Autor 1358 vizualizări


Festivalul Internațional de Benzi Desenate Istorice Brașov își deschide joi, 14 octombrie, ora 15.00, porțile la Casa Sfatului.

Festivalul Internațional de Benzi Desenate Istorice Brașov 2021 își respectă statutul cultural inovator, câștigat în edițiile anterioare, și păstrează ambiția de a transforma istoria Lumii în tematică de BD. Mai mult, ediția anului 2021 înseamnă revenirea la formatul consacrat până în 2019 și mult așteptata trecere la statutul de festival internațional.

FRICA ÎN ISTORIE!

Trăim vremuri în care frica de moarte își arată supremația covârșitoare. Pentru prima oară de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, tema morții a cuprins întreaga lume, trasând zi după zi caracteristicile spațiului public și chiar ale celui privat. Viața noastră s-a schimbat fulgerător, dramatic, înfricoșător. Frica de moarte a pus pentru mulți viitorul Lumii într-o nouă cumpănă.

În contextul crizei actuale, confruntată cu șocul social, economic și cultural al pandemiei de COVID-19, recursul la partea întunecată a istoriei oferă înțelesuri și speranță. De aici și oportunitatea tematicii ,,FRICA ÎN ISTORIE” pentru ediția 2021 a festivalului.

Astfel, Festivalul Internațional de Benzi Desenate Istorice Brașov 2021 este nu numai singurul festival dedicat exclusiv benzilor desenate istorice ci și singurul eveniment cultural la nivel european care propune ,,Frica în istorie” ca tematică de festival, introducând momente de cumpănă din istoria omenirii (războaie, epidemii, catastrofe naturale) în mediul artistic al benzii desenate.

Anul acesta pentru concursul din cadrul Festivalului s-au „duelat” 39 de lucrări trimise de 42 de autori români și străini, cu un total 198 planșe, ceea ce reprezinta un record pentru Festivalul Internațional de Benzi Desenate Istorice Brașov. Șase dintre lucrări au fost declarate câștigătoare.

Încă de la prima ediție lucrările primite au fost publicate în cataloagele tipărite ale festivalului. Începând cu ediția 2020, lucrările câștigătorilor sunt publicate în revista ,,Historia”, iar expoziția outdoor realizată cu lucrările primite este itinerată la nivel național.

Festivalul Internațional de Benzi Desenate Istorice Brașov este primul festival BD cu tematică istorică. Produs de Asociația Forums alături de Muzeul Județean de Istorie Brașov, având partener principal Asociația PostModernism Museum, proiectul a fost lansat în anul 2018 ca un Salon BD menit să susțină dezvoltarea benzii desenate cu tematică istorică din România, apelând la cea mai puternică temă istorică a anului: Centenarul României. Ediția 2019 a făcut trecerea de la un Salon BD la un Festival BD, iar tematica aleasă a fost ,,Europa 100”. Ediția 2020 a însemnat confruntarea cu provocările pandemiei și depășirea acestora cu tematica potrivită: ,,Eroii care au făcut Istorie”.

Programul Festivalului 2021: