Misterele celui de al Doilea Război Mondial: mesaje codate și porumbei călători jpeg

Misterele celui de-al Doilea Război Mondial: mesaje codate și porumbei călători

Specialiștii britanici în criptografie lucrează la descifrarea unui mesaj codat vechi de 70 de ani, după ce acesta a fost descoperit atașat de piciorul unuia din miile de porumbei călători folosiți în  timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Scheletul porumbelului a fost descoperit în coșul unei case din Bletchingley, Surrey, în 1982, când proprietarul, David Martin, s-a decis să restaureze vechiul șemineu. „Am început să găsesc rămășițele unui porumbel mort. Ne-am gândit că ar putea fi un porumbel de curse până când am descoperit o capsulă roșie”, a declarat dl. Martin pentru reporteri. Într-un cilindru mic, de culoare roșie, atașat de piciorul porumbelului, se afla un mesaj codat.

Mesajul a rămas secret încă alți treizeci de ani, însă acum specialiștii consideră că informațiile în cauză ar putea fi extrem de sensibile, astfel că experții de la GCHQ (Government Communications Headquarters) lucrează la descifrarea lor.

Potrivit experților, porumbelul se numea 40TW194, acest cod fiind inscripționat pe un inel de aluminiu pus la piciorul păsării (primele 2 cifre indică anul de naștere al acesteia). Specialiștii sunt aproape siguri că porumbelul a fost trimis din Franța ocupată pe 6 iunie 1944, în timpul Debarcării din Normandia.

Din cauza blocării semnalelor radio, mulți porumbei au fost folosiți în operațiunea Neptun, fiind eliberați de Aliați pentru a transmite informații privind evoluția frontului generalilor aflați pe teritoriul britanic. Porumbeii erau eliberați pe teritoriul inamic și preluați de membrii Rezistenței, aceștia trimițându-i înapoi acasă cu mesaje secrete.

Porumbeii au jucat un rol foarte important în timpul războiului. Aviația britanică a antrenat 250.000 de păsări, iar între 1943 și 1949, 32 au primit Medalia Dickin, cea mai înaltă decorație pentru curaj oferită animalelor (Medalia Dickin este echivalentul Crucii Victoria, cea mai înaltă decorație militară britanică). Printre cei 32 de norocoși înaripați s-au numărat și „Mary de Exeter”, un porumbel care a reușit să-și ducă mesajul la destinație în pofida unor răni destul de grave suferite pe traseu, și „GI Joe”, un porumbel american al cărui mesaj a salvat mai bine de 1000 de vieți prevenind bombardarea unui sat care fusese deja recucerit de forțele britanice.  

Porumbelul 40TW194 fie s-a rătăcit, fie s-a dezorientat din cauza vremii, fie pur și simplu a fost mult prea obosit din cauza zborului lung și a vrut să se odihnească puțin pe marginea unui coș, dar a murit din cauza fumului.

Mai mult ca sigur că 40TW194 trebuia să ajungă la Bletchley Park, la 130 de kilometri de casa lui David Martin, locul în care, în timpul războiului, specialiștii în criptografie lucrau non-stop la descifrarea faimosului cod Enigma al naziștilor. La Bletchley Park se află azi un muzeu, unde a fost deschisă și o expoziție despre mesajele purtate de porumbei. „Mesajul descoperit de dl. Martin trebuie să fi fost top secret. Avem peste 30 de mesaje de la porumbei călători din timpul războiului, dar niciunul nu este codat”, a declarat Colin Hill, curatorul expoziției. „Știm sigur că este un porumbel al Forțelor Aliate datorită capsulei roșii pe care o avea la picior, dar nimic mai mult.”, a mai adăugat acesta.

Mesajul a fost trimis către „XO2” la 16.45 și conține 27 de coduri, fiecare format din 5 litere sau numere. Destinația „XO2” ar fi, în opinia experților, centrul de comandă al bombardierelor britanice, în timp ce semnătura identifică un anumit „Serjeant W Stot” drept expeditor.

David Martin a mai arătat mesajul codat unui vechi agent de informații britanic, Wilfred „Biffy” Dunderdale (n. 1899 – d. 1990), despre care se spune că ar fi fost inspirația pentru faimosul personaj James Bond. Specialist în contraspionaj, Biffy locuia în apropiere de casa lui Martin. „Când i-am arătat pasărea și codul, s-a albit la față și ne-a sfătuit s-o lăsăm baltă”, a declarat dl. Martin. „A mai spus că nimic nu va fi vreodată publicat.”

Rămâne să vedem ce iese din această poveste despre porumbei curieri, mesaje secrete și spioni.

Sursa:http://news.discovery.com