Marele dusman al comunismului (1947-1956)
Dupa obtinerea legitimitatii internationale prin semnarea la 10 februarie 1947 a tratatului de pace cu Aliatii si lichidarea opozitiei politice interne, discursul comunistilor români despre Statele Unite se transforma radical. În contextul în care Razboiul Rece ideologic începuse odata cu formularea de catre sovietici a teoriei celor doua lagare, presa din România, controlata în totalitate de comunisti, se lanseaza si ea în lupta împotriva propagandistica împotriva Occidentului. În aceste conditii, SUA încep sa fie prezentate în presa ca principalul pericol ce ameninta România si în general lumea comunista. Principalul defect atribuit Statelor Unite este imperialismul, eticheta care în limbaj propagandistic ajunge sa înlocuiasca fascismul, ca ultima expresie a raului.
În mai putin de patru ani, Statele Unite îsi recapata în presa româna locul pe care îl ocupase în timpul aliantei cu Germania, acela de inamic al tarii. Spre deosebire de acea perioada însa, cînd SUA apareau ca un inamic secundar, chiar nedorit, principalul oponent fiind considerat atunci bolsevismul, în perioada de început a Razboiului Rece, America devine principalul adversar. Atacurile împotriva Statelor Unite sunt aproape zilnice, devin o obsesie propagandistica. Pe terment lung, efectul acestui exces de propaganda s-a dovedit a fi invers fata de cel dorit de autoritati. Oamenii s-au obisnuit cu exagerarile si cu tonul bombastic cu care erau prezentate informatiile referitoare la SUA si nu le mai dadeau atentie, preferînd sa foloseasca radiourile occidentale ca surse alternative de informatii. Mai mult, excesul de propaganda îndreptata împotriva Statelor Unite era pentru multi români un semn al nesigurantei regimului, care dorea sa mascheze propriile slabiciuni printr-un discurs agresiv la adresa "imperialistilor".
America a fost, asadar, prezenta obsesiv nu doar în imaginatia celor care sperau într-o eliberare provocata de o interventie a Unchiului Sam în Europa de Est. Ea a fost o prezenta permanenta si în paginile ziarelor si revistelor, în transmisiunile radio si mai târziu la televiziune. Imaginile produse de presa erau, desigur, total diferite de cele construite de imaginarul colectiv. Autoritatile erau angajate în mod constient într-o lupta de durata menita sa discrediteze Occidentul si în primul rând Statele Unite. În plus, excesul de zel al propagandistilor comunisti sugereaza si faptul ca America era privita cu teama, ca liderii blocului rasaritean nu exludeau posibilitatea ca "venirea americanilor" s-ar putea produce într-o buna zi. Trebuie amintit aici ca teama era reciproca. Si societatea americana a fost serios marcata de psihoza raspândirii comunismului pe teritoriul Statelor Unite sau a unui atac nuclear sovietic asupra în anii '50. Vânatoarea de comunisti initiata de senatorul Joseph McCarthy la începutul deceniului a facut numeroase victime nevinovate si a creat pentru câtiva ani o stare de suspiciune generalizata.
Inspiratia constiinciosilor propagandisti români era alimentata de la Moscova, de unde erau importate în aceasta perioada temele razboiului ideologic împotriva Americii si a Occidentului, în general. În prima faza a Razboiului Rece, atunci când aparatul de propaganda local nu functiona înca la turatia optima, ziarele obisnuiau sa includa articole întregi preluate din Pravda, Izvestia sau Trud, piloni principali ai presei sovietice. Atacurile la adresa Statelor Unite vizau cîteva directii majore: scena politica interna, viata economica si sociala, politica externa, cultura, activitatea posturilor de radio Vocea Americii si Europa Libera, americanizarea Iugoslaviei si cursa înarmarilor. Paginile urmatoare analizeaza aceste teme, oferind exemple din presa anilor 1948-1956, perioada de vîrf a propagandei antiamericane în România.
Scena politica americana: demagogul Truman si tovarasul DennisDesi presa comunista nu prezenta în detaliu evolutiile de pe scena politica americana, existau comentarii destul de frecvente cu privire la viata politica de peste Ocean. Evenimentele politice majore nu puteau fi trecute cu vederea, dar redactorii foloseau întotdeauna astfel de ocazii pentru a aduce critici clasei politice americane. Principalul mesaj pe care ziarele românesti încercau sa-l transmita era acela ca partidele traditionale ale Americii se dovedeau incapabile sa reprezinte interesele cetatenilor, ceea ce sugera ideea ca sistemul politic din SUA se afla în pragul colapsului.
