Incapacitatea interpretării analizei ADN-ului generează falsuri grosolane: Prințul Negru al Țării Românești este pur și simplu o invenție

Autor 14799 vizualizări


Analiza ADN-ului nu trebuie să devină o jucărie în mâna amatorilor de senzațional în istorie. Cercetarea istoriei trebuie să apeleze la metode diverse de investigare a trecutului pentru completarea informațiilor oferite de sursele clasice. Incontestabil, paleogenetica este o metodă de investigare a trecutului biologic al unei persoane, care poate aduce date noi în cunoașterea istorică. ADN-ul oferă două tipuri de date care pot completa cunoașterea istoriei:despre structura familială a populației și despre relațiile dintre grupuri de populații vechi și cele actuale. Practic, filiațiile stabilite cu ajutorul ADN-ului permit realizarea tabloului genealogic, deoarece markerii de ADN de pe cromozomul Y se transmit exclusiv pe linie paternă, iar mitocondriile sunt moștenite pe linie maternă.

Paleogenetica nu este o noutate în cercetarea istoriei din România. Mormintele din biserica episcopală din Rădăuți, unde sunt îngropați primii domnitori ai Moldovei, au fost cercetate sistematic de către arheologii Lia Bătrâna și Adrian Bătrâna, care, pentru analiza ADN-ului, s-au asociat cu specialiști în paleogenetică din România și Germania. Specialiștii Georgeta Cardoș și Alexander Rodewald au explicat foarte clar metodele utilizate și rezultatele cercetării paleogenetice într-un capitol distinct al monografiei dedicate bisericii din Rădăuți (Studiu de paleogenetică efectuat asupra osemintelor descoperite în mormintele din Biserica „Sfântul Nicolae” din Rădăuți, pp. 121-168 din volumul Biserica „Sfântul Nicolae” din Rădăuți. Cercetări arheologice și interpretări istorice asupra începuturilor Țării Moldovei, coordonat de Lia Bătrâna și Adrian Bătrâna, Piatra Neamț, 2012). Datele oferite de paleogenetică, referitoare strict la genealogia personajelor din mormintele descoperite, au fost coroborate cu cele din izvoarele scrise și cele rezultate în urma cercetărilor arheologice. Cercetarea de la Rădăuți, executată cu profesionalism, este un model pentru rolul paleogeneticii în cercetarea istoriei, atât prin abordarea interdisciplinară, cât și prin decența interpretărilor istoriei.

În ultimii ani s-a derulat un nou proiect de cercetare paleogenetică a unor morminte atribuite familiei domnitorilor din Țara Românească. Dacă primul proiect românesc de paleogenetică, cel de la Rădăuți, a trecut neobservat de presă, proiectul GENESIS a beneficiat de o atenție sporită a ziariștilor. Pasiunea pentru istorie a publicului și setea de senzațional a presei au fost alimentate de interpretări fanteziste care frizează amatorismul în cercetarea istorică.

Prințul Negru al Țării Românești este o fantezie periculoasă

Pe baza asemănării inelului din Mormântul 10 de la Câmpulung cu inelul Prințului Negru britanic s-a vehiculat existența unui așa numit „Prinț Negru al Țării Românești”. Botezarea necunoscutului de la Curtea de Argeș ca Prințul Negru de către istoricii din proiect riscă adoptarea acestui nume de către public. Prea des este vehiculat în presă acest nume.

Singurele noutăţi aduse de proiectul GENESIS în cunoașterea personajului din mormântul din Curtea de Argeș sunt culoarea pielii și a ochilor, vârsta de circa 40 de ani la deces, precum și ascendența maternă germană sau nord-indiană. În rest, doar zarvă. O zarvă de care sunt vinovați atât ziariștii care caută senzaționalul pentru a-și asigura un număr cât mai mare de cititori, cât și specialiștii care doresc publicitatea proiectului lor. Iar din acest spectacol s-a născut Prințul Negru al Țării Românești, o sintagmă care îmbracă personajul într-o atmosferă gen „Harry Potter”.

