Mărturii despre „cea mai lungă zi” din istorie - Debarcarea din Normandia

Autor 5834 vizualizări


Debarcarea trupelor Aliate pe plajele din Normandia, la 6 iunie 1944, este cunoscută drept „cea mai lungă zi” din istorie. Acel moment a reprezentat mai exact începutul sfârşitului pentru dominaţia nazistă pe Bătrânul Continent. Peste 1, 3 milioane de soldaţi ai puterilor Aliate au luat parte atunci la cea mai amplă operaţiune militară pe care lumea a văzut-o vreodată.

Pentru a nu pierde mărturii valoroase, ziarul britanic „The Independent” a rugat mai mulţi veterani de război din Albion să descrie publicului larg câteva dintre acele momente de război. Coxswain Douglas, în vârstă de 90 de ani, fost subofiţer al Marinei Regale, a fost cel care a comandat primele ambarcaţiuni ce au avut ca destinaţie plaja Omaha, din Franţa.

„Distrugerile erau foarte mari. Aveau mitraliere pe faleza. M-am uitat. Sute de bărbaţi stăteau ghemuiţi la baza stâncilor, majoritatea lor sângerând. Pe plaja erau multe cadavre. A fost o debarcare pe aceste cadavre”, povesteşte Coxswain Douglas. „Am sărit din ambarcaţiunea noastră, apoi 10 oameni m-au urmat. Lângă mine, o altă navă a ajuns. Acolo erau circa 150 de soldaţi, însă la puţin timp a lovit o mină. Peste tot au zburat părţi din trupurile lor. După ce am văzut atâţia oameni uciţşi m-am întrebat-pentru ce toate astea?” Un alt veteran, Jack Webb, în vârstă de 90 de ani, a fost un infanterist din Batalionul 5 al Regimentului Berkshire, care a ajuns printre primii pe plaja franceză Juno.

„Ne-am trezit sub o faleză şi am văzut un comandant acolo cu faţa plină de sânge. Era ca şi cum te-ai fi uitat la un film. Adevărul este că am fost carne de tun. Nu există o altă expresie mai potrivită. Bineînţeles, eram încrezători atunci. Nu e puţin să vezi sute de nave care trec pe lângă tine, precum şi o mulţime de avioane care zboară deasupra ta. Te gândeşti că n-ai cum să pierzi”, rememorează Jack Webb. De asemenea, Roy Dixon, în vârstă de 89 de ani, a fost un locotenent şi şef al trupelor regimentului 5 Royal Tank. „Înainte să pornim ne-au dat hărţi.

Atunci am ştiut pentru prima dată unde o să ajungem, şi anume în Franţa. Aveam cu noi trei tancuri Cromwell, un Firefly şi un Sherman. Eram conştienţi că putem ataca tancurile germane Mark 4, însă dacă ne întâlneam cu un Panther sau cu un Tiger-noroc că nu erau prea multe-situaţia se schimba. Tunul de 75 mm era fără speranţă”, povesteşte Roy Dixon. Un alt veteran al Normandiei este şi Michael Gibbons, în vârstă de 89 de ani, fost inginer de zbor pe un bombardier Halifax. „Ni s-a comunicat că vom face un zbor către Franţa şi că vom avea parte de multe avioane în jurul nostru. Nu am putut să-i spun nimic familiei mele. În jurul orei 10 seara am părăsit Marea Britanie la bordul avionului.

Am trimis cinci oameni din cadrul operaţiunilor speciale. Ne-am întors apoi în jurul orei 4 dimineaţa”, povesteşte Michael Gibbons. Peter Thompson, în vârstă de 88 de ani, şi-a petrecut cea de-a nouăsprezecea aniversare ca lider al unei operaţiuni de debarcare pe plaja Sword. „Căpitanul ne-a transmis:Asta este băieţi, trebuie să eliberăm Franţa. Prima dată am crezut ca este vorba despre un nou exerciţiu, dar nu a fost aşa. A fost o zi grea, mulţi dintre soldati aveau rău de mare. Mai degrabă preferau să ajungă pe uscat şi să fie ucişi decât să rămână la bord şi să le fie rău. A doua zi, o bombă a căzut lângă o navă vecină.

Atunci două persoane îşi pierduseră viaţa. Importantă a fost superioritatea avioanelor. Dacă nu am fi avut-o, ar fi fost cu adevărat un iad”, povesteşte Peter Thompson, pentru publicaţia „The Independent”.

""