Istoria combinatului chimic Giurgiu – uzina toxică pentru români și vecinii din Bulgaria
Elena Ceaușescu avea un vis. Să dea consistență titlului său de doctor în chimie și să transforme România într-o putere în acest domeniu. Din acest motiv au apărut numeroase combinate petro-chimice. Unele dintre ele fără pic de logică economică, dar făcute după normele de: productivitate mare, calitate îndoielnică, poluarea mediului – excesivă și inutilă.
Între aceste combinate se remarcă și cel de la Giurgiu – măreţului combinat „de clorosodice”, unde se producea epiclorhidrină. Construcția începe prin 1976 și la sfârşitul anilor 80, în Giurgiu, pe malul Dunării, a fost inaugurată una dintre marile uzine chimice din România, însă funcţionarea ei a fost considerată un adevărat dezastru pentru toți locuitorii de pe ambele maluri ale fluviului.
Imagine din Ruse 1987
Cu timpul, nori albi, lăptoşi şi extrem de nocivi au acoperit din ce în ce mai des oraşul, au făcut aerul irespirabil. În 1982 erau înregistrate 28 de cazuri în care concentrația de clor din atmosferă era de 20 de ori mai mare decât limita maximă.
Vântul şi curenţii de aer făceau ca fumul toxic de clor produs de combinatul Verachim să cuprindă și oraşul Ruse, legat de România printr-un „pod al prieteniei” construit în anii 50. Mirosul de trandafir din Bulgaria a început să dispară, pe măsură ce plantele ce acopereau dealurile de la sud de Dunăre erau tot mai afectate de poluarea produsă la Giurgiu.
