Autor 11741 vizualizări


Istoria Coreei de Nord începe cu partiția Coreei la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, în 1945, și nașterea Republicii Populare Democrate, statul comunist care dăinuie până în zilele noastre. Astăzi, Coreea de Nord este una dintre cele mai controversate țări de pe glob:o lume închisă, așa cum era România lui Ceaușescu în anii '80, care se ferește de străini și este greu accesibilă; o țară în care totul este controlat de Partidul-Stat, Coreea de Nord ar putea fi confundată ușor cu lumea imaginară din romanul 1984 al lui Orwell.

La începutul secolului XX, mai precis, după războiul sino-japonez și războiul ruso-japonez, peninsula coreeană a fost ocupată de Imperiul Japonez. Administrația niponă a încercat să suprime tradițiile și cultura japoneze, căutând să obțină cât mai mult profit economic de pe urma ocupației, fără a lua în seamă și nevoie populației. Prin urmare, au apărut numeroase mișcări antijaponeze care, de-a lungul anilor, au organizat mai multe mitinguri, proteste și revolte, ce au culminat, în 1931, cu instituirea unei conduceri militare foarte stricte.

După izbucnirea războiului dintre China și Japonia, în 1937, și apoi a celui de-Al Doilea Război Mondial, Japonia a făcut și mai mari eforturi pentru suprimarea culturii coreene:coreenii au fost obligați să adopte nume japoneze, din școli au fost eliminate limba și istoria coreeană și numeroase artefacte tradiționale au fost fie distruse, fie luate și duse în Japonia.

În acest context se dezvoltă, între mișcările de rezistență, și mișcarea comunistă din Coreea. Unul dintre liderii acestor mișcări de gherilă a fost Kim Il-Sung, cel care va deveni ulterior primul lider comunist al Coreei de Nord.

Divizarea Coreei

La sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, când Japonia și teritoriile fostului Imperiu sunt ocupate de forțele Aliate (mai precis, de americani, pe de o parte, și sovietici, de cealaltă parte), peninsula coreeană este împărțită în două, de-a lungul paralelei 38. Astfel, partea de nord a fost ocupată de Uniunea Sovietică, iar cea de Sud de Statele Unite ale Americii. Deși partiția a fost gândită inițial doar ca o măsură temporară, în curând a devenit clar că – în contextul răcirii relațiilor dintre URSS și SUA – unificarea Coreei nu se va produce prea curând. 

Soarta Coreei a fost decisă încă din toamna anului 1943, la Conferința inter-Aliată de la Cairo, unde Roosevelt, Churchill și Stalin au discutat despre viitorul Japoniei și al coloniilor sale. Cei Trei Mari s-au pus de acord că Japonia trebuie să piardă, după război, toate teritoriile ocupate sau cucerite cu forța, incluzând și Coreea. 

În luna august 1945, când războiul din Asia era aproape de final, sovieticii au invadat Manciuria (conform acordului încheiat anterior cu SUA) și au intrat și pe teritoriul coreean, oprindu-se – potrivit aceluiași acord – la paralela 38. Se pare că această împărțire a fost făcută pur și simplu la întâmplare, când doi ofițeri, Dean Rusk și Charles Bonesteel, au fost însărcinați să definească granițele zonei de ocupație americane din Coreea, iar ei au folosit o revistă National Geographic pentru a trasa o linie dreaptă de-a lungul peninsulei. Astfel, peninsula coreeană a fost împărțită în două părți aproximativ egale, de-a lungul paralalei 38, lăsând capitala Seoul în zona de ocupație americană. Ideea divizării Coreei pe această linie nu era însă nouă:cu patruzeci de ani înainte, în timpul războiului ruso-japonez, s-a discutat despre împărțirea peninsulei în două fix pe aceeași linie. 

Nașterea statului comunist

Fondarea oficială a noului stat coreean – Republica Populară Coreea – a avut loc la trei săptămâni după capitularea Japoniei, pe 6 septembrie. Cele două zone continuau să fie însă sub administrație separată, având guverne diferite. Imposibilitatea de a ajunge la un acord privind reunificarea celor două zone, dată fiind evoluția relațiilor URSS-SUA pe fondul Războiului Rece, a făcut ca, în cele din urmă, separarea celor două Corei să fie definitivă.

Republica Populară Democrată Coreeană a fost proclamată pe 9 septembrie 1948, la câteva luni după ce Coreea de Sud a fost recunoscută ca stat independent de către ONU. Kim Il-sung, fostul lider de gherilă, a devenit prim-ministru.

În scurt timp, partidul comunist a eliminat toate celelalte mișcări politice din țară sau le-a asimilat în Frontul Democratic, o organizație-umbrelă controlată de comuniști. A fost instituit un sistem politic asemănător celui din Uniunea Sovietică, în care puterea politică era monopolizată de Partidul Muncitoresc din Coreea. A urmat apoi centralizarea economiei:naționalizarea începuse din 1946, cu 70% din industrie pusă sub controlul statului, iar în 1948 acest procentaj a ajuns rapid la 90%. 

Izbucnirea Războiului

Consolidarea celor două regimuri separate, în Sud și Nord, a dus la antagonizarea relațiilor dintre cele două state. Războiul a izbucnit la doi ani după nașterea celor două Corei separate. Liderul comunist Kim Il-Sung a căutat sprijint sovietic și chinez pentru o campanie militară de reunificare a țării sub sceptrul său, pe care el o credea posibilă în condișiile retragerii forțelor americane din Coreea de Sud (iunie 1949). 

La acel moment, regimul din Coreea de Sud era slăbit, iar armata slabă. În schimb, Coreea comunistă avea o conducere de stat puternică și o armată performantă. Astfel, la prima vedere, victoria nu părea greu de obținut. 

Inițial, Stalin s-a opus ideii lui Kim Il-Sung de a invada Sudul, dar s-a răzgândit odată cu victoria comuniștilor în China. La rândul său, Mao, liderul noii republici populare chineze, și-a manifestat dispoziția de a sprijini militar o campanie nord-coreeană dincolo de paralela 38. 

Kim Il-Sung era convins că americanii nu vor interveni în cazul unei invazii, ceea ce ar fi făcut ca războiul să fie unul scurt și de succes pentru armata sa. Greșeala sa va duce la izbucnirea unui război care a făcut milioane de victime și care nu s-a încheiat nici până în zilele noastre.  

Războiul din Coreea a început pe 25 iunie 1950 cu un atac al forțelor nord-coreene. Implicarea americană (sub egida ONU) a fost decisă câteva zile mai târziu, astfel că armata sud-coreeană, care altfel ar fi fost complet depășită de situație, a putut rezista ofensivei (deși, în primă fază, a fost învinsă). 

După câteva luni de lupte, războiul a intrat într-un impas sângeros, care a durat mai bine de doi ani de zile. În condițiile în care niciuna dintre părți nu avea șanse să se impună, s-a ajuns la un armistițiu, semnat pe 27 iulie 1953. 

Armistițiul este în vigoare și astăzi, iar relațiile dintre Coreea de Sud (acum unul dintre cele mai dezvoltate state din lume) și Coreea de Nord (la polul opus) rămân la fel de tensionate.