În 1948, ziarele românesti anuntau o criza profunda pe dealul Capitoliului. România Libera vedea o legatura între presupusul blocaj politic si electoratul burghez al partidelor Democrat si Republican: "Criza vechilor partide nu a facut decît sa demonstreze disolutia clasei pe care o reprezinta." Potrivit ziaristilor români, singura sansa de salvare se afla în mâinile lui Henry Wallace, seful nou-înfiintatului Partid Progresist. Timp de aproape un an, pîna la alegerile prezidentiale din noiembrie, Wallace a fost eroul american favorit al ziarelor comuniste, care îl vedeau ca pe un candidat ce pusese pe gînduri "reactiunea". Desi aparitia Partidulul Progresist, promitînd o alternativa la oferta politica traditionala avusese un oarecare ecou în SUA, în special în mediile intelectuale americane, scorul obtinut de Wallace în alegerile prezidentiale, reprezentînd 2, 4 % din votul popular, arata ca popularitatea sa reala era mult inferioara imaginii create de presa din România.
Dupa alegerile din 1948, cîstigate de presedintele în exercitiu, Harry Truman, pe lînga criticile aduse administratiei acestuia, subiectele de interes pentru presa de la Bucuresti sunt legate mai ales de politicienii americani simpatizati de comunisti. Activitatea lui Henry Wallace continua sa fie prezentata. În martie 1950, Universul publica discursul sau la congresul Partidului Progresist, desfasurat la Chicago. Principalul motiv pentru care textul vazuse lumina tiparului în România era probabil solicitarea lui Wallace de impulsionare a relatiilor comerciale dintre Statele Unite si URSS, cuprinsa în discurs.
Popularitatea lui Wallace era însa în scadere asa ca, doua luni mai tîrziu, ziarele aveau un nou erou american: tovarasul Dennis. Eugene Dennis, secretar general al Partidului Comunist american, fusese arestat în iulie 1948 împreuna cu alti 11 lideri ai partidului. Grupul era acuzat de conspiratie împotriva statului american. Actul de acuzare vorbea despre actiunile de raspîndire în America a principiilor marxist-leniniste, propovaduind "datoria si necesitatea de a înlatura si distruge prin forta si violenta guvernul Statelor Unite". Dennis, al carui proces era în plina desfasurare, devine astfel un martir al cauzei comuniste propagate chiar pe teritoriul american. Ca si în cazul candidaturii lui Wallace, imaginea popularitatii sale printre americani era mult amplificata în ziare.Sub titlul "Salut înflacarat de lupta tovarasului Dennis", Scânteia publica la sfîrsitul lui mai 1950 o fotografie a acestuia însotita de urmatorul comentariu:
"Dennis paseste cu fruntea sus, încrezator în cauza dreapta pe care o apara, constient ca masele tot mai largi ale poporului american sunt de partea lui. Arestarea lui Dennis este expresia spaimei animalice a atîtatorilor la razboi în fata cresterii impetuoase a fortelor pacii în lumea întreaga, inclusiv în Statele Unite".
Probleme economice si sociale: "Falitii despre ei însisi"Odata cu declansarea Razoiului Rece ideologic, America se transforma, în paginile ziarelor românesti, într-o lume aflata în pragul dezastrului. Selectia stirilor se facea în asa fel încît sa fie eliminate toate informatiile ce puteau parea pozitive, imaginea rezultata fiind una apocaliptica. Conform gazetelor comuniste, economia americana se afla în criza, somajul era urias, iar gangsterii si fascistii controlau pîrghiile puterii de la Washington. Desi de obicei se pornea de la informatii reale, hiperbolizarea stirii, procesul de selectie a informatiei si comentariul propagandistic erau instrumente intens folosite pentru a obtine imaginea negativa dorita de autoritati.
