Autor 8446 vizualizări


Statele Unite au fost în perioada interbelică admirate, lăudate – pentru unii au reprezentat un refugiu din calea opresiunii naziste sau comuniste –, pentru alții au fost un adevărat El Dorado, o țară a abundenței, o țară a iluziilor. Însă America era mai mult decât atât. Era o țară a contrastelor în care te puteai realiza foarte bine dacă, pur și simplu, aveai noroc sau, puteai să devii șomer și muritor de foame dacă șansa nu te favoriza. O țară a imigranților, a țară a diversității, deci și o țară cu probleme…

Pe de o parte, un André Siegfried scria în această perioadă o carte care desființa progresele Americii, considerând-o prea „mecanizată”, prea tributară bancnotei verzi, în care cultura și civilizația – precum cea franceză, spre exemplu- lipseau cu desăvârșire. Detractorii Americii susțineau că taylorismul (munca la bandă), zgârie – norii, chiar și Hollywood-ul erau „mărci” cu care SUA nu se puteau mândri întrucât, cu timpul, puteau duce la pierderea sensibilității umane, a acelei implicări a factorului uman. Robotizarea excesivă – scria Siegfried – nu putea duce la nimic bun. Și, într-un fel, avea dreptate.

Pe de altă parte, cei care priveau la superlativ America erau destui. Studenți care primeau burse pentru a învăța în țara lui Hoover sau Roosevelt, profesori sau oameni politici, ori simpli turiști , toți plecau cu o impresie foarte bună despre americani și America.

Din București la New Jersey

În ziarul „Universul” din 19 ianuarie 1931 am întâlnit un articol deosebit de interesant scris nu de un ziarist consacrat, ci de o simplă studentă care se întorsese din Țara Făgăduinței.

Studenta respectivă, pe nume Ana Almăjean fusese foarte impresionată de ceea ce văzuse în America și, întorcându-se în București a luat legătura cu redacția celebrului cotidian care, impresionat de articolul pe care-l scrisese i-a făcut onoarea de a-l publica în paginile ziarului. Studenta respectivă primise o bursă la Colegiul Hackettstown din New Jersey în 1931. Iată ce scria Ana Almăjean:

„Statele Unite, minunată țară, dar și ciudată pentru acei care nu sunt născuți pentru viața de aici. Când îmi amintesc de pașnica noastră țară, și încerc să o compar cu modul de a trăi al americanilor, nu știu de ce întotdeauna îmi este dor să trăiesc o zi ca la noi acasă, fără o atât de nebunească încordare. Am văzut viața acelora cu miliarde de dolari și originalități atât de fanteziste, dar am văzut și viața milioanelor de suflete omenești muncind greu, luptând aprig pentru existență, viața furnicilor din «subways», alergând cu trenurile de sub pământ pentru a învinge îngrozitoare concurențe și pentru a trăi…”.

Într-un fel ceea ce descria aici studenta română era întru totul adevărat. Deși erau și rodul imaginației Anei Almăjean, aceste descrieri ale «subway-ului american» se regăseau și la autori consacrați, precum Andre Siegfried. Studenta își continuă incursiunea prin „subteranele” Americii cu mult talent:

„Trenuri alergând în bezna tunelurilor duc cu ele oameni obosiți de deziluzii, resemnați și tineri entuziaști căutând să-și facă singuri drum în labirintul vieții spre care se avântă. Studenți servind în restaurante, avocați servind ca portari, nu sunt fapte din domeniul fanteziei sau filmelor de cinematograf, ci adevărată viață. Munca este în America cea dintâi și cea mai sfântă datorie…”

Tinerii americani nu visează la Hollywood!

Comentând foarte plastic, Ana Almăjean scrie despre tineretul american- cu care , de fapt a avut cel mai mult de-a face cât a stat în America:

„Tinerele de aici visează mai puțin Hollywood și toalete și admiratori decât cele din Europa. Tinerimea americană este sănătoasă trupește și moralmente. Plină de speranțe, cu o educație solidă și practică, ea va face să progreseze America”.

La colegiul unde a făcut schimb de experiență, se pare că studenta română a avut contact direct cu foarte mulți colegi și profesori, Ana Almăjean dorind să cunoască nu doar viața de student, ci și să trăiască din plin „experiența americană”.


Dacă imaginea pe care o dobândise America în Europa era influențată în mare măsură de scriitori consacrați care priveau Lumea Nouă cu un fel de îngăduință și cu superioritatea afișată -de cele mai multe ori fără ocolișuri a culturii europene, mult mai veche, nu același lucru se poate spune despre cultura americană, care - la ea acasă - nu afișa deloc cu ostentație diferențele dintre cele două civilizații.

