Autor 1261 vizualizări


Din păcate, atenția deosebită pe care i-a acordat-o propaganda comunistă l-a scos pe Nicolae Bălcescu dintre personalitățile istorice „la modă” de după 1989. O societate născută în urma unui act revoluționar, oricât ar fi el de contestat, l-a repudiat pe revoluționarul prin excelență al istoriei noastre.

Deși revoluția pașoptistă a fost repede învinsă, generația care a înfăptuit-o poate fi considerată una de mare succes. Programul său social și cel național aveau să fie atinse într-un mod la care puțini ar fi visat în timpul lui Nicolae Bălcescu. Unirea din 1859, Independența, reformele care au modernizat România și au racordat-o la Europa s-au petrecut cu o viteză uluitoare. Un câmp al războaielor ruso-turce, cu un viitor foarte incert, s-a transformat în câțiva zeci de ani într-un stat suveran aspirând să se integreze cât mai deplin în modernitatea europeană a momentului. 

Un fenomen similar s-a petrecut după 1989. O țară decuplată, izolată, rămasă într-un comunism prăfuit proprietate de familie, se zbate să se întoarcă în realitatea europeană. Lucrurile nu sunt simple deloc și se mișcă greu, cu multe urcușuri și coborâșuri. Totuși, obiectivele asumate sunt susținute și, până la urmă, îndeplinite. Ca și atunci, conjunctura internațională ne-a fost favorabilă, ca și atunci succesul a fost pe muchie de cuțit. Să nu uităm că intrarea în UE s-a făcut la 1 ianuarie 2007. Peste numai un an avea să izbucnească criza economică. S-ar mai fi putut pune problema primirii României în UE în plină criză? Să ne uităm puțin ce se întâmplă acum cu intrarea în spațiul Schengen și să adăugăm campaniile de presă care îngrozesc lumea, vorbind despre puhoaiele de români care iau cu asalt Europa, și ne lămurim că, dacă nu ne-am fi integrat în 2007, rămâneam în afară pe termen nedefinit.

Și totuși, mulți români sunt dezamăgiți. Lipsește elanul unei generații care ar fi fost chemată să schimbe mai adânc societatea românească. Odată atinse, marile obiective nu au fost urmate de noi perspective. Fiecare pe cont propriu a devenit filozofia zilei. Politica – o aprigă luptă pentru controlul și deturnarea la discreție a resurselor țării. Să plece corupții lor, să vină corupții noștri este adevărata lozincă electorală a tuturor partidelor. De aici, sursa de dezamăgire a oamenilor.

Despre noii pașoptiști s-a vorbit mult. Ca și în cazul vechilor pașoptiști, privirile s-au îndreptat asupra tinerilor plecați la studii în străinătate. Atunci, fiii boierilor ai căror tați purtau caftan s-au întors acasă în straie „nemțești” și vorbind franțuzește. Dar nu era numai o schimbare de formă. S-au întors cu idei pe care și le-au propus să le pună în aplicare.

Acum, puțini se mai întorc. Iar dintre acești puțini și mai puțini își găsesc un loc. Nu sunt doriți și mulți i-ar vedea plecați cât mai repede cu putință. România pierde enorm prin irosirea resurselor umane. Nu numai că inteligențele vor lucra pentru alții, dar nici nu mai are cine să pornească motorul modernizării, cum s-a întâmplat la 1848. Nicolae Bălcescu și generația sa sunt exemplul că s-a putut. Merită să vedem cum au făcut-o, poate, cine știe, lucrurile se vor mai putea repeta.