apărării Naţionale, România în Războiul Mondial 1916 – 1919, vol. I, Documente – Anexe, Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1934.

Garoescu, Gheorghe, Jurnal de front, vise de iubire, Editura Militară, Bucureşti, 2017.

Avram, Valeriu, Aeronautica românească în Războiul de Întregire Naţională (1916 – 1919), Editura Militară, Bucureşti, 2012.

Scafeş, Ioan I., Angeliu, Silviu, Puşca mitralieră C.S.R.G. Md. 1915, în Buletinul Muzeului Militar Naţional Regele Ferdinand I, Serie Nouă, vol. 4, Bucureşti, 2006, p. 165 – 178.