Foto: Bătălia de la Posada, reprezentată în „Cronica pictată de la Viena”

Originea germanică a mamei prințului naște fantezii

Singurul câștig de până acum al cercetării ADN-ului prințului român este identificarea trăsăturilor germane sau nord-indiene ale mamei acestuia. Indecizia specialiștilor din proiect în clarificarea acestui aspect arată calitatea incertă a cercetării. Nu pun la îndoială pasiunea și cunoștințele specialiștilor în genetică din proiect, însă, fie nu există suficiente informații în bazele de date europene create până acum despre paleogenetică pentru trăsăturile definitorii ale populațiilor din Evul Mediu, fie sunt necesare cercetări suplimentare pentru clarificarea acestui aspect. Deocamdată pendulăm între două opțiuni:germană sau nord-indiană. Nu este exclusă niciuna, mai ales ținând cont de ponderea populației cu origini nord-indiene în peisajul demografic din spațiul românesc cel puțin începând cu secolul al XIV-lea, potrivit documentelor păstrate.

CITEȘTE ȘI Pe urmele Prinţului Negru al Ţării Româneşti

Citesc prin presă că mama prințului nostru, adică soția lui Basarab I, ar fi fost din familia nobililor Lackfi din Ungaria. Istoricii care susțin această interpretare se bazează pur și simplu pe originea germană a familiei Lackfi, al căror strămoș, Hermann, ar fi venit din Nürnberg. Familia Lackfi a dominat viața politică din regatul Ungariei la mijlocul secolului al XIV-lea, mulți dintre membrii ei fiind numiți voievozi ai Transilvaniei de către regele Ludovic I. Potrivit cronicarului Simon de Keza, Hermann, fondatorul neamului, ar fi venit în Ungaria împreună cu regina Gisela, care a fost prima soție a regelui Ștefan I al Ungariei.

Însă de la originea germană a familiei nobile Lackfi și până la înrudirea lor cu Basarabii este cale lungă. Tot ADN-ul ne spune că prințul nostru a decedat în jurul vârstei de 40 de ani. Dacă a fost îngropat înainte de 1350, cum spun specialiștii, rezultă că s-a născut cândva la începutul secolului XIV, între 1300-1310.

Fondatorul ramurii Lackfi a neamului lui Hermann a fost Lack, nobil al cărui familie stăpânea de peste un secol un domeniu feudal în comitatul Hunedoara. Lack a urcat în ierarhia nobiliară în anturajul regelui Carol Robert. El nu a avut mari demnități, însă credința sa față de rege a pregătit ascensiunea politică a fiilor săi. Lack ar fi putut să i se alăture lui Carol Robert abia după moartea voievodului Ladislau Kan, deci după 1315. Înainte de ascensiunea sa politică stăpânea câteva sate din apropierea cetății Deva, fieful voievodului amintit. Adică Lack nu avea o poziție politică în Ungaria suficient de pronunțată la începutul secolului al XIV-lea încât să fi trezit un interes pentru un mariaj din partea lui Basarab I.

Istoricii care susțin că Margareta, mama prințului nostru și soția lui Basarab, ar fi fost din familia Lackfi doar pe baza genelor germane (sau nord-indiene) uită alte informații oferite de izvoare. În 1372, domnitorul Țării Românești, Vladislav-Vlaicu, i-a dăruit nobilului Ladislau Dobokai din Transilvania mai multe moșii din Țara Făgărașului. În scrisoarea de donație, voievodul muntean a invocat de mai multe ori legătura lor de sânge, în sintagme care trimit la un strămoș comun. Unii istorici spuneau că ar fi fost vorba de un mariaj consumat la mijlocul secolului al XIV-lea. Însă perioada de glorie politică a familiei Dobokai s-a consumat la sfârșitul secolului al XIII-lea și la începutul celui următor, urmând apoi câteva decenii de ieșire din peisajul politic. Însă înainte de 1290, Mikud a fost ban de Severin, deci în vecinătatea stăpânirilor familiei lui Basarab. Nu întâmplător Vladislav-Vlaicu l-a evocat pe banul Mikud în documentul din 1372. Singura interpretare posibilă a acestui document este identificarea soției lui Basarab I cu o membră a familiei Dobokai, posibil o fiică a banului de Severin, Mikud (detalii în cartea mea, Structura nobilimii din Transilvania în epoca angevină, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2013, pp. 184-192).

