Autor 21724 vizualizări


Personaj-simbol al luptei anticomuniste, Lech Walesa, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1983, lider al Sindicatului „Solidaritatea“, fost preşedinte al Poloniei, consideră că misiunea sa nu s-a încheiat. El continuă în discursurile sale să îndemne lumea să nu renunţe la atitudinea protestatară pentru că „sunt încă foarte multe lucruri care merg rău şi trebuie îndreptate”, între acestea fiind şi destule aspecte ale capitalismului.

Lech Walesa vorbeşte în interviul acordat ziarului „Adevărul“ despre căderea comunismului în Polonia şi în România, despre diferenţele dintre situaţia din cele două ţări, despre realităţile lumii de azi, dar şi despre oamenii care pe parcursul vieţii l-au impresionat.

„Adevărul“:Acum 25 de ani, în Polonia lupta era deja câştigată, dar Nicolae Ceauşescu în decembrie 1989 nici nu se gândea să renunţe la putere. Ce făceaţi dumneavoastră, unde eraţi acum 25 de ani, în 1989?

Lech Walesa:Îmi aduc aminte acele momente, dar nu pot spune în mod precis unde eram şi ce făceam atunci. În mod sigur, eram angajat în luptă, nu numai pentru Polonia, dar şi pentru alte state europene, pentru a fi capabile să se integreze. Dar, pentru a se integra, era nevoie să aibă aceleaşi sisteme politice şi economice. Bineînţeles, fiecare ţară şi-a rezolvat în mod propriu problemele din acel moment, unele mai bine, altele mai puţin bine. Dar, luptam pentru aceeaşi cauză şi ne îndreptam în aceeaşi direcţie. Pentru unii a fost mai uşor să obţină victoria, pentru alţii lucrurile s-au petrecut mai violent. De ce? Deoarece, regimul împotriva căruia luptau era foarte violent. În România, oamenii au fot împuşcaţi în decembrie 1989. În Polonia, oamenii fuseseră de asemenea împuşcaţi, în 1956 şi în 1970.

În România, oamenii au fost împuşcaţi ceva mai târziu, dar au fost împuşcaţi. Putem spune că am plătit cu toţii preţul de sânge în această luptă.

Puteţi să ne spuneţi care este secretul succesului „Solidarităţii“ în Polonia, mai ales în vremurile foarte dificile ale aplicării legii marţiale?

Am pierdut multe bătălii până am ajuns la conceptul ”Solidarităţii”. Am plătit vărsându-ne sângele, dar am învăţat multe. Solidaritatea înseamnă că, dacă ai de înfruntat o situaţie grea, trebuie să-i rogi pe alţii să te ajute. Noi ne confruntam cu comunismul şi cu Uniunea Sovietică. Ne trebuia o extraordinară solidaritate pentru a putea face faţă. Polonezii au reuşit să-i scoată dinţii ursului sovietic. Odată ce i-am scos dinţii, şi alte ţări au putut să se ridice la luptă pentru libertatea lor, pentru că ursul nu mai avea dinţi cu care să muşte. Am încercat să-i scoatem dinţii unul câte unul, începând din 1956, 1970, 1976. Dar am reuşit să-i scoatem doar un dinte. Şi alte ţări au încercat să contribuie, Ungaria în 1956 a reuşit şi ea să scoată un dinte. Dar lovitura de graţie a dat-o Polonia.

Aţi fost doar un simplu electrician, lider al sindicatului „Solidaritatea“, de ce credeţi că generalul Jaruzelski a acceptat, în cele din urmă, să negocieze cu dumneavoastră la „Masa Rotundă“?

A crezut că el va câştiga. A crezut că ne va face să ne supunem. A calculat greşit, noi am reuşit să câştigăm în faţa lui.

Când aţi învăţat să fiţi politician?

A luat mult timp. Am fost implicat în luptă toată viaţa mea. Pot să spun că am supt ura faţă de comunism odată cu laptele de la mama. M-am gândit tot timpul cum să distrug comunismul, cum să-i dau lovitura de graţie, deoarece nu era un sistem cu care să fiu de acord, pe care să-l găsesc potrivit. Am căutat atunci să găsesc o ţară, un singur exemplu în care comunismul să se dovedească eficient, funcţional. Poate cineva să-mi dea un exemplu, o ţară unde comunismul a mers bine? Nu există.

Vă vedeţi mai degrabă drept revoluţionar decât politician? Credeţi că mai aveţi încă o misiune de îndeplinit?

Sunt o persoană care, dacă vede că ceva nu merge cum trebuie, încearcă să îmbunătăţească lucrurile. De fapt, asta a fost esenţa în viaţa mea, să îmbunătăţesc ceea ce nu mergea bine. Am reuşit să reformez, să îmbunătăţesc anumite lucruri, dar mai sunt multe de făcut în această direcţie. Desigur, pe vremea luptei noastre împotriva comunismului lucrurile erau mult mai dure, era Uniunea Sovietică, era poliţia secretă, acum avem libertate, ţările pot face tot ceea ce îşi doresc, dar încă există injustiţie şi lucruri rele care trebuie îmbunătăţite.

Aţi avut un model în viaţa dumneavoastră, a fost Papa Ioan Paul al II-lea un model pentru dumneavoastră?

Au fost diferite modele, pentru diferite activităţi în viaţa mea. În ceea ce priveşte aspectele morale şi etice, Papa Ioan Paul al II-lea, a fost desigur un astfel de model. Dar, dacă vorbim despre frumuseţea în sport atunci pot spune că o urmăream pe Nadia Comăneci!

Cât de cunoscută vă era Nadia Comăneci în Polonia?

Dar o iubeam cu toţii în Polonia! Aveam modele şi în alte sporturi, cum ar fi boxul. Ceea ce vreau să spun este că au fost mai multe modele pentru diferite aspecte ale vieţii. Şi vreau să transmit salutările mele Nadiei Comăneci.

În acei ani, ştiaţi care este situaţia din România în timp ce dumneavoastră vă luptaţi pentru libertate în Polonia?

Ştiam că, mai devreme sau mai târziu, o să vă alăturaţi în această luptă. Nu ştiam cum, dar eram convinşi că, mai devreme sau mai târziu, vă veţi alătura Europei. Ştiam că situaţia din România era mai dură, cu mai multe provocări, dar ne dădeam seama că veţi reuşi să le faceţi faţă. Şi nu am greşit!

Nu aţi greşit, dar de ce credeţi că, în timp ce generalul Jaruzelski accepta să negocieze cu dumneavoastră transferul puterii, Nicolae Ceauşescu refuza ideea schimbării şi lucrurile au mers atât de diferit în 1989 în România, faţă de Polonia?

Cred că motivul acestor diferenţe constă în faptul că noi ne-am revoltat împotriva comunismului cu numeroase prilejuri. Cred că în România au fost mai puţine astfel de acţiuni împotriva regimului. Jaruzelski nu mai avea altă opţiune pentru că noi l-am obligat să meargă în această direcţie, nu ar fi putut să acţioneze în alt sens. În România nu au fost asemenea încercări, deci, într-un fel, stadiul în care se afla România era în urma noastră. În această luptă, eraţi în urmă cu 10 ani, aş putea spune. De aceea, conducerea comunistă din România a acţionat diferit de a noastră, în Polonia.

 

Citeste continuarea interviului AICI