Marea separaţie dintre lumea veche şi lumea nouã. De ce?

Autor 2884 vizualizări


Vreme de mii de ani, pânã la ”descoperirea” Americii, existau douã populaţii pe lume, care nu erau conştiente una de existenţa celeilalte. Profesorul Peter Watson de la Universitatea din Cambridge analizeazã în lucrarea sa ”The Great Divide” cum şi de ce s-au dezvoltat diferit civilizaţiile în cele douã spaţii culturale.

În 1519, când conquistadorii spanioli traverseazã munţii care înconjurau capitala aztecilor, Tenochtitlan, şi contempleazã cu stupoare oraşele înfloritoare ale imperiului, nu-şi pot crede ochilor. Ceea ce descoperã este ca aztecii (mexica) stãpânesc o lume a piramidelor şi templelor sacre care rãspândesc mirosul sângelui victimelor sacrificate. ”Toba mohorâtã sunã iarãşi”, relateazã Bernal Diaz, ajutor al lui Hernan Cortez. ”Toba, scrie el, era acompaniatã de alte instrumente similare trompetelor. Era un sunet înfricosãtor şi vedeam cum captivii erau purtaţi în sus pe trepte. Când au ajuns la o platforma micã din faţa altarului pe care se ţineau idolii, preoţii i-au îmbrãcat cu pene şi i-au pus sã danseze. Şi dupã ce au dansat preoţii i-au pus sã stea pe spate pe mici pietre de sacrificiu şi le-au desfãcut pieptul, smulgându-le inimile care încã bãteau, pe care le-au oferit idolilor. Apoi au aruncat trupurile pe trepte şi mãcelarii care aşteptau jos i-au tranşat”.

Diaz pretinde cã a luat parte la 119 bãtalii, insistând cã relatarea sa despre campania aztecã este una de mare precizie. Exploratorii europeni numesc Americile ”lumea nouã”, în contrast cu cea care se ştia deja, adicã Europa, Africa şi Asia. Când spaniolii ajung pe ţãrmul Americii, constatã cã douã sunt civilizaţiile care ies în evidenţã:aztecii de pe teritoriul Mexicului de azi şi incaşii din Peru. Ambele civilizaţii sunt luxuriante, au o religie şi o artã bine dezvoltate. Ambele societãţi se împart în clase rigide şi beneficiazã de metode eficiente pentru producta de hranã. Aztecii sunt invadaţi primii, cu 13 ani înainte de incaşi. Ce descrie Diaz pare cititorului modern cu adevãrat respingãtor. De altfel practicile aztece au tulburat şi comunitatea ştiinţificã, ce doar recent a început sã se ocupe serios de sacrificiile umane, canibalism şi alte forme de violenţã ritualã. Lucrarea ”The Great Divide” derivã şi ea din conştientizarea diferenţelor majore dintre cele douã emisfere şi din dorinţa de a explicita contexul. De ce separaţia:pentru cã în jurul anului 15.000 a.Hr., în timpul erei glaciare, oceanele lumii aveau un nivel mai scãzut şi oamenii puteau merge din Siberia spre Americi prin strâmtoarea Bering. La finele erei glaciare strâmtoarea se reumple cu apã, ceea ce a rupt omenirea în douã pãrţi.

Sunt diferenţe fundamentale între Eurasia şi Americi care împreunã explicã faptul cã în aceste douã emisfere civilizaţia s-a dezvoltat pe linii incompatibile, şi explicã poate şi practicile sângeroase. Diferenţele sunt în primul rând geografice, climatologice, în al doilea rând ţin de distribuţia mamiferelor domestice şi nu în ultimul rând distribuţia plantelor psihotropice (în special halucinogenele). În legãturã cu geografia, America de Sud era un continent separat de America de Nord pânã acum douã milioane de ani. Fauna se dezvoltã când oamenii ajung în Lumea Nouã, dupã cum ne aratã gropile cu fosile descoperite în Los Angeles:pisici cu dinţii-sabie, lei, tapiri. O proporţie covârşitoare de carnivore, în vreme ce majoritatea mamiferelor domesticite provin din marile stepe ale Eurasiei. Mai mult, Lumea Veche este un continent pe direcţie est-vest, cea ce înseamnã cã beneficiazã de o varietate mai redusã a climei, care avantajeazã rãspândirea plantelor şi animalelor.