Unul din principalele personajele negative ale acestor articole era businessman-ul, figura emblematica a sistemului capitalist si tap ispasitor pentru majoritatea relelor ce afectau societatea americana. Rapace, fara scrupule, adeseori reprezentat în caricaturi gras si fumînd trabuc, omul de afaceri "de pe Wall Street" întruchipa esenta raului lumii capitaliste. Întreaga America era exploatata la sînge de clica businessmen-ilor care actionau în dispretul legilor si al poporului american pe care îl pregateau pentru un nou razboi, evident împotriva Blocului Rasaritean. Astfel de mesaje sugereraza ca si comunistii luau la acea vreme în calcul posibilitatea unei "veniri a americanilor":
"Strivita de aparatul politic si propagandistic al trusturilor, populatia Statelor Unite este din ce în ce mai lipsita de cele mai elementare drepturi. Fascismul, gangsterismul de stat se unesc în America cu gangsterismul privat pentru a pregati massele în vederea aventurilor razboinice pe care le le urzesc dusmanii cei mai cruzi ai omenirii, oamenii de afaceri de pe Wall Street". Interesele economice ale Wall Street-ului erau cele care dictau politica externa de îngradire a comunismului, combinatie ce urma sa duca la autodistrugerea Americii, asa cum sugereaza o caricatura din Universul. Desenul înfatiseaza o mîna care tine o bîta ce loveste Statuia Libertatii. Pe bîta scrie "doctrina Truman", iar pe mîna "Wall Street.Una din temele folosite frecvent în critica scenei sociale americane era cea a discriminarii rasiale, o sfera în care exemplele erau numeroase, facînd sarcina aparatului de propaganda mai usoara. Puteau fi gasite cu usurinta articole critice pe aceasta tema si fotografii aparute în presa americana sau cea vest-europeana, care de cele mai multe ori erau reproduse direct. Problema inegalitatilor pe criterii rasiale oferea propagandei comuniste un prilej de comparatie favorabila cu SUA, promovîndu-se ideea ca în Blocul Rasaritean nu existau astfel de discriminari. Desigur, nu se amintea niciodata de discriminarile pe alte criterii decît cele rasiale practicate în lumea comunista, de persecutiile la care fusesera supusi toti cei considerati inamici ai regimurilor de "democratie populara" si de diferentele de statut social si economic existente între privilegiatii sistemului si restul populatiei.
În 1948 de exemplu, Scânteia anunta ca "Paul Robeson, marele cîntaret negru fusese batut pentru ca nu a stat la un loc cu albii". Robeson nu era doar muzician, ci si un cunoscut activist pentru drepturile africanilor-americani, actor de teatru si film dar si licentiat în Drept la Columbia University. În 1947 intrase în conflict deschis cu guvernul american, care îl acuza de activitati antiamericane, asociate cu simpatiile sale pro-sovietice. Nu doar Robeson si muzica sa luptau împotriva discriminarii. Muzica blues, în general, era prezentata ca un produs al discriminarii rasiale. Piesele sunt "rezonanta unei stari de spirit colective. Negrii sunt tristi, în mijlocul unei lumi care îi asupreste, îi apasa, îi doboara." Lupta pentru drepturi civile din SUA era prezenta constant în paginile de informatii externe ale ziarelor, prompte în a anunta, de exemplu, ca în 1956 crescuse "spiritul combativ al populatiei de culoare împotriva discriminarilor rasiale-aceasta o dovedesc asemenea evenimente ca lupta împotriva segregatiei în scoli." Desi folosita propagandistic, tema discriminarii rasiale atingea o problema reala si sensibila a societatii americane la acea vreme. Rasismul continua sa fie o vulnerabilitate a Statelor Unite în confruntarea totala cu URSS.
Cultura: Hamlet ataca burgheziaCultura americana a devenit dupa 1948 o tinta principala a campaniei, principalele produse vizate fiind filmele, muzica si literatura. Propagandistii legitimau eliminarea acestor produse invocând nocivitatea "culturii atlantice": "Se stie doar în ce consta "cultura atlantica" difuzata de imperialistii americani si englezi. Ea se caracterizeaza prin putreziciune si descompunere, ca si sistemul economico-social care sta la baza acestor emanatii ideologice".
Raspunsul la criticile occidentale care acuzau Estul de restrîngere a libertatilor oamenilor de cultura era, de obicei, contraatacul. Se încerca, printr-un procedeu devenit aproape un standard al discursului comunist, sa se demonstreze exact contrariul, în acest caz ca astfel de politici restrictive erau de fapt aplicate în Statele Unite. În noiembrie 1948, Scânteia publica un lung articol care discuta problema cenzurarii pieselor lui Shakespeare în Statele Unite. Articolul comenta o stire preluata de la agentia Reuters, conform careia "cenzorii care controleaza reprezentatiile de Duminica din cinematografele statului Massachussetts au cerut o serie de taieri din filmul Hamlet, realizat de Lawrence Olivier dupa tragedia lui Shakespeare." Stirea preciza si ca un anume Bernard Mac Laflyn, din inspectoratul de politie al statului, protestase împotriva unor expresii folosite în film. Pornind de aici, autorul, care semna V.B., deducea ca daca în Boston, oras cu o traditie culturala bogata, functionau astfel de mecanisme de cenzura, în orasele "mai putin culturale", "operele lui Shakespeare sunt macelarite ca într-un adevarat abator al culturii". În continuare, simtind nevoia sa implice si Wall Street-ul, V.B. se întreba retoric: "Ce anume din Hamlet, ca si din opera întreaga a marelui Shakespeare îi supara pe jandarmii ordinei Wall Street-ului, pe macelarii culturii?" Raspunsul ne este oferit tot de autor. Fara sa mentioneze care erau pasajele cenzurate, V.B. deduce ca principala cauza a eliminarii unor replici ar fi fost mesajul revolutionar al pieselor lui Shakespeare, transformat într-un aprig luptator împotriva orînduirii feudale:
"În întreaga opera a lui Shakespeare si în Hamlet cu foarte multa vehementa, se gaseste un atac îndîrjit îndreptat împotriva asezarilor, moravurilor, mentalitatii obscurantiste ale lumii feudale pornita pe panta prabusirii. În zilele noastre burghezia, pornita si ea pe panta descompunerii, se simte atinsa de atacul vehement din Hamlet si cenzureaza expresiile violente din Shakespeare".
Potrivit autorului, prin cenzurarea reprezentatiilor cinematografice de duminica, autoritatile culturale din Boston se demascasera, dovedind în mod clar ca doreau sa îi împiedice pe "oamenii muncii" americani sa ia contact cu ideile lui Shakespeare si astfel "sa învete a urî mai mult hidosenia si strîmbatatea societatii capitaliste". Supusa caznelor cenzurii în America, opera lui Shakespeare era cu adevarat respectata si pusa în valoare numai în Est: "În tara noastra azi, ca si în Uniunea Sovietica unde Shakespeare e jucat mai mult ca oriunde, opera îsas nu întîmpina cenzuri si interdictii, ba dimpotriva, e reprezentata si pretuita pentru ca moravurile beznei si oprelistile absurde din calea vietii pe care le critica Shakespeare sunt urîte si sfarmate de poporul muncitor." Se observa agresivitatea limbajului: ura e asociata în doua rînduri cu "oamenii muncii", iar termeni precum "abator cultural", "panta descompunerii" sau hidosenie sunt lansati unul dupa altul cu o frecventa ce frizeaza patologicul.
Politica externa: Europa de Vest, înhamata la carul dolaruluiPrincipala directie a propagandei antiamericane era cea îndreptata împotriva politicii externe a Statelor Unite. Aici, cuvîntul-cheie era, desigur, "imperialismul".
În viziunea comunistilor, una din cele mai vizibile manifestari ale imperialismului american era planul Marshall, lansat în 1947. Efectele sale erau prezentate ca fiind devastatoare pentru economiile tarilor europene. Planul aparea ca fiiind un esec, singurul drum viabil spre dezvoltarea postbelica a Europei fiind, desigur, socialismul. Unul din firavele argumentele aduse în acest sens era faptul ca "la noi preturile scad", în timp ce în tarile planului Marshall se înregistrau cresteri. Initiativa economica americana, în loc sa ajute Europa, "grabeste si agraveaza în realitate criza economica ce cuprinde tot mai mult economia capitalista a Europei si Americii". Europa, "împînzita cu marfuri învechite" de peste Ocean, se transforma într-o simpla "anexa coloniala a Americii". La fel ca si în cazul prezentarii problemelor economice si sociale ale Americii, tabloul lumii vest-europene, sub povara planului Marshall, era unul al crizei economice si al saraciei:
"Înhamate la carul dolarului, statele din Europa Occidentala se prabusesc tot mai adânc în prapastia crizei economice. Din ordinul magnatilor Wall Street-ului productia nationala scade în toate tarile marshallizate, foamea de dolari provocata de politica expansionista a Statelor Unite creste mereu, greutatile financiare devin tot mai acute, nivelul de trai al oamenilor muncii, si asa destul de mizer este în continua scadere iar somajul este în crestere".
