Autor 1798 vizualizări


Teoretic, cei ce jură credinţă sub drapel trebuie să aibă un singur ţel: apărarea poporului şi a ţării cu orice preţ. Istoria demonstrează că în interiorul organismului de forţă există tot felul de grupuri de interese şi cei ce conduc statul sunt siliţi să ducă o politică de echilibru pentru a evita o posibilă lovitură de forţă. Chiar dacă generalul Ion Antonescu era obligat să conducă destinele poporului într-o perioadă internaţională tulbure şi a fost definit drept dictator, trebuia să fie atent şi la ceea ce se întâmplă la nivelul generalilor, România având un excedent de comandanţi. Mulţi nu erau de încredere din punctul de vedere al liderului originar din judeţul Argeş, în aer plutind bănuieli de simpatii cu organizaţiile legionare. Alţi ofiţeri erau orientaţi spre tânărul rege Mihai, considerat unicul şef al statului.  

      Singura soluţie găsită a constat în înlocuirea conducătorilor de divizii pentru ca nu cumva să apară prietenii deosebite. Această luptă intestină a avut rezultate mai mult decât tragice, ofiţerii neputând să cunoască întregul potenţial al trupei. Divizia 5 infanterie a aflat că este condusă de către generalul Petre Vlădescu la 11 mai şi războiul a început la 22 iunie 1941. A fost un fericit. Generalul Ionel Glogojeanu a primit Divizia 10 infanterie pe 3 iunie 1941. Marile unităţi cu indicativele 19 şi 20 au avut titulari numiţi pe 14 iunie 1941. Generalul de brigadǎ Ermil Procopiescu a fost numit la comanda Diviziei 35 infanterie pe 21 iunie 1941. Mai interesantă a fost situaţia la Divizia de gardă, generalul Nicolae Şova fiind numit abia pe 22 iunie 1941. Mareșalul sovietic Bagramean povestește ȋn cartea de memorii Așa a ȋnceput rǎzboiul cǎ mulți tineri locotenenți au ajuns la unitǎți numai cu cȃteva zile ȋnainte de declanșarea luptelor și nu au reușit sǎ-și cunoascǎ subordonații. Era vorba totuși de un eșalon inferior și tot nu s-au descurcat. O armatǎ nu se face de azi pe mȃine.

 Se poate spune că un şef are suficienţi subordonaţi ce preiau sarcini clar precizate în fişa postului, dar războiul este o activitate umană foarte serioasă şi orice decizie trebuie luată cunoscând ce pot executanţii. Nu este de mirare că multe mari unităţi n-au avut cea mai bună comportare pe câmpul de luptă şi nici nu s-a efectuat la timp mobilizarea trupelor pentru campania împotriva Uniunii Sovietice. Primul semn de slăbiciune a fost chiar la forţarea râului Prut, unităţile inamice profitând din plin de modul dezastruos în care s-au făcut pregătirile. Divizia de gardă a pierdut în luptele de la Ţiganca din sudul Basarabiei 2.743 de militari şi Divizia 21 infanterie alţi 6.222. Totalul pierderilor pentru forțarea dispozitivului sovietic a fost de 4.271 de morți, 12.326 de rǎniți și 6.168 de dispǎruți. Conducerea operațiunilor a lǎsat mult de dorit ȋn sectorul de rupere. Nici militarii nu aveau întotdeauna antrenament suficient şi există informaţii despre faptul că tragerile cu tunurile antitanc nu erau executate pentru protejarea echipamentului şi nici aplicaţiile cu grenade nu erau făcute pentru toată trupa din cauza costului ridicat al acestor bombe de mână. Nici nu erau în cantităţile necesare unei armate ce crescuse spectaculos la capitolul efective. O soartǎ tristǎ a avut Divizia 35 infanterie. Crezȃnd cǎ trupele sovietice se retrag ȋn debandadǎ pe tot frontul din fața celor germane și romȃne, ofițerii marii unitǎți au ȋnaintat fǎrǎ sǎ mai asigure suficiente trupe pentru cercetare și protejarea flancurilor. Ambuscada inamicului a fost perfect conceputǎ și organizatǎ, unitatea fiind dizolvatǎ ȋn toamna anului 1941. Numai pȃnǎ la 15 iulie 1941 a avut pierderi cifrate la 177 morți, 2.295 dispǎruți și 309 rǎniți.

 Boala rotativei militare a rămas în vigoare şi pe parcursul războiului. Nu este de mirare că monumentele sunt pline cu nume de eroi şi încă n-au fost ridicate toate pentru cei ce au luptat pentru glia strămoşească în condiţiile în care mulţi ofiţeri erau pasionaţi de alte activităţi în locul celor de comandă. Mareşalul Ion Antonescu a luat astfel de măsuri, dar n-a putut să evite formarea unor grupări de nemulţumiţi şi la 23 august 1944 a fost arestat de foştii subordonaţi şi ajuns în 1946 să cadă sub gloanţele unui pluton de execuţie.


""