Autor 4752 vizualizări


Unul dintre cele mai întunecate capitole din istoria Franţei s-a petrecut în frumoasa provincie Aix-en-Provence, în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial.  Naziştii au transformat o fabrică din liniştitul cartier Les Milles într-unul dintre locurile groazei.

Lagărul de concentrare a închis mii de evrei pe care care chiar francezii i-au predat nemţilor. În 1939, când războiul a izbucnit, clădirea din cărămidă a avut un alt scop:un lagăr pentru expatriaţii germani şi austrieci, care au locuit în sudul Franţei. Iar aceşti prizonieri făceau parte dintr-o anume categorie:oameni de care guvernul francez se temea. Intelectuali, în special artişti. Până în 1942, acolo au fost închişi artişti cunoscuţi care, persecutaţi fiind de regimul hitlerist, au fugit în Franţa. Printre aceştia se afla pictorul dadaist Max Ernst şi fotograful suprarealist Hans Bellmer.

Cu toate că era un lagăr de concentrare, acesta a avut un regim mai detaşat. Sub supravegherea gărzilor, artiştii au scris piese de teatru, au realizat peste 300 de opere de artă şi au decorat pereţii fabricii cu graffiti.

Una dintre cele mai mari zone ale fabricii era camera de presare, unde se produceau zilnic aproape 5, 000 de plăci de teracotă. Acest spaţiu imens avea o acustică excelentă, şi profitând de acest lucru, muzicianul Leonard Marker a compus opera Les Milles et une nuit,  inspirată din O mie şi una de nopţi.  Sub camera de presare, se afla un sistem de tuneluri zidite şi peşteri. Acestea au fost folosite iniţial pentru cuptoarele de ars teracota. Pe unul dintre cele mai mari cuptoare este realizată o pictură a celor două măşti ale commedia dell’arte, şi semnul pe care se citea Die Katakombe. Aici, deţinuţii au reacreat unul dintre spectacolele de cabaret ce se jucau în Berlin, în timpul perioadei jazz a Republicii de la Weimar. Prizonierii coborau aici şi se relaxau, urmărind spectacolele şi ascultând jazz.  Alfred Kantorowicz scria în memorii sale „Exil în Franţa”:„noaptea, lumina lumânărilor făcea ca activitatea din Die Katakombe să pară ca un spectacol de operă.” În zona Die Katakombe, exista până când şi un bar care servea lichiorPernod, vin şi coniac.

După tratative cu gardienii şi oficialii închisorii, câtorva dintre anti-naziştii închişi la Les Milles le-a fost permis să plece. Ei au plecat cu trenul până în portul din Marseille şi apoi au migrat în Statele Unite.  După ce Franţa s-a predat în 1940, regimul mai permisiv al lagărului a dispărut.

Chiar dacă după predare, guvernarea era teoretic încă franceză, ţara a fost împărţită în două părţi administrative, germanii ocupând nordul şi estul. Aşa numita zonă liberă a Franţei, unde toţi doreau să se refugieze, avea o nouă capitală:Vichy. Aşadar, pentru Les Milles a început un nou capitol:fabrica de teracotă închidea acum acele persona non grata ale societăţii. Erau incluşi pe listă refugiaţi, comunişti, cei exilaţi politic, străinii prinşi pe pământ francez în timpul războiului, şi evident, evrei. Aproximativ 200 de astfel de lagăre au fost create pe teritoriul francez, iar Les Milles a fost cea mai mare din partea de sud.

Condiţiile au început să se deterioreze, având în vedere faptul că numărul prionierilor creştea. Singura speranţă a oamenilor închişi acolo era plecarea în Statele Unite, însă vizele către New York erau ridicate.  Acest lucru a marcat cea mai neagră etapă din istoria Les Milles. Până la finalul verii, guvernul de la Vichy a început să predea peste 2, 000 de evrei naziştilor. În august, primul tren umplut cu prizonieri a plecat către temutul lagăr de la Drancy, aflat la periferia Parisului. De acolo, aceştia erau trimişi în iad:lagărul de exterminare Auschwitz Birkenau. Politicianul francez, Pierre Laval a fost cel care a inclus voluntar pe lista sacrificaţilor şi copiii. După ce Franţa a fost ocupată în totalitate, în 1942, lagărul a fost închis şi transformat în fabrică de muniţie.

Din 2010, clădirea din Les Milles a devenit muzeu memorial. Este unul dintre puţinele lagăre din Franţa care s-au păstrat, şi care au fost protejate.  Alai Chouraqui, preşedintele fundaţiei Les Milles, spune că scopul muzeului „nu este pentru a atrage vizitatori, în special cei tineri, pentru a fi copleşiţi de drama persecuţiilor, ci pentru a conştientiza rezistenţa şi împotrivirea prizonierilor” în confirmitate cu opere păstrate din lagăr.