Autor 30995 vizualizări


Invadate în luna iunie 1940, Insulele Canalului reprezintă unicul teritoriu britanic ocupat de germani în Al Doilea Război Mondial. Aflate la 30km de coasta Franței, insulele britanice din Canalul Mânecii – Jersey, Guernsey, Alderney, Sark și Hern – trebuiau să joace un rol esențial în invazia și controlul Franței, astfel că au fost atacate și ocupate în vara anului 1940. Deși erau teritorii britanice, premierul Winston Churchill a considerat că insulele nu sunt de importanță strategică pentru Marea Britanie și, ca atare, le-a demilitarizat și le-a lăsat fără apărare în fața nemților.

Cele mai vechi posesiuni ale Coroanei britanice, lăsate fără apărare în fața naziștilor

Guvernul britanic a considerat, pe bună dreptate, că insulele nu au nicio importanță strategică și că nu merită să depună eforturi militare pentru apărarea lor. După ce Franța a fost ocupată fără probleme, insulele și-au pierdut imporanța și pentru germani, cărora ocupația le-a fost benefică doar la nivelul propagandei, căci s-au putut lăuda cu ocuparea unui teritoriu britanic.

Invazia germană

Când armata germană a invadat Franța, în iunie 1940, circa 30.000 de locuitori de pe insulele Canalului (cam o treime din populație) au fost evacuați de guvernul britanic. Restul cetățenilor au decis însă să rămână pe insule, cu precădere pe Jersey și Guernsey. Aceste două insule au fost bombardate pe 28 iunie de aviația germană (într-o serie de raiduri ce a făcut 44 de victime în rândul civililor), nemții neștiind că insulele sunt lipsite de apărare, căci englezii avuseseră grijă să demilitarizeze insulele în secret. Două zile mai târziu, Luftwaffe a preluat controlul aerodromului din Guernsey și ofițerii germani s-au întâlnit cu șeful poliției locale, care i-a informat că insulele nu sunt apărate în niciun fel. Ca atare, în ziua următoare, insula a fost imediat ocupată. Pe 1 iulie e ocupată și insula Jersey, iar locuitorilor li s-a cerut să accepte ocupația fără rezistență și să arboreze steagul alb pe case.

Din Guernsey au fost evacuați 17.000 din totalul de 42.000 de locuitori. În Jersey, majoritatea insularilor au ales să rămână, fiind evacuați doar 6.600 din 50.000 de locuitori.

Ocupația nazistă

Administrația germană a impus populației să respecte un program de circulație pe străzi (cu interdicție între orele 23.00 – 5.00) și să poarte întotdeauna un act de identitate asupra lor. A fost interzis comerțul cu băuturi spirtoase și, ulterior, localnicilor li s-a interzis să aibă în posesie radiouri;de asemenea, germanii controlau mâncarea crescută de fermieri, precum și pescuitul. Persoanele care încercau să evadeze de pe insulă spre Marea Britanie erau fie împușcate pe loc, fie arestate.

Patru lagăre de concentrare au fost construite pe insula Alderney, acestea fiind singurele lagăre existente în teritoriile britanice. 

Rezistență sau cooperare pasivă?

Deși pe insule nu a existat o mișcare de rezistență armată precum cea din Franța, pe clădiri apăreau constant graffitti-uri cu „V-ul” lui Churchill (V de la Victory), existau publicații clandestine, iar din depozitele germane se furau arme și muniție. Rezistența a fost mai mult pasivă, constând în acte minore de sabotaj sau adăpostirea și ajutorarea muncitorilor evadați din lagărele de muncă. Au existat și câteva publicații clandestine care transmiteau cele mai noi informații despre război de la BBC;una dintre aceste publicații era cunoscută sub acronimul GUNS, de la „Guernsey Underground News Sheet”, și era editată de Frank Falla, unul dintre cei mai activi membri din rezistența de pe insula Guernsey.

Politica oficială a autorităților de pe insulă a fost una de cooperare pasivă, conformă cu instrucțiunile primite de la Guvernul britanic înainte de ocupație. Astfel, guvernul de la Londra nu a încurajat în niciun fel rezistența de pe insule, considerând că aceasta nu ar fi nici eficientă, nici utilă pentru eforturile de război, ba chiar ar fi riscat să provoace acțiuni violente și nedorite împotriva cetățenilor britanic.

Populația evreiască

Potrivit estimărilor oficiale, între 30 și 50 de evrei au rămas pe insule, însă doar 18 s-au înregistrat ca evrei. Această înregistrare oficială era evitată deoarece, potrivit noii legislații instituite de germani, evreilor nu li se permitea să dețină afaceri, li se confiscau aparatele radio și aveau voie să iasă din case doar o oră pe zi. Noul regulament impunea și purtarea stelei galbene, însă niciun evreu din insule nu a fost obligat să afișeze acest simbol.

Atitudinea locuitorilor față de administrația germană s-a schimbat de-a lungul timpului. La început, germanii au decis să nu adopte o atitudine amenințătoare față de populație, din motive de propagandă, căci urma plănuita invazie și ocupație a arhipeleagului britanic, iar o atitudine violentă în primele teritoriii ocupate ar fi dus la o și mai mare rezistență din partea britanicilor. În aceste condiții, mulți insulari au acceptat noul statut fără prea mari probleme, atâta timp cât germanii s-au comportat în mod civilizat. Atitudinea lor s-a schimabt însă în momentul în care germanii au înăsprit regimul de ocupație prin confiscarea aparatelor radio și deportarea unui număr mare de insulari.