Pe lînga planul Marshall, o serie de alte initiative americane dovedeau, în viziunea comunistilor, intentiile agresive ale imperialistilor americani. Implicarea în razboaiele civile din Grecia si Turcia, blocada Berlinului si fondarea NATO, initiative ce faceau parte din politica de îngradire a expanisunii sovietice lansata de presedintele Truman, erau prezentate ca dovezi ale intentiilor razboinice ale Washingtonului. Alianta nord-atlantica era prezentata ca "un complot scelerat al imperialistilor", iar obiectivul sau, de a apara Europa Occidentala de expansiunea comunista, îi facea pe propagandisti sa compare NATO cu pactul Anticomintern, încheiat între Germania nazista, Japonia si mai apoi Italia. Critica politicii externe americane era prezenta zi de zi, în articole purtînd titluri precum: "Imperialistii americani au ruinat economia turca", "Americanii fura bogatiile naturale ale Iugoslaviei", "Statele Unite violeaza principiile elementare ale dreptului international".
Iugoslavia, colonie americana
Dupa izbucnirea conflictului dintre Stalin si Tito, în 1948, Iugoslavia devine una dintre oile negre ale blocului comunist. Campania de demonizare a conducerii acestei tari, un alt export propagandistic al Moscovei, a devenit rapid si una antiamericana, în contextul în care Iugoslavia era prezentata ca o tara ce tradase principiile comunismului si se vînduse imperialistilor. Constructia propagandistica rezultata era aceea a unei amenintari serioase, plasata foarte aproape, chiar la granitele României, sub forma unei tari care devenise nici mai mult, nici mai putin decît un stat sau o colonie a SUA. La 25 februarie, Universul titra: "Banda fascista a lui Tito a transformat Iugoslavia într-o colonie americana". Articolul critica în termeni duri decizia Statelor Unite de a oferi ajutor economic Iugoslaviei si faptul ca Tito acceptase acest ajutor venit din partea "imperialistilor":
"Imperialistii americani au hotarît sa plateasca bandei fasciste a lui Tito înca o parte din pretul pentru care clica de spioni si tradatori de la Belgrad a vîndut Iugoslavia, punînd-o sub controlul monopolurilor americane. Astfel, France-Press transmite ca banca de Export-Import a Statelor Unite va acorda lui Tito un împrumut de 10-15 milioane dolari".
Tonul agresiv folosit de propagandistii români era similar cu cel promovat de gazetele sovietice si cu cel al ziarelor din celelalte tari ale blocului. De fapt, articolele publicate în ziarele comuniste din întreaga Europa de Est erau aproape intersanjabile. Jurnalele românesti publicau de altfel în mod frecvent texte preluate din presa "tarilor prietene" într-un efort de a reflecta unitatea de vederi a statelor socialiste. (În realitate, în aceasta perioada, în întreaga Europa de Est functiona o unica masina de propaganda, coordonata de Moscova, Iugoslavia fiind singura exceptie, singura tara socialista ce reusise sa se delimiteze de URSS.) Un astfel de articol, preluat din ziarul albanez Zeri I Populit, putea fi citit în Scânteia, în mai 1950. Articolul critica deschiderea Iugoslaviei fata de cultura occidentala: "...ploconindu-se cu servilism în fata culturii decadente si ideologiei reactionare a Occidentului capitalist, clica fascista de asasini si spioni de la Belgrad încearca sa smulga prin toate mijloacele radacinile nationale ale artei si literaturii popoarelor Iugoslaviei, practicînd o politica de tradare, coruptie si degenerare în arta si cultura".Spre deosebire de politicile culturale extrem de restrictive din restul tarilor Europei de Est, Iugoslavia nu renuntase la permeabilitatea granitelor sale culturale fata de produsele occidentale. Disocierea de modelul cultural sovietic si adoptarea unui sistem educational mai apropiat de cel occidental erau prezentate ca pacate majore, ce tradau ortodoxia comunista si semnalau periculosul derapaj iugoslav în directia taberei imperialiste condusa de Statele Unite: "Toate masurile luate recent de clica titoista în diferite domenii de cultura tind sa rupa popoarele din Iugoslavia de URSS si de lagarul progresist. Spre a lichida din programele scolare tot ce este progresist, fascistii de la Belgrad, din ordinul stapînilor lor, imperialistii americani, au elaborat un plan care pune învatamîntul iugoslav pe deantregul pe o baza burgheza si reactionara".
