Autor 2131 vizualizări


Între Probus şi Diocleţian cei care se află în fruntea Imperiului sunt Carinus împreună cu cei doi fii ai săi, Carinus şi Numerianus. După preluarea puterii, Carus se îndreaptă către est pentru a se lupta cu perşii, ajungând până la Ctesiphon, despre care nu se ştie cu siguranţă dacă l-a capturat[1]. Oricum, Carus, ca şi Numerianus, mor în contextul campaniilor din est, în vreme ce Carinus stăpâneşte Roma. Deşi nu au rămas sculpturi identificabile precis cu aceşti împăraţi, din profilurile numismatice deducem că în vreme ce Carus este reprezentat într-un stil militarizant amintind de împăraţii-soldaţi mai timpurii, fiii săi beneficiază de o manieră mai clasicizantă, pentru că legitimitatea lor nu se motivează doar militar, ci şi dinastic.

În condiţiile morţii suspecte a lui Numerianus în Nicomedia, anunţată de prefectul pretoriului pe nume Aper, generalul Diocles, viitorul împărat Diocleţian, îl ucide pe acesta şi porneşte spre Roma pentru a-l întâlni pe Carinus[2], dar acesta va fi ucis de propriile trupe. În ciuda lipsei  popularităţii şi a scurtei sale domnii de doi ani, Carinus apucă să controleze monetăriile şi să producă o imagine a puterii imperiale. Deşi soţia lui, Magnia Urbica, apare doar în sursele epigrafice şi numismatice, ea rămâne totuşi cel mai bine documentat personaj feminin din perioada de după împăratul Aurelian.

Titulatura imperială urmează calea trasată la începuturile anarhiei militare, sursele referindu-se cel mai des la ea drept Augustasau coniunx. Ea primeşte totodată titluri care sugerează transferul de maternitate din sfera privată în cea militară :mater castrorum, mater senatus ac patriae[3], deşi nu avem dovezi certe privind existenţa unui moştenitor.

Este posibil ca ideea maternitaţii fizice să fie doar un sens extrapolat în sfera publică. Magnia Urbica şi Carinus împart o domnie scurtă înainte de uciderea acestuia. Ideologic, titulaturile ultimei împărătese-soldat aglomerează aria largă de epitete onorifice acordate personajelor feminine în perioada 235-285. Există unele elemente conservatoare care o menţin în zona tradiţională, accentuând rolul de soţie, în timp ce alte epitete o asociază cu stâlpii puterii romane. Exemple de inscripţii avem din Roma[4], Spania[5]şi Africa[6].

Spre deosebire de Otacilia Severa sau Ulpia Severina, sursele numismatice atestă o limitare la standardele sociale impuse de obicei personajelor feminine, configurând un portret care se încadrează în propaganda uzuală din această perioadă. Împărăteasa nu ar fi beneficiat nici măcar de o officinaîntreagă, iar emisiunile sunt neobişnuit de mici în toate monetăriile[7].

Pe revers întâlnim o întâlnim adesea pe Venus Genetrix, mai rar pe Iuno Regina, dar amândouă evocă virtuţi corespunzătoare unui personaj imperial feminin. Venuseste surprinsă şi în ipostaza de Victrix, cu referire atât la calităţile militare, cât şi la începuturile glorioase ale imperiului. Aceste trei personificări subliniează în propagandă valorile tradiţionale.

Dintre legende, cea mai des folosită este concordia Augg., referindu-se ca şi mai înainte la echilibrul şi stabilitatea din casa imperială, deci şi din imperiu. Pudicitiaşi salus publicaevocă modestia feminină, respectiv sănătatea şi siguranţa poporului roman. Rezumativ, monedele împărătesei se potrivesc şi ele în cadrul temelor alese în general pentru propaganda prin intermediul împărătesei-soldat.

În absenţa imaginilor sculpturale, iconografia ne sugerează totuşi trăsături plăcute, îndeosebi pe monedele de la Lugdunum. Singura soţie a lui Carinus cu o prezenţă în surse[8], Magnia Urbica nu are un rol proeminent în propaganda imperială monopolizată de Carus, Numerianus şi Carinus.

 



[1]HA Vita Cari8.1., Aur. Vict. De Caes. 38.3. spun că l-ar fi ocupat, în vreme ce Eutrop. Brev.9.14.1., Festus Brev. 24.  o infirmă.

[2]Eutrop. Brev.9.20.1.;Aur. Vict. De Caes. 39.1.

[3]CILII 3394, CILIX 5168, CILIX 6957.

[4]CILVI 40708.

[5]CILII 3394.

[6]CILIII 2384.

[7]RICVb, 127-131.

[8]HA Vita Cari16.7. ne spune că împăratul ar fi avut nouă soţii.