Autor 4320 vizualizări


Dincolo de perspectivele principalilor jucători din acest proiect, în ultima parte a capitolului dedicat perspectivelor vizavi de Imperiul Otoman, un rol important îl joacă și statele succesoare Imperiului Otoman, mai ales în determinarea schimbărilor ce au avut loc în mentalitatea Marilor Puteri, după ce calea ferată nu a mai pus problema răsturnării balanței de putere. Pe măsură ce statele din Orientul Mijlociu au reușit să capete independența mult dorită, proiectul Berlin-Bagdad, deja în funcțiune de un număr de ani avea să fie reglementat în funcție de noile state și noile companii feroviare de stat din fiecare locație specifică. Statele succesoare ale Imperiului Otoman, traversate de cunoscuta cale ferată, au fost în principiu trei: Turcia, Siria și Irak. În cele ce urmează voi face o scurtă trecere în revista a evoluției acestor state în urma destrămării Imperiului Otoman, căutând să observ schimbările de mentalitate din spatele vizibilei destrămări. 

Zbuciumul intern al turcilor 

Turcia: Ocuparea orașului Istanbul și Izmir în 1918, respective 1919 în timpul Primului Război Mondial a dus la formarea Mișcării Naționale Turce. Sub conducerea unui comandant militar ce se făcuse remarcat în timpul războiului, pe numele său Mustafa Kemal, are loc Războiul Turc de Independență (1919-1923) cu scopul explicit de a revoca termenii stabiliți în cadrul Tratatului de la Sèvres. Deja în 1922 armatele grecilor, armenilor și francezilor fuseseră expulzate iar regimul de la Ankara, declarându-se guvernul legitim, a pornit procesul de formalizare a tranziției de la vechiul Imperiu Otoman la sistemul republican turcesc. Sultanatul este abolit, luând sfârșit cei 623 de ani de conducere monarhică otomană. 

Tratatul de la Lausanne semnat în 1923 este momentul în care nou formata Republică Turcă este recunoscută ca stat succesor al Imperiului Otoman. Noua republica avea capitala la Ankara. O prioritate în urma formării statului a fost pornirea unui program de schimb de populații, îndeosebi între greci și turci. Mustafa Kemal ocupă poziția de președinte al noii republici, introducând la scurt timp un pachet de reforme. Aceste reforme aveau să se ocupe de realizarea tranziției la nivel statal, din vechiul sistem monarhic otoman în sistemul democratic turc. Este adoptată o constituție seculară. Nu în ultimul rând, adoptarea legii ce a făcut obligatoriu însușirea unui nume de familie l-a transformat pe Mustafa Kemal în Atatürk (tatăl turcilor).


Influența occidentului se resimte 

Siria: În 1920 sunt puse bazele unui Regat al Siriei, condus de Faisal I. Conducerii sale, însă, i s-a pus capăt doar după câteva luni, în urma bătăliei de la Maysalun. Trupele franceze au ocupat Siria în urma conferinței de la San Remo în care Siria fusese pusă de către Liga Națiunilor sub control francez. În 1925 are loc o revoltă condusă de Al-Atrash, revoltă ce avea să cuprindă întreg teritoriul Siriei, și, chiar și în Liban. Bătăliile câștigate de Al-Atrash împotriva francezilor nu au fost suficiente pentru a-i determina pe ocupanți să se retragă. Din contră, acest lucru i-a îndârjit mai mult, francezii aducând trupe din coloniile apropiate, Maroc sau Senegal, pentru a recuceri orașele și teritoriile cucerite de rebeli. Al-Atrash a fost condamnat la moarte, acesta având timp să se refugieze în Transiordania până în 1927, când cu ocazia semnării tratatului siriano-francez acesta este amnistiat.  

În 1936, Siria și Imperiul Francez negociază un tratat de independență, Hashim al-Atassi devenind astfel primul președinte ales în cadrul noii republici numită simplu Siria. Cu toate acestea, situația a rămas neclară deoarece statul francez a refuzat să ratifice acest tratat, lăsând chestiunea Siriei neclară. Situația a continuat să fie tensionată în privința statutului Siriei până după cel de-al Doilea Război Mondial, în 1946 Franța retrăgându-și din Siria ultimele trupe prezente pe teritoriul acestui stat. Ca și în cazul celorlalte state din zona Orientului Mijlociu, instabilitatea politică de astăzi se datorează în deosebi imixtiunii puterilor coloniale în afacerile acestor tinere state, precum și acțiunilor întreprinse în aceste zone fără expertiza necesară.


Orientul se întâlnește cu occidentul 

Irak: Țara cunoscută sub denumirea de Irak a fost înainte de toate o provincie în cadrul Imperiului Otoman. Provincia purta același nume, fiind împărțită în subdiviziuni numite vilaieturi. Cele trei provincii, vilaietul Basra, Bagdad și Mosul au reprezentat ulterior nucleu în jurul cărora Imperiul Britanic a dispus formarea unui stat cu numele de Irak, un stat administrat de fapt și de drept de britanici în baza mandatului oferit de Liga Națiunilor. Acestui stat i-a fost oferită independența față de coroana britanică în 1932, la insistențele regelui Faisal. Britanicii au păstrat un număr de baze și o serie de privilegii, totuși. Instabilitatea politică, dar și economică ce a urmat imediat după obținerea independenței a dus la îngrijorări mari din partea Imperiului Britanic. În urma războiului anglo-irakian, Irakul a fost ocupat de britanici, fiind invocată teama de pierdere a unei surse de petrol pentru Europa, dar în special pentru britanici. Această ocupație militară a ținut în mod oficial până la data de 2 octombrie 1947, cu toate că bazele militare, trupele britanice și trupele autohtone de partizani au fost retrase 7 ani mai târziu. Ca și în cazul Siriei, și Irakul este o victimă a Marilor Puteri, mai precis a implicării lor în afacerile interne ale statului, din punct de vedere economic, social și politic. 


O singură cale, o multitudine de povești 

Calea ferată Berlin-Bagdad făcea legătura între orașele Berlin și Bagdad. În mentalul colectiv această cale ferată era împărțită în două trasee ce corespundeau continentelor aferente. Prima parte a traseului era reprezentată de Orient Express, o garnitură feroviară ce făcea legătura între capitalele Europei de Vest și partea europeană a Turciei. Mai puțin cunoscută, porțiunea de cale ferată ce continua acest traseu pe continentul asiatic a fost asociată cu o garnitură de tren mai puțin cunoscută, Taurus Express, o garnitură ce făcea legătura între orașele Istanbul și Bagdad, cu ramificații diferite către alte orașe și centre din Orientul Mijlociu. Pentru a înțelege mai bine împărțirea rutei între diferitele state ce au succedat Imperiului Otoman, itinerarul acestui tren se dovedește de mare folos. Trebuie menționat că ruta expusă în acest pasaj face referire la parcursul căii ferate în anul 1935, relatată de un individ în jurnalul său de călătorie.  

Punctul de plecare îl reprezintă frumoasa stație construită de germani, Haydarpașa, aflată pe partea asiatică a Bosforului, plasată față în față cu vechiul Istanbul sau Constantinopol. Clădirea este un amestec de stiluri orientale și occidentale, gara terminus a fostei Companii de Căi Ferate Anatoliene, actuala Cale Ferată Turcă. Gara are toate facilitățile de care un călător ar putea avea nevoie. Este fără drept de apel una dintre cele mai impunătoare gări din lume. Călătoria pe meleagurile turcești continuă spre Eskișehir, un important nod feroviar, undeva la o altitudine de 285 m deasupra nivelului mării. De aici, călătorii care doresc, pot lua diferite trenuri către capitala Turciei, Ankara.

Călătoria continuă spre est 

Următoarea porțiune de cale ferată pe această rută este cea situată între localitățile Bulgurlu și Yenice, cea mai importantă componentă a căii ferate Berlin-Bagdad, și, poate și cea mai complicată. Această porțiune de cale ferată străpunge Munții Taurus, munți care au și dat numele garniturii de tren ce îi străbate. La înălțimea sa maximă, calea ferată se situează la 1476 m deasupra nivelului mării. Inițial, inginerii germani au dorit să construiască un singur tunel care să traverseze munții. Cu toate acestea, varianta finală a încorporat un sistem de tuneluri, atât datorită costurilor mai mici de construire, cât și timpului câștigat în executarea acestor lucrări. Sistemul se desfășoară între orașele Konia și Hadijkiri. În acest sistem sunt încorporate 12 tuneluri, cu lungimi cuprinse între 36 m și 2100 m. Tot în această secțiune se desfășoară cumulat 331m de pod. Ajuns la Yenice, trenul a parcurs deja un voiaj de aproximativ 30 de ore. Din acest punct se poate călătorii cu alte trenuri spre orașul Mersina. Următoarea oprire este și ultima pe teritoriul Turciei, Adana. Adana este un important oraș comercial, situat pe malul râului Sheihun, traversat de Taurus Express pe un pod modular.  

După oprirea din Adana, Căile Ferate Turce sunt înlocuite de o companie feroviară franceză. Călătoria continuă către Alep. Situația specială a căilor ferate din Siria s-a datorat la acel moment ocupației franceze din acest stat. După 1946, o dată cu retragerea definitivă a ultimilor soldați francezi de pe teritoriul Siriei, porțiunea de cale ferată de pe teritoriul Siriei a trecut în administrarea companiei de stat, Căile Ferate Siriene. Căile ferate, după coborârea din Munții Taurus, urcă încă o dată, de data aceasta în încercarea de a traversa Munții Amanus. Aici, o serie de 14 tuneluri deschid calea către Alep, un oraș aflat în zona de sud-est a Siriei. Ca și în cazul Adanei, Alep este un oraș comercial, având un lung istoric al evoluției sale, încă de la începuturile lumii. Faimos pentru bazarele sale vaste, Alep este de asemenea punctul feroviar din care călătorul poate accesa trenuri către Tripoli, Beirut și Haifa. Trenul traversează câmpiile fertile ale Siriei după plecarea din Alep, traversând pe pod râul Eufrat. De la Tel Kotchek, trecând prin orașele Mosul și Kirkuk, trenul ajunge în cele din urmă la granița cu Irak.

Aici, Căile Ferate Irakiene preiau ștafeta de la omologii lor și duc trenul mai departe de-a lungul a 12 ore către destinația sa finală, Bagdad. Orașul Bagdad, numit anterior Medinat as Salam sau Orașul Păcii, este un oraș al contrastelor, situat la polul dintre medieval și modern. Orașul cunoscut cândva ca centrul religios al lumii, al cărui nume se leagă și de existența unor personaje precum Harun ar Rashid, a suferit mai multe distrugeri de-a lungul istoriei. În același chip, orașul a fost reconstruit de nenumărate ori, explicându-se amestecul d elemente arhitecturale ce aparțin unor perioade istorice diferite. La Bagdad, călătoria oficială a garniturii Taurus Express se încheie. Din acest punct, pentru cei care doresc să reconstruiască planul original al germanilor, există o cale ferată îngustă și o garnitură de tren cunoscută sub numele de Irak Express care face legătura între orașul Bagdad și portul Basra din Golful Persic. Ajunși în portul Basra, noi orizonturi sunt deschise călătorului, care până în acest punct a călătorit pe faimoasa cale ferată Berlin-Bagdad.

BIBILOGRAFIE: 

Academia – Ottoman Empire and France, Encyclopedia of theOttoman Empire: https://www.academia.edu/7995992/Ottoman_Empire_and_France_Encyclopedia_of_the_Ottoman_Empire accesat în data de 3.08.2019. 

Harry Howard, The Partition of Turkey: A Diplomatic History, 1913-1923, New York, Howard Fertig, 1966.

Jonathan McMurray, Distant Ties: Germany, the Ottoman Empire, and the Construction of the Baghdad Railway, Westport, Praeger, 2001.

Mike’sRailwayHistory – The „Taursu Express” A Romantic Journeythrough Asia Minor: http://mikes.railhistory.railfan.net/r100.html accesat în data de 4.08.2019.

Revolvy – Iraqi Republic Railways: https://www.revolvy.com/page/Iraqi-Republic-Railways?cr=1 accesat în data de 4.08.2019.

Revolvy – SyrianRailways: https://www.revolvy.com/page/Syrian-Railways accesat în data de 4.08.2019.

Revolvy – Taurus Express: https://www.revolvy.com/page/Taurus-Express accesat în data de 4.08.2019.