În ceea ce priveste produsele culturii populare americane, situatia din Iugoslavia contrasta si mai puternic cu cea din restul Europei de Est. În timp ce în toate celelalte tari controlate de comunisti filmele si muzica americane fusesera practic eliminate, în Iugoslavia puteau fi gasite din belsug. În acelasi timp, centrele culturale american si britanic, închise pretutindeni în Europa de Est în urma campaniei "procese publice-spionaj american", puteau functiona neîngradit în Belgrad. În contextul în care "procesul bibliotecilor" britanica si americana de abia avusese loc în România, situatia din Iugoslavia trebuia sa fie aspru criticata:
"Filmele sovietice au fost îndepartate înca de mult. Produsele Hollywood-ului cu continut imoral, stupid si plin de reclame au inundat cinematografele din Iugoslavia. Nu se mai aud placi cu muzica sovietica, dar nenumarati muzicanti si artisti americani sosesc foarte des la Belgrad. Pe strazile principale ale Belgradului, în cladirile cele mai mari au fost instalate "case de cultura" ale Statelor Unite si Marii Britanii, în timp ce centrele culturale ale tarilor de democratie populara au fost interzise. Dimpotriva, revistele si publicatiile trusturilor americane, atîtînd psihoza razboiului, sunt raspîndite pe scara larga".
Prin campania antiiugoslava se dorea transmiterea mesajului ca refuzul de a urma cu docilitate linia impusa de Moscova era o atitudine politica inacceptabila. O pozitie mai flexibila fata de Occident echivala cu tradarea cauzei socialismului international. Constructia rezultata în presa era una în care rolul negativ principal nu îl juca Iugoslavia, ci SUA, care încercau sa devieze Iugoslavia de pe drumul cel bun. O Iugoslavie americanizata ar fi reprezentat un prim pas în strategia Statelor Unite ce viza atacarea tarilor comuniste. În realitate, Iugoslavia era departe de a deveni un nou stat american. Desi politicile sale culturale erau ceva mai relaxate decît ale celorlalte state din Europa de Est, Iugoslavia continua sa ramîna un stat socialist condus cu mîna forte de Tito. Încercarile de reformare radicala a sistemului au fost stopate, iar liderii excesiv de reformatori precum Milovan Djilas însusi au fost eliminati. Dupa moartea lui Stalin, principalul promotor al demonizarii Iugoslaviei, campania propagandistica este treptat abandonata, iar Tito va deveni aproape peste noapte un mare prieten al comunistilor români.
Lupta pentru pace
Atît campania legata de aplicarea planului Marshall, cît si procesele publice si campania antiiugoslava demascau implicarea Statelor Unite în problemele Europei. În contextul în care Razboiul Rece devenea unul global, se impunea o viziune critica mai ampla asupra politicii externe americane. Astfel apare tema luptei pentru pace, repetata obsesiv pe toata durata confruntarii dintre cele doua Blocuri. Tema se baza pe schema binara în care Vestului agresiv, condus de SUA, i se opunea un Bloc Rasaritean iubitor de pace, în fruntea caruia se afla URSS. Conform acestei constructii, în timp ce SUA erau mereu gata sa atace, avînd intentia sa declanseze un nou razboi, Uniunea Sovietica nu facea decît sa lupte pentru apararea pacii. Crearea NATO, conceput ca o alianta militara avînd ca scop principal asigurarea securitatii Europei occidentale si vizînd implicit îngadirea expansiunii sovietice, era în viziunea comunistilor o dovada clara a intentiilor agresive ale Vestului.
