Marea Crizǎ Economicǎ auritǎ
Anul 1929. SUA pǎrea ȋn plin avȃnt economic, dar un trǎsnet lovește ȋn plin renumita Wall Street, inima speculațiilor financiare, și a ȋnceput ceea ce va rǎmȃne ȋn istorie drept Marea Crizǎ Economicǎ de supraproducție. A urmat o epocǎ ȋn care firmele erau ȋnchise ȋn serie, bǎncile dǎdeau faliment, șomerii se ȋnmulțeau, nivelul de trai scǎdea și politicienii promiteau ere de prosperitate ȋn schimbul voturilor. Au tot mers așa pȃnǎ cȃnd au dat ȋn Al Doilea Rǎzboi Mondial.
O explicație clasicǎ a declanșǎrii marasmului economic a fost cea conform cǎreia excedentul de mǎrfuri de pe piațǎ a dus la o prǎbușire a ȋntregului sistem de prețuri din lumea capitalistǎ. Nimic mai fals. Era o mare nevoie de produse industriale și agricole, dar diferitele interese au provocat rǎspȃndirea nenorocirilor. Anumite mǎrfuri nu mai erau cerute așa cum erau cǎutate ȋnainte de 1914 și gusturile patronilor erau complet altele. Industria avea nevoie de alte metale și era mai puțin interesatǎ de banalul oțel.
Oțelul era prea greu pentru mașinile terestre și pentru cele zburǎtoare și trebuia ȋnlocuit cu ceva mai ușor și mai docil la prelucrarea mecanicǎ. Scǎderea masei autovehiculelor se traducea prin reducerea consumului de carburanți, economiile fiind vizibile mai ales ȋn cazul camioanelor folosite zilnic pentru aprovizionarea cu mǎrfuri. Metalele neferoase erau interesante și pentru proprietǎțile fizice legate de transmiterea curentului electric, oțelul și fonta pierzȃnd rapid teren dupǎ ȋncheierea ostilitǎților ȋn 1918. Aluminiul a ajuns sǎ fie inclus și ȋn structura vagoanelor de marfǎ ȋncepȃnd din 1931, dar aliajele pentru aviație au stimulat cererea.
Și sectorul minier din Romȃnia, țarǎ cu un subsol insuficient cercetat și nu prea darnic, a cunoscut aceeași tendințǎ. Astfel, plumbul a crescut de la o producție de numai 565,22 t ȋn 1929 la nu mai puțin de 4.082,055 t ȋn 1933. Saltul este unul uimitor pentru o erǎ de lipsuri și de interes pentru creșterea producției industriale. Nici cuprul n-a fost uitat și a trecut de la 143,47 t la 453,205 t ȋn aceeași ani menționați.
Pofta de metale prețioase a fost mai mare ca oricȃnd tocmai dupǎ 1929 și nici Romȃnia n-a fǎcut excepție de la regulǎ. Au fost obținute 2.213 kg de aur fin ȋn 1929, dar s-a ajuns ȋn 1932, anul cu cel mai mare impact asupra romȃnilor, la 3.191 kg. Anul urmǎtor a fost unul de vȃrf prin cele 4.435 kg smulse adȃncurilor. Goana dupǎ avere a fost și mai vizibilǎ. Dacǎ erau obținute ȋn urma rafinǎrii 2.822 kg de metal fin ȋn 1929, se ajungea la 10.995 kg ȋn 1933.
Acumulǎrile primitive de bogǎții și de capital erau accelerate pentru a satisface poftele așa-ziselor elite din ȋntreaga lume, dar tot era prea puțin. Uniunea Sovieticǎ a ȋmpins pofta dupǎ metalul galben pȃnǎ la ȋnființarea de lagǎre de exterminare ȋn regiunea Kolȋma ȋncepȃnd din 1928. Deținuții politici construiau drumurile spre minele ce promitau producții ridicate și averea statului comunist avea la bazǎ munți de oase. Trustul Dalstroi pare la o primǎ vedere un nume obșnuit de firmǎ, dar ascunde un adevǎrat genocid. Lǎcomia, un motor al dezvoltǎrii omenirii, intra ȋn combinație cu boala psihicǎ numitǎ megalomanie pentru a sta la baza prosperitǎții celor din vȃrful piramidei sociale. Presupușii ani de crizǎ erau ȋn realitate o vreme de lansare a afacerilor la scarǎ planetarǎ, un turbocapitalism fǎrǎ milǎ pentru cei ce nu aveau suficientǎ forțǎ economicǎ.
Bibliografie minimalǎ
Anuarul statistic al Romȃniei 1935-1936, București.
Ignat, Dan, Transporturile ieri și azi, Editura Tehnicǎ, București, 1990.
Nechita, Vasile (coordonator), Economie politicǎ, Editura Porto-Franco, Galați, 1991.
Saizu, I., Tacu, Al., Europa economicǎ interbelicǎ, Institutul European, Iași, 1997.
