Autor 10976 vizualizări


Maria Tănase s-a născut la 25 septembrie 1913, în mahalaua Cărămidarilor din București. În prezent, doar numele unei străzi mai amintește de locul în care a copilărit Maria Tănase, casa părintească a artistei fiind demolată fără milă în anii ’80. 

Mahalaua „Cărămidarii de Jos”, una dintre cele mai cunoscute mahalale bucureștene ale secolelor trecute, era așezată, așa cum amintesc documentele istorice, „den jos de București”, la poalele „dealului Văcăreștiului”, în zona cartierului „Timpuri Noi” de astăzi. I s-a spus „Cărămidarii de Jos” – prima atestare documentară a numelui fiind în 1782 – spre a se deosebi de cealaltă mahala bucureșteană din apropiere, din partea dreaptă a Dâmboviței, „Cărămidarii de Sus”, atestată documentar ceva mai devreme, la 3 mai 1777. 

Însă aceste locuri, ca multe altele de altfel, și-au început istoria înainte de a fi amintite în scrieri sau documente. Despre mahalaua „Cărămidarii de Jos” se spune că datează cel mai probabil din secolul al XVII-lea. Cu trecerea timpului însă, această parte a orașului s-a dezvoltat tot mai mult. În secolul al XVIII-lea, de exemplu, cartografia menționează o sută de case, ceea ce la vremea respectivă însemna un procent important din totalul caselor orașului. 

Cei mai mulți dintre locuitorii mahalalei se bucurau de bunăstare materială, datorită veniturilor obținute din grădinărit și viticultură. Despre acest aspect, Domenico Caselli nota: „Cel mai sărac mahalagiu avea un pogon de vie și intra în iarnă cu 3 – 400 lei, cu un butoiaș de vin și de prăștină, în coșuri de răzăchie, acea vestită răzăchie de odinioară a Bucureștilor pe care ai da și un galben pe oca numai să-o găsești. Vinul care se făcea în această mahala, era iarăși vestit, prin îmbelșugarea lui”. 

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea însă, industria începe să se dezvolte tot mai mult, fapt ce a dus la dispariția aproape completă a cultivării viilor. În 1864, în apropierea mahalalei se înființează fabrica metalurgică „Lemaître”, iar în 1872 se inaugurează „Abatorul Comunal”. 

Dar în ciuda industrializării, mahalaua și-a păstrat farmecul și pitorescul. Toamna, în cârciumi, se bea vin și se petrecea, iar duminica, în bătătura localului „Livada cu duzi”, se ținea „hora mahalalei”. Aici se întâlneau fruntașii cartierului, negustorii, grădinarii, care de cele mai multe ori, în fața unei cești de cafea sau a unui pahar cu vin puneau la cale vânzări, încuscriri sau discutau, cum obișnuia să spună Caragiale, „chestiuni importante la ordinea zilei”. 

Oamenii mahalalei au avut, de asemenea, poveștile lor. Una dintre cele mai surprinzătoare este chiar cea a tatălui celebrei artiste Maria Tănase. Fecior simplu de țăran, Ion Tănase vine la București în 1905 pentru „a-și încerca norocul”. După un timp petrecut ca argat la una dintre grădinile lui Alexandru Marghiloman, reușeste să se angajeze ca lucrător la cunoscutul florar al vremii, Jean Vermeulen, schimbându-și pentru totdeauna viața, căci câștigând încrederea patronului, vor ajunge să lucreze împreună ca buni prieteni. Negustor și florar de frunte al Bucureștilor, dar și mare iubitor de muzică, Ion Tănase era nelipsit de la reprezentațiile de operă, unde participa cu întreaga familie, sotia și cei trei copii. Era o încântare să privească aranjamentele sale florale, dăruite artiștilor la sfârșitul spectacolului.

Sursă:  Facebook / Casa Filipescu Cesianu

Foto sus: Franz Duschek, mahalaua „Cărămidarii de Jos, la 1875

Bibliografie:  

Gazeta Municipală, 1943 
Oliver Velescu, „Mahalaua Cărămidarii de Jos”, în „București. Materiale de istorie și muzeografie XVIII”, Muzeul Municipiului București, 2004