Izbucnirea razboiului din Coreea oferea o alta ocazie de a prezenta Statele Unite în postura de agresor, de data aceasta într-o regiune aflata departe de Europa. Într-o telegrama adresata secretarului de stat al SUA, Legatia SUA la Bucuresti anunta:
"Campaniile îde presas "Jos mîinile de pe Coreea" si "Lupta pentru pace" au continuat saptamîna aceasta, fiind amplificate de anuntarea planurilor de a organiza un Congres românesc al pacii care sa se tina între 9 si 12 septembrie, ca preludiu al Congresului mondial al pacii din Polonia".
Intentii agresive ale Statelor Unite erau descoperite în toate domeniile. Pîna si jucariile oferite de americani copiilor lor aveau, conform propagandei, menirea sa-i pregateasca pe micutii imperialisti pentru razboi. În 1948, cu ocazia Craciunului, care, interesant de observat, nu fusese înca eliminat din rîndul sarbatorilor oficiale, România Libera publica la rubrica de divertisment o discutie cu Mos Craciunii din mai multe tari. Mos Craciunul francez nu putuse oferi nimic copiilor, din cauza saraciei extreme din tara. Cei din Anglia si America ar fi putut sa-si umple tolba, dar au renuntat, dezgustati de jucariile gasite în tarile imperialistilor: "jucariile ce se dadeau la împartit erau numai tunuri, pusti, tancuri... stii, pentru pregatirea sufleteasca a generatiei de mîine...".
"Lupta pentru pace" a fost una din temele de durata ale propagandei comuniste. Evenimente precum represiunea sîngeroasa a revolutiei maghiare din octombrie 1956 si criza rachetelor din 1962 au afectat însa serios imaginea de campiona a pacii pe care URSS dorea sa si-o construiasca, diminuînd semnificativ credibilitatea mesajului sau pacifist.
Posturile de radio internationale: unditele masinii de propaganda a Wall Street-uluiUna din cele mai intense teme antiamericane a anilor '50 a fost cea îndreptata împotriva mijloacelor prin care guvernul american încerca sa se adreseze celor aflati în spatele Cortinei de Fier, adica posturile de radio Vocea Americii si Europa Libera. Daca impactul primului a fost foarte puternic la sfîrsitul anilor '40, cînd a contribuit la raspîndirea fenomenului "vin americanii", cel de-al doilea, care a început sa transmita pentru România în 1952, a devenit popular catre mijlocul deceniului. Desi era imposibil de obtinut statistici de audienta, în conditiile în care erau ascultate clandestin, cea mai buna dovada a popularitatii posturilor era cresterea propagandei comuniste îndreptate împotriva acestora. În 1950, discursul Vocii Americii era comparat cu propaganda nazista, încercîndu-se sa se demonstreze ca popularitatea sa se diminua:
"Oricît s-ar stradui Goebbles de astazi întruchipat de Vocea Americii, activitatea lui se desfasoara cu tot mai putin succes pentru ca numarul celor acelora cari se încred în basmele lui scade mereu. Masina de propaganda din Wall Street nu mai este în stare sa ascunda în dosul unor cuvinte frumoase trista realitate si acum sunt foarte putini aceia cari se lasa prinsi cu undita ei."
Tema acestui comentariu se repeta frecvent, în diferite forme, în presa primei jumatati a deceniului sase. Dupa cîtiva ani însa, rezultatele defaimarii postului erau departe de cele asteptate de autoritati. În 1955, Vocea Americii continua sa fie ascultata, iar atentia ce i se acorda în presa nu scazuse. Atacurile, venind din partea redactorilor locali sau importate din presa sovietica prezentau pe angajatii postului american ca pe niste "absolventi de scoli anticomuniste". Redactorii comunisti comentau programele difuzate de Vocea Americii, intrînd astfel în confruntare ideologica cu "inamicul". Iata un exemplu de articol aparut în presa sovietica si difuzat la postul national de radio în România:
"Programul acestor scoli îde pregatire a redactorilors include lectii de anticomunism. Unii dintre acesti specialisti în anticomunism sunt trimisi la statiile Vocii Americii. Odata ajunsi aici ei încep sa difuzeze astfel de enormitati: Ťdaca, pentru a-l cita pe Engels, filozofia dialectica vede peste tot si în toate semnele distrugerii inevitabile, atunci, probabil puterea comunismului, la rîndul ei este amenintata de o distrugere inevitabila (...)ť Am putea sa-l întrebam pe acest bandit, cînd si unde a scris Engels asa ceva. Dar, cu siguranta, el ar raspunde: "de ce ma deranjezi? Nu am învatat astfel de lucruri."
