Autor 3236 vizualizări


Odată cu apariţia unui nou stat pe harta Europei, s-a impus şi crearea unui sistem universitar de facultăţi care să asigure intelectualitatea şi elitele Regatului României. Astfel, in domeniul medicinei, s-a dorit crearea unor facultăţi de medicină care să educe medicii necesari în mediile rural şi urban.

Primele facultăţi de medicina apar în Bucureşti şi Iaşi. În Bucureşti, fosta Şcoală Naţională de Medicină şi Farmacie, înfiinţată în 1857, devine Facultatea de Medicină la 22 noiembrie 1869, fiind prima facultate de profil de pe teritoriul Vechiului Regat. A doua facultate de medicina s-a deschis la Iaşi, la data de 30 septembrie 1879, după ce Senatul României a votat bugetul şi programul didactic al noii instituţii.

 

Regulamentul de funcţionare al Facultăţilor de Medicină a fost aprobat prin decretul regal nr. 89 din 13 ianuarie 1897 şi va fi publicat în Buletinul Direcţiunii Generale a Serviciului Sanitar nr. 3, 1 februarie 1897, anul IX, p. 38-46, în nr. 4, 15 februarie 1897, anul IX, p. 56-58 şi în Monitorul Oficial, 1897, nr. 231, 19 ianuarie, p. 7721-7724.

Acest regulament va reglementa pentru mulţi ani modul în care se fac admiterea, cursurile şi absolvirea Facultăţilor de Medicină. Regulamentul conţine capitole intitulate astfel:Inscripţiuni, Studiilesau Examenele.

Primul capitol conţine patru articole şi reglementează înscrierea elevilor absolvenţi de liceu la facultăţile de medicină. Înscrierile aveau loc în perioada 1-15 octombrie la secretariatul facultăţii de medicină, existând o menţiune clară că nu se putea acorda nici un fel de dispensă după data de 15 octombrie. Pentru a se putea înscrie, candidatul trebuia să depună anumite acte la secretariat:diploma de bacalaureat clasic sau real, actul de naştere, certificatul de revaccinaţiune care să ateste că viitorul student este la zi cu toate vaccinurile, adresa părinţilor şi domiciliul studentului. Persoanele care deţin o diploma de bacalaureat din străinătate se pot înscrie ca studenţi la facultăţile de medicină dacă diplomele au fost echivalate în conformitate cu legislaţia educaţională românească. Pe lângă actele obligatorii, candidaţii trebuie să mai adauge, printre altele, un formular tipărit cu numele lor, examene şi alte acte de şcolarizare, foile matricole ale ultimelor cinci ani, foi de disecţiuni şi de stagiu în spital, foi de lucrări practice şi o foaie disciplinară, toate urmând a fi vizate de facultate.

În capitolul doi al regulamentului, intitulat Inscripţiuni, se referă la dovedirea înregimentării unei persoane în facultatea de medicină – un fel de carnet de student al zilelor noastre. Fiecare student primeşte o foaie de frecventare a cursurilor pe respectivul an şcolar în care se trec dispoziţii referitoare la şcolarizare şi examene. Inscripţiunile se obţin de la secretariat, la sfârşitul fiecărui trimestru, prin prezentarea foii de frecventare semnată de profesorul materiei respective, iar aceste inscripţiuni se puteau obţine în timpul a patru perioade:1-15 octombrie, 1-15 ianuarie, 1-15 aprilie şi 1-15 iunie. Inscripţiile străine vor fi validate prin examene anuale, fiind însoţite de diploma de bacalaureat echivalată cu diploma română. În cazul nesusţinerii examenelor la facultatea străină, candidatul va fi supus la toate examenele prevăzute de regulament pe care nu le-a promovat în afara ţării.

Capitolul trei stabileşte durata studiilor medicale – cinci ani – şi materiile studiate. Astfel:

-în anul I se studiau:fizica medicală, chimia medicală, botanica medicală, zoologia medicală, anatomia descriptivă (osteologia, artrololia şi miologia), disecţie şi lucrări practice de fizică, chimie, botanică şi zoologie;

-în anul II se studiau:fiziologia umană, anatomia descriptivă, anatomia topografică, istologia normală, disecţii – anatomie descriptivă şi topografică, lucrări practice în laboratoarele de fiziologie şi istologie normală;

-în anul III se studiau:patologia internă, anatomia patologică, farmacologia, medicina operatoare, clinică medicală, clinică sifilitică şi dermatologică, lucrări practice de anatomie patologică şi de medicină operatorie;

-în anul IV se studiau:patologia generală, bacteriologia, patologia externă, obstetrica, oftamologie, clinică medicală, clinică chirurgicală, clinica obstetricală, clinica oftamologică, lucrări practice de bacteriologie, manipulaţiuni obstetricale;

-în anul V:igiena, medicina legală, terapeutica, clinica obstetricală, clinica medicală, clinica chirurgicală, psihiatria şi clinica mentală, clinica infantilă, lucrări practice de medicină legală;

Această programă este fixată de consiliul facultăţii şi aprobată de ministerul instrucţiunii publice.