Ținând cont de contextul politic, de poziția în ierarhia nobiliară și de posibilele interese ale lui Basarab sau ale tatălui său Tihomir în jur de 1300, căsătoria cu o fiică a banului Mikud este mult mai plauzibilă decât cu o fată din familia Lackfi. Lack a cunoscut ascensiunea politică după momentul nașterii prințului nostru, pe când Mikud și familia sa erau în plină glorie în jur de 1300. Genele germane ale mamei prințului de la Curtea de Argeș pot fi identificate printre mariajele strămoșilor banului Mikud.

Falsa problemă a originii cumane a Basarabilor, între șarmul lui Neagu Djuvara și fanteziile unor istorici

 Autorii proiectului susțin că încă nu s-au găsit gene cumane pe linie maternă, însă mai așteaptă analiza cromozomilor Y, pe linie paternă. Deci putem sta deocamdată liniștiți, cel puțin după mamă domnitorii noștri nu au fost cumani, au doar origini germane sau nord-indiene. Ce importanță are originea cumană a Basarabilor? Până la apariția cărții lui Neagu Djuvara prea rar se discuta despre posibila origine cumană a dinastiei muntene. Deși teoria avea peste 100 de ani de istorie. Însă a fost necesar șarmul de povestitor al istoriei al lui Neagu Djuvara pentru a se încinge spiritele, mai ales printre adepții originii pur românești.

Foto:Eduard de WoodStock, Prinţ de Wales, numit şi Prinţul Negru al Angliei, reprezentat într-o cronică de epocă

Nu se poate contesta asimilarea populațiilor migratoare de către români în primele decenii ale mileniului II. Migratorii vin, stau o vreme și doar despre unii știm că pleacă mai departe. Toponimele și chiar onomastica ne arată urmele cumanilor, pecenegilor, uzilor etc. Indiferent de temperatura la care se încing spiritele naționaliste, asimilarea acestor migratori este evidentă. În condițiile în care migratorii sunt cuceritori, este firesc să acceptăm că liderii lor au controlat politic spațiul românesc. Istoria nu poate fi falsificată pentru că nu ne place. Peste noi, românii, au trecut de prea multe ori străinii, ca să putem respinge amestecul genetic.

Discuția despre originea cumană a Basarabilor a început cu peste 100 de ani în urmă din cauza numelor Basarab și Tihomir. O discuție firească, deoarece nu sunt nume specifice românilor. Basarab a fost preluat mai târziu mai mult pentru pretinse ascendențe domnești.

Coautorul proiectului, Alexandru Simon, face apel la un studiu făcut în Occident pe ADN-ul mai multor persoane care au numele Basarab, despre ale cărui rezultate știa, dar, misterios, nu le-a făcut publice pentru diverse motive. Prea multă zarvă pentru nimic. Dacă în Occident numele de familie pot reflecta o oarecare continuitate pe mai multe secole chiar, nu este aceeași situație în spațiul românesc. Foarte târziu s-au format numele de familie la români. De ce oare sunt și azi foarte multe patronime identice cu prenumele, mai ales în sudul Carpaților? Numele Basarab purtat de peste 100 de persoane identificate de autorii faimosului studiu occidental nu are nicio legătură cu familia domnitoare Basarab. Așa că nu au cum să clarifice originea cumană a Basarabilor. Încă un studiu fără sens. Dar care dă bine la public.

Cât timp bazele de date din lume nu permit definirea clară a caracteristicilor populației cumane, orice cercetare a originii cumane a Basarabilor pe baza ADN-ului naște pure fantezii. Mai ales în lumea amatorilor de istorie, ziariști sau cercetători deopotrivă. Iar cercetarea trebuie să se bazeze pe probe din morminte, nu pe personaje cu închipuite ascendențe în familia domnitoare.

Paleogenetica este o știință, nu o jucărie

Este incontestabilă importanța paleogeneticii în cercetarea istoriei, mai ales pentru stabilirea genealogiei și a trăsăturilor specifice unor grupe de populații în anumite perioade istorice. Istoria are nevoie de metode multiple de cunoaștere, de cercetare, însă datele obținute trebuie să fie analizate cu responsabilitate și fără fantezii. Vreau însă să atrag atenția asupra riscului prelucrării fanteziste a datelor obținute prin analiza ADN-ului.

Cercetarea de la Rădăuți este un model de profesionalism și decență în cercetarea istoriei cu ajutorul paleogeneticii. Un model care invită la meditație…