Deși unii scriitori, francezi îndeosebi, remarcau de cele mai multe ori discrepanțele dintre imaginea pe care o aveau europenii despre America interbelică și ceea ce gândeau americanii înșiși despre țara lor, totuși aceste diferențe nu erau semnificative în contextul în care America se implica tot mai mult în Europa.

De la strălucire la șomaj…

Trecând în alt registru, românca scrie:

„Statele Unite este mai puțin țara celor ce muncesc din greu, cerându- și dreptul la o viață omenească corespunzătoare silințelor lor. America trece acum printr-o criză tot atât de mare cum trece Europa. Am văzut în New York – oraș superb și infernal, cu automobile în rânduri nesfârșite, cu construcții geniale, în New York-ul Stock Exchange-lui înnebunitor, oameni căutând de lucru fără a găsi. Lângă vitrinele Broadway- ului cu cel mai rafinat lux, sunt foarte dese micile tarabe cu mere de 5 cenți bucata, vândute de acei ce poartă pe bandouri albe cu litere mari «Unemployed» [șomer]”.

Recesiunea economică din 1929-1933 a afectat în egală măsură viața oamenilor de afaceri (businessmen), dar și pe cea a intelectualilor. Pe perioada crizei economice, foarte mulți studenți străini, care veniseră în Statele Unite cu burse oferite fie de Fundația Rockefeller sau Carnegie - dintre aceștia fiind și mulți români-au fost obligați de împrejurările vitrege în care se aflau americanii să facă cale întoarsă în țara de origine.


Nu doar economia avea, deci, de suferit ci și imaginea Americii peste hotare. Nu puțini au fost aceia care, pe perioada cât a durat recesiunea economică, au profitat din plin de vulnerabilitatea pe care o afișa America după Crahul de pe Wall Street. Prea puțin s-a vorbit de propaganda negativă pe care unii europeni au făcut-o după 1930 Statelor Unite. Dar, cu toate acestea, după 1934 odată cu revigorarea Americii, detractorii au fost repede uitați.

Empire State Building - o imensă cutie americană…

„Așa cum Roma este clădită pe mai multe coline, New York se extinde pe mai multe insule. Acest oraș nu are odihnă. Mai sus și tot mai sus se înalță «Sgârie-Norii». Cea mai înaltă construcție din lume The Empire State Bulding are 85 etaje și totuși această imensă cutie la care atâția oameni lucrează nu este lipsită de o specifică eleganță. Un modern «sgârie-nori» este în el însuși un adevărat oraș, cu toate problemele lui de organizație polițienească, trafic, apă, căldură, lumină, foc…”

Într-adevăr, Empire State Building impunea europenilor care vizitau America. În această perioadă au apărut foarte multe ilustrate cu cea mai înaltă clădire din lume, ilustrate pe care europenii – călători prin America – le trimiteau celor dragi. Deși Parisul rămânea unul dintre cele mai căutate orașe, Statele Unite aveau și ele multe de oferit vizitatorilor.

„Minunăția New York-ului este desigur viața acestui oraș. Aici nu este timp pentru monumente sau statice obiecte de artă. Numai în jurul străzii 59 din Manhattan vin la lucru oameni în același număr ca populația Parisului sau Chicago-ului. Am fost atât de impresionată de ritmul vieții vizitând «Grand Central Station» încât m-am pomenit întrebând copilărește, dacă oamenii, trăind această viață de fugă, pot trăi mult timp… Tuneluri, trenuri în care milioane de oameni merg la muncă; rapide în care lucrători stau ca peștii în cutiile de conserve, mâini murdare și îmbătrânite de muncă grea care nu vor atinge niciodată nenumărații dolari pe care Europa îi vede curgând pe străzile New York-ului, sunt aspecte specifice acestui oraș.”

Paralela pe care aproape că o face tot timpul studenta noastră între cei care muncesc din greu și viața luxoasă nu poate să nu ne scape.

„Viața pare mai întâi veselă, vizitatorilor”, continuă Ana Almăjean. „Frenezie de lumini, cafenele somptuoase; Fifth Avenue, vitrine în care prețuri obișnuite sunt 430.000, apoi Central Park cu nesfârșite rânduri de limuzine, perle, picturi, palate – oraș strălucitor pare New York-ul. Adevărata lui viață se mai află însă și sub pământ în subways, unde cei ce merg la muncă sunt atât de obosiți, unde șomajul și criza se citește pe fețele tuturora…”

Ziarele americane interbelice oglindeau, de cele mai multe ori, tristul adevăr că în America nu curgea numai lapte și miere. Presa americană – deloc cenzurată – recurgea la prezentări aproape dezolante ale vieții americanului de rând. Dar existau și ziariști – chiar de la „New York Times” sau „Chicago Tribune” – care încercau să cosmetizeze adevărata față a Americii.