Cursurile facultăţii încep la 15 octombrie şi durează până la 15 iunie. Cele 15 zile de la începutul anului universitar şi de la sfârşitul său sunt dedicate examenelor de final de an sau celor rămase în întârziere. Întreruperea cursurilor se face doar în baza decretului nr. 1807 din 8 iunie 1888:vacanţele de Crăciun încep pe 23 decembrie şi durează până pe 8 ianuarie. Vacanţele de Paşti încep de fiecare dată în Duminica Floriilor şi se termină după Duminica Tomii.

Studenţii erau datori să urmeze regulat cursurile profesorilor, precum şi lucrările practice. Studenţii care aveau mai mult de şase absenţe într-un trimestru, fără motivaţie valabilă, nu putea obţine nota. Studenţii erau obligaţi să participe la stagiile de spital, timp de trei ani neîntrerupt, începând cu a noua inscripţiune (adică începând cu anul al treilea). Fiecare an de stagiu avea nouă luni:primul trimestru – 85 de zile, al doilea trimestru – 75 de zile, iar al treilea trimestru – 83 de zile. În ultimii doi ani de studiu, studenţii trebuiau să facă un stagiu de cel puţin trei luni în clinica obstetricală (participând şi la naşteri după dispoziţiile profesorului) şi trei luni în una din clinicile speciale:oftamologică, infantilă şi dermatologică.

Examenele facultăţii de medicină erau publice şi de două feluri:de final de an şi de doctorat. Notele erau cuprinse între 1 şi 10 cu semnificaţia următoare:1-5 – rău, respins, 6 – binişor, admis, 7 – bine, 8 – prea bine, 9 – foarte bine, 10 – primit cu laude. Notele primite de studenţi de la juriu sunt definitive şi irevocabile.

Pentru a obţine gradul de doctor în medicină, candidaţii trebuiau să treacă prin focul a şase examene şi o susţinere de teză. Examenul practic era eliminator şi se desfaşura întotdeuna înaintea celui teoretic. Materiile sunt următoarele:

-I examen:anatomia descriptivă şi topografică, istologia normală, fiziologia umană (partea teoretică) şi o preparaţie anatomică în sala de disecţii în care candidatul trebuie să recunoască două preparate de istologie normală (partea practică);

-al II-lea examen:patologia generală, patologia internă, anatomia patologică, bacteriologia (partea teoretică) şi recunoaşterea şi descrierea a două piese de anatomie patologică, macro sau microscopică (partea practică);

-al III-lea examen:patologia externă, obstetrica, oftamologia, medicina operatorie, şi ca probă practică, două operaţiuni pe cadavru;

           -al IV-lea examen:igiena, medicina legală, terapeutica, farmacologia, şi ca probă practică, redactarea unui raport medico-legal şi o autopsie sau o analiză chimică sau spectroscopică, redactarea a două formule şi recunoaşterea de substanţe farmacologice;

-al V-lea examen:clinia medicală, clinica dermatologică şi sifilitică, clinica infantilă, clinica mentală;

-al VI-lea examen:clinica chirurgicală, clinica obstetricală, clinica oftamologică;

-în cazul ultimelor două examene, proba practică constă în examinarea a unui bolnav din partea fiecărui membru al juriului, diagnosticarea sa şi prezentarea tratamentului;

Notele acordate vor fi de la 1 la 10, după cum urmează:1-4 – foarte rău, respins pe şase luni, 5 – rău, respins pe trei luni, 6-10 – candidatul este admis, semnificaţia notelor fiind aceeaşi ca la examenele de final de an. Teza scrisă trebuia predată facultăţii, într-un număr de 60 de exemplare, astfel încât toţi profesorii să aibă acces la ea şi să o consulte, pentru a-şi putea pregăti întrebările în vederea interogării candidatului.