În lumea veche principalul fenomen meteorologic este musonul asiatic, care a scãzut în intensitate în ultimii 8000 de ani. Aceastã scãdere în umiditate a influentat frecvenţa cultului fertilitaţii. În Lumea Nouã, dimpotrivã, fenomenele dominante sunt El Nino, care produce furtuni devastatoare ce au crescut în intensitate în ultimii 6000 de ani, precum şi aşezarea plãcilor tectonice, concentrate în zona vechilor civlizaţii amerindiene. Aceşti factori, împreunã cu uraganele şi tornadele care se petrec mai ales la tropice, au influenţat dezvoltarea a ceea ce se numeşte ”religie tectonicã”, adicã venerarea de zeitãţi care sã previnã catastrofele.

Este un fapt bizar cã existã atât de puţine specii de animale domesticite în Americi:lama, vicuna şi alpaca. Ba mai mult, mamiferele sunt mici şi nu reprezintã o sursã bogatã de energie, precum caii, vitele sau cãmilele. Prin urmare nici vorbã de cãlãrie, muls sau arat. Animalele domesticite au o influenţã mult mai mare decât s-ar crede. Marile stepe din Eurasia sunt cele unde nomazii au inventat cãlãritul şi metalurgia. Israeliţii nomazi, cu un stil de viatã pastoral, prin care au cuprins atâtea feluri de teren, au conceput ideea unui singur Dumnezeu, care sã fie stãpânitorul tuturor. Monoteismul nu s-a putut dezvolta în Lumea Nouã. Nomadismul pastoral pur şi simplu nu era posibil acolo. În Americi viaţa se afla sub semnul animalelor sãlbatice, în special al jaguarului, regele pãdurii tropicale, al bizonului şi al somonului foarte abundent. Plantele sunt şi ele la fel de diferenţiate. Lumea Veche este dominatã de ierburi, cereale care se rãspândesc repede prin intermediul animalelor domestice. Americile se laudã cu cartofi şi radãcini, legând oamenii de aceeaşi bucatã de pãmânt, pentru cã acestea sunt cultivate tot timpul anului.

În Lumea Nouã creşte o singurã cerealã importantã:porumbul. Dar din cauza soarelui puternic acesta are un conţinut ridicat de zaharuri, fiind întrebuintat mai ales la producţia de bere, ale cãrei proprietãţi psihoactive sunt considerate sacre. Aşa stând lucrurile, nu se creeazã surplusurile necesarea pentru avansul civilizaţiei. 80% dintre plantele psihoactive se gãsessc în Lumea Nouã. Dat fiind faptul cã oamenii pãtrund din cea veche în cea nouã în timpul erei glaciare, este o chestiune relevantã. Pentru cã cele mai timpurii manifestãri religioase documentate arheologic sunt cele legate de şamanism, o practicã ce începe cu triburile de vânãtori din Siberia. În aceste religii timpurii şamanii negociazã cu animalul vânat permisiunea sã le consume carnea. Negocierea se produce în starea de transã indusã de plantele psihoactive.

Toate civilizaţiile amerindiene practicã şamanismul. Dar ceea ce începe ca o simplã practicã magicã se preface într-una violentã în momentul dezvoltãrii marilor centr urbane. Acum era nevoie de mai mult ”spectacol” pentru a ţine populaţia sub control şi acum evolueazã decisiv sacrificiul. Conducãtorii varsã sânge, iar cercetarea demonstreazã cã asta potae stimula producia de endorfine, cu efecte similare transei. Practica ia amploare pentru cã date find atâtea catastrofe, se avanseazã ideea cã zeii ar avea nevoie de sacrificii umane pentru a supravieţui. Regii mayaşi nu puteau urca pe tron fãrã vãrsare de sânge, durerea inducându-le transa. Sângele se colecta pe foi care se ardeau, trimiţând astfel sângele la ceruri. Dupã aceea proviziile pentru zei sunt menţinute prin sacrificii. Aztecii sacrificã zilnic pentru soarele care moare şi învie zilnic şi care trebuie hrãnit pentru ca sã poatã reapãrea. Rãzboaiele aztece se poartã în majoritatea lor pentru a captura oameni în vederea jertfirii. Diferenta crucialã care explicã mai marea organizare a violenţei în spaţiul amerindian apare pentru cã în momentul în care venerezi fertilitatea, ciclurile naturale asigurã rãsounul la rugãciune.

Dar în Lumea Nouã venerarea ia forma cererii cãtre zei, singurii care pot împlini dorintele. Natura evenimentelor climatologice este sinonimã însã lipsei de ritm şi de multe ori rugãciunea nu are rezultat, ceea ce presupune eforturi dublate. De aceea sacrificiile aztecilor devin din ce în ce mai teribile, în vreme ce în Lumea Veche dispar chiar şi cele animaliere, pentru cã Dumnezeul abstract nu mai are nevoie de sânge pentru a supravieţui.

Mai multe pe:historytoday.com

""