Mărturie tulburătoare despre moartea savantului Emil Racoviță: „Sărăcăcios îmbrăcat, mergea pe lângă ziduri. Moare de foame!”

Autor 18774 vizualizări


La 28 iulie 1953, Petru Groza s-a întâlnit la Academia R.P.R., în cabinetul președintelui Traian Săvulescu, cu reprezentanţi ai acestei instituţii, printre care se aflau atât Săvulescu, dar și Mihail Roller. Fostul prim-ministru, acum președinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, a mers acolo pentru a pregăti Ziua Aviaţiei a anului 1953, astfel încât să nu mai fie uitate realizările lui Traian Vuia, pe care Groza îl cunoscuse în tinereţe.

În urma acestei întâlniri ne-a rămas o stenogramă de 52 de pagini, cu multe informaţii, puţin cunoscute, despre Aurel Vlaicu și Traian Vuia, inclusiv despre decesul lui Vuia, la București, la 2 septembrie 1950, dar și despre ultimii ani ai savantului Emil Racoviță (documentul poate fi accesat la Arhivele Naţionale, Fond C.C. al P.C.R., Parte structurală Cancelarie, Dosar 157/1954).

„Eu am fost și în satul lui Vuia, acum doi ani. Și când m-am oprit la casa unde s-a născut, mi-a ieșit în cale o soră a lui, pe care o mai are acolo și m-a întrebat: Unde e Vuia? Am auzit că a murit aici, în ţară! Ţăranii de acolo au construit o casă culturală în satul unde s-a născut Vuia. Acum, sub regimul nostru, au construit această casă, din propriile lor mijloace. Ţăranii au făcut aceasta! Și a venit apoi un președinte de Comitet de la Timișoara și un secretar de Organizaţie. Și primul lucru pe care l-au făcut a fost să dea jos tabla cu numele lui Vuia și să o schimbe cu alta pe care au scris Unirea. (...) Vuia e numai un caz.

Am început însă cu Racoviţă. Unde e Racoviţă în literatura noastră? Racoviţă a fost [un] profesor universitar apreciat pe plan universal. În toată lumea, în toate limbile internaţionale (sic!) se comentează lucrările lui. Este adevăratul întemeietor al știinţei speologice. Este român, de la Iași, românul care a plecat – trimis al Universităţii Cambridge sau Oxford – la Polul Sud într-o expediţie, este omul care a fost primit de Universitatea din Paris cu mari serbări. Dar unde e Racoviţă în ţara noastră? Mai mult, am trecut pe la Cluj, în 1947-1948 și i-am văzut umbra, cu pălăria lui trasă pe ochi, sărăcăcios îmbrăcat, mergea pe lângă ziduri. Și mi-am zis: Acesta este marele savant Racoviţă? Am chemat profesorii universitari, colegi de-ai lui, și i-am întrebat de Racoviţă. Mi-au spus: Moare de foame! Aceasta [era] în 1948 (evenimentul a avut loc înainte de 17 noiembrie 1947, dată la care Emil Racoviţă a decedat, la Cluj – n.a.). Și mă mustră și astăzi conștiinţa că nu am trecut strada atunci, să-l opresc și să-l întreb ce face, să-i spun: Cum, frate, să mori de foame la Cluj? Pentru că l-au dat afară de la catedră, l-au dat afară de la universitate,” relata Petru Groza.

Ajunși aici, trebuie făcută o menţiune. Nu este prima dată când, în această ședinţă, Groza plânge de milă unor personalităţi ale știinţei românești. Și totuși, ne putem întreba cât de reală este indignarea lui și cât este teatru în ceea ce spune. Dacă i-ar fi păsat cu adevărat, putea să-l oprească pe Emil Racoviţă atunci când l-a întâlnit pe stradă, și să-l ajute. Era prim-ministrul României și avea la îndemână pârghiile necesare. Impresia care se desprinde, parcurgând stenograma ședinţei, este că Petru Groza este interesat numai de a-i pune într-o situaţie de inferioritate pe interlocutorii din Academia R.P.R., profitând de ascendentul politic pe care îl avea asupra lor.

Acest text este un fragment din articolul „O mărturie a lui Petru Groza despre sfârșitul lui Traian Vuia”, apărut în Historia Special nr. 26, disponibilă la toate chioşcurile de presă în perioada 28 martie-01 iulie 2019 şi în format digital pe paydemic.com.

 Cumpără Acum


 Cumpără Acum
""