Radiourile, interzise

În mai 1942, trei tineri – Peter Hassall, Maurice Gould și Denis Audrain – au încercat să evadeze de pe insula Jersey cu ajutorul unei bărci, însă au eșuat:Audrain s-a înecat, iar Gould și Hassall, prinși de germani, au fost arestați și trimiși în Germania (unde Gould avea să moară). După această tentativă de evadare, germanii au impus restricții asupra ambarcațiunilor deținute de populație, precum și asupra aparatelor fotografice (căci tinerii aveau asupra lor imagini ale fortificațiilor de pe insulă, pe care doreau să le transmită guvernului de la Londra). De asemenea, au fost confiscate aparatele radio. Dacă în primele săptămâni ale ocupației, oamenilor nu li s-a mai permis să asculte Radio BBC pentru ca, apoi, germanii să devină mai toleranți în această privință, BBC-ul a fost în cele din urmă din nou interzis. Raidurile periodice organizate de germani pentru confiscarea aparatelor de radio a condus și mai mult la alienarea populației.

Privați de transmisiunile BBC, cetățenii de pe insule au început să aibă resentimente față de ocupanți și să caute metode de a le submina regulile. Prin urmare, au apărut și s-au răspândit rapid receptoare radio clandestine și s-a dezvoltat o rețea clandestină de distribuție. Astfel, mulți insulari au continuat să asculte transmisiunile BBC chiar dacă exista mereu riscul să fie descoperiți de nemți sau turnați de vreun vecin.

Au urmat apoi deportările din 1942, care duc la prima mare demonstrație de patrotism a britanicilor de pe insule. Decizia ilegală și injustă de a-i deporta pe cetățenii insulei, decizie care contrastează cu atitudinea inițială a ocupantului, de corectitudine și legalitate, i-a revoltat pe insulari și a făcut ca și mai mulți să înceapă să sprijine rezistența, chiar și numai pasiv, alegând să nu raporteze activitățile ilegale ale celor din jur.

Sute de copii născuți din tați germani

După război, s-a discutat foarte mult despre relațiile întreținute de femeile de pe insulă cu soldații germani. Potrivit datelor făcute publice în 1996, aproape 900 de copii s-ar fi născut în anii ocupației din tați germani;alte date, oferite de Ministerul Apărării, arată că o proporție mare de femei „din toate clasele sociale și familiile” a întreținut relații sexuale cu inamicul, rezultând în 800-900 de nașteri ilegitime. Datele oficiale ale administrației de pe insulă arată că 176 de copii ilegitimi s-au născut în Jersey între iulie 1940 și mai 1945  și 259 în Guernsey (iulie 1941-iunie 1945). Autoritățile militare germane au încercat totuși să interzică soldaților să aibă relații cu femeile de pe insulă, pentru a reduce numărul cazurilor de boli transmise sexual. Cu acest scop, au fost deschise mai multe bordeluri pentru soldați în care au fost aduse prostituate din Franța, întreaga activitate fiind supravegheată de doctori germani.

Munca forțată și deportări

Pe 23 octombrie 1943, germanii scufundă nava HMS Charybdisîn Canalul Mânecii, iar trupurile a 21 de marinari au ajuns pe țârmul insulei Guernsey. Autoritățile germane au acceptat înmormântarea acestora cu onoruri militare depline, însă ceremonia a fost, pentru localnici, o ocazie de a-și demonstra loialitatea față de britanici și, implicit, opoziția față de ocupanți. Circa 5000 de oameni au participat atunci la înmormântarea marinarilor, astfel încât, ulterior, germanii au interzis civililor să mai participe la funeralii militare.

Pentru construirea și întreținerea fortificațiilor de pe insule, germanii au recrutat muncitori plătiți din țările ocupate din Europa, precum Franța, Belgia și Olanda. S-a folosit însă și munca forțată:regimul de la Vichy a trimis pe Jersey sute de algerieni și marocani de origine franceză și aproape 2000 de spanioli, refugiați în Franța după Războiul Civil, au fost folosiți și ei la muncă forțată. Pe Insulele Canalului au fost aduși și muncitori proveniți din Ucraina sovietică, din rândul prizonierilor de război, precum și 1000 de evrei francezi.

În 1942, autoritățile germane au anunțat că toți locuitorii insulelor care nu se născuseră acolo, precum și bărbații care serviseră ca ofițeri în timpul Marelui Război vor fi deportați. Cei mai mulți au ajuns în lagărele din Sud-Vestul Germaniei, la Ilag V-B, Ilag VIIsau Wurzach. Se pare că decizia de deportare a venit direct de la Hitler, ca represalii pentru deportarea și internarea în lagăre a cetățenilor germani din Iran. Astfel, potrivit deciziei luate de Führer, pentru fiecare cetățean german internat de britanici trebuiau deportați 20 de cetățeni din Insulele Canalului.

Începutul sfârșitului

Debarcarea din Normandia din iunie 1944 a fost pentru insulari și o binecuvântare, și un blestem. Operațiunea Aliată însemna începutul sfârșitului pentru ocupația germană, căci aceasta depindea de aprovizionarea de pe continent. Însă asta a însemnat și că, temporar, populația de pe insulă a suferit din cauza lipsei alimentelor. Negocierile dintre germani și guvernul britanic s-au desfășurat cu întârziere și au trecut luni bune până când nemții au permis primirea pe insule a unor transporturi de alimente din partea Crucii Roșii.

În ciuda avansului Aliat în Vestul continentului începând cu vara lui 1944, Insulele Canalului au fost eliberate abia în mai 1945, după capitularea germană.