Treptat, principala sursa de îngrijorare pentru autoritatile din Blocul Rasaritean si tinta principala a atacurilor propagandistice a devenit Radio Europa Libera, care folosea, în batalia discursiva cu comunismul, un ton mai agresiv decît cel al Vocii Americii. Implicarea SUA în sustinerea postului era una dintre ideile repetate frecvent: "În 1949, asa numitul Comitet Europa Libera a fost înfiintat în Statele Unite. Mai mult, reprezentanti ai monopolurilor americane sunt membri ai acestui comitet. Ei ofera bani pentru a asigura functionarea sa."
Agresivitatea Europei Libere în primii ani ai Razboiului Rece, componenta a strategiei razboiului psihologic initiata de SUA, despre care se va vorbi pe larg într-un alt capitol, crea mari batai de cap autoritatilor românesti, pentru ca strica imaginea idealizata a lumii comuniste oferita opiniei publice. De aceea, programele difuzate de REL erau, desigur puse la zid si desfiintate cu formule de genul "activitati de spionaj, calomnii si falsuri absurde".
Mai mult decît atît, REL era criticat pentru implicarea directa în actiuni avînd drept scop destabilizarea tarilor din Europa de Est. Una dintre aceste actiuni, care au generat o intensa reactie a propagandei, a fost trimiterea de baloane transportînd manifeste si raspîndirea lor deasupra teritoriului Cehoslovaciei si Ungariei, la începutul anului 1956. Actiunea facea parte dintr-o ofensiva occidentala mai ampla vizînd amplificarea sentimentelor anticomuniste la mijlocul anilor '50, efort care a contribuit într-o oarecare masura la declansarea revolutiei din Ungaria.
Afacerea baloanelor a declansat puternice reactii în presa comunista. Într-un articol intitulat "Cruciatii Razboiului Rece", Scânteia demasca implicarea Statelor Unite în actiune si sustinea ca principala problema creata de baloane fusese punerea în pericol a transportului aerian:
"Dupa mesajele de Craciun ale unor politicieni americani, care au constituit un amestec grosolan în afacerile interne ale democratiilor populare, atentia opiniei publice este atrasa de noi actiuni subversive împotriva acestor tari care sunt independente, suverane si membre ale ONU. Ne referim în special la lansarea din Germania Federala catre democratiile populare de baloane transportînd manifeste provocatoare. În spatele acestei afaceri se afla organizatia americana botezata pompos Cruciada pentru libertate si atelierul sau ascuns sub un nume fals: Europa Libera. Baloanele explozive, care au explodat în aer sunt un pericol serios pentru transportul aerian, pentru pasageri si pentru civili".
Uneori, "afacerea baloanelor", care s-a dovedit a fi o încercare insuficient coordonata si sustinuta de a destabiliza regimurile din Ungaria si Cehoslovacia, era prezentata pe un ton satiric. Arhivele sectiei de cercetare ale REL pastreaza cîteva exemple, culese din presa româneasca. Unul din ele, aparut în revista Agricultura Noua, insista asupra ideii ca actiunea fusese pusa la cale de catre Statele Unite, cu ajutorul refugiatilor est-europeni care doreau înlaturarea regimurilor comuniste. Desi beneficiau de sustinerea Statelor Unite, acelor refugiati le-ar fi fost imposibil sa-si puna în practica planul, din cauza reactiei dezaprobatoare a opiniei publice. Mesajul dorea sa contracareze ideea ca populatia din tarile Europei de Est dorea "venirea americanilor" si eliminarea regimului comunist.
Atacurile împotriva posturilor de radio sustinute de guvernul Statelor Unite si în special împotriva REL s-au amplificat imediat dupa revolutia maghiara din 1956. REL era acuzat ca fusese initiatorul atacurilor ideologice îndreptate împotriva "democratiilor populare" si a regimului comunist din Ungaria, instigînd populatia la revolta. Spre sfîrsitul deceniului, totusi, atacurile scad în intensitate, în contextul îmbunatatirii relatiilor sovieto-americane.