New York - oraș „strivitor” de activ și aglomerat…

„Un alt factor important în viața acestui oraș este poșta. De la strada 1266 până în Broadway, sunt 24 oficii poștale, deservite de tuburi subterane pe distanțe de mii de mile. Compania de telefon locală primește în general 100 cereri pe secundă. Mai sunt în New York podurile pe care le admirăm în filme, construcțiile acestea geniale, minuni de arhitectură, soliditate, confort și de o grație specifică. De departe, par dantele fine, ondulând în culoarea fumurie a orașului, iar de aproape ele înfricoșează prin puterea, prin diabolica forță ce îți inspiră. New York este orașul la care geniul diferitelor rase a conlucrat, este orașul strivitor de activ, orașul în care în fiecare zi se încep 23 noi clădiri, se ard 21 milioane de tone de cărbuni într-un an, are mai mult decât 1580 biserici, 130 spitale, 12000 doctori, în care sunt arestați anual cca 500.000 delicvenți…”.

Problema „delicvenților” nu era nouă în America. Se știe că prohibiția a dus la crearea mafiei și la sporirea speculei. Banda lui Al Capone din Chicago devenise deja un mit. Al Capone era rezultatul unei legi care se dorea benefică pentru interesele americanilor, pe termen lung. Singurul lucru mai bun a fost că industria de filme de la Hollywood și-a găsit un nou subiect – filmele cu mafioți…

De la advertising la cultura adevărată

Contrar celor spuse de detractorii Americii, Ana Almăjean încearcă să demonstreze că în America există și o viață foarte intensă culturală, în care nu lipsesc cărțile, bibliotecile, librăriile și mai ales manifestările artistice, de la reprezentații în teatre somptuoase la serate de poezie, eseistică. Desigur că reclamele care abundă prin oraș îti iau ochii, dar cultura adevărată e la ea acasă în America. Dacă ar fi citit „Universul” Andre Siegfried…

„Anunțurile și reclamele cele mai variate au dat naștere vastelor întreprinderi care își au centrul în New York. Privește paginile unuia dintre ziarele sau revistele cele mai puțin importante și vei fi uimit de reclamele lor. Vei citi fraze specific americane. În subways, în vitrine, pe străzi, pe drumuri de țară (oh, neasemănatele drumuri americane) vei vedea cele mai artistice exemple de anunțuri și reclame, pentru care America plătește milioane de dolari. New York mai este – cine ar crede! – și centru de cultură americană. Aci vin toate piesele de teatru, poeme, povești, eseuri – articole pentru ziare și tot felul de cărți scrise în America. Multe, însă sunt refuzate. Aci vin pictori renumiți, actori și actrițe mondial cunoscute, aci este arta pe care Uncle Sam o poate plăti. Teatre somptuoase, cinematografe în care se perindă milioane de oameni și pe scenele cărora vezi realmente deseori actori atât de mult admirați în filme. Hotelurile sunt aci nu numai localuri în care poți dormi, mânca sau primi corespondența, ci adevărate orașe prin vinele cărora simți pulsul întregii Americi…”.

Într-adevăr, America în perioada interbelică nu putea să nu reprezinte pentru ochii foarte fragezi ai unei studente o imagine aproape idilică. Cu toate acestea, Ana Almăjean surprinde cu mult bun simț și contrastele din această societate a bunăstării. Statele Unite, în 1931, când românca își începe periplul prin țara indienilor, era o țară care trecea printr-o recesiune economică nemaiîntâlnită până atunci. Crahul de pe Wall Street a făcut mii de victime în rândul americanilor.

Șomajul și instabilitatea economică au dus, în timp, la erodarea imaginii idealizate, pe care unii europeni o aveau despre America. Cu toate acestea, după venirea președintelui F.D. Roosevelt la putere și după cea de-a doua conflagrație mondială, Statele Unite își vor merita pe deplin numele de …societatea viitorului.

Și nu putem să nu observăm că, poate, printre primii care au prevăzut Americii un destin major în lume a fost nimeni altul decât Jules Vernes, cu un secol înainte. Și, paradoxal, era… francez.

""