HISTORIA SPECIAL: 80 de ani de la intrarea României în cel de al Doilea Război Mondial  A fost România «casus belli» între Hitler și Stalin? jpeg

HISTORIA SPECIAL: 80 de ani de la intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial. A fost România «casus belli» între Hitler și Stalin?

La 80 de ani de la celebrul ordin al mareșalului Ion Antonescu „Ostași, vă ordon: treceţi Prutul!“, numărul de vară al revistei „Historia Special“ vă propune o fascinantă incursiune în subteranele deciziilor politice și militare care au aruncat România în Al Doilea Război Mondial.

La sfârșitul verii anului 1940, relaţia sovieto-germană era în dificultate. Din punct de vedere strategic, cele două state păreau pornite pe un drum de coliziune. Atmosfera de colaborare din 1939 se schimbase aproape într-o confruntare, cu suspiciuni de ambele părţi, fiecare fiind convinsă că cealaltă acţiona cu rea credinţă.

În asemenea circumstanţe, tentativa resuscitării relaţiei a căzut pe umerii lui Joachim von Ribbentrop, ministrul de Externe german, care fusese unul dintre creatorii săi. La mijlocul lunii octombrie, el a răspuns îngrijorărilor sovietice printr-o scrisoare adresată personal lui Stalin, în care a propus invitarea lui Molotov la Berlin în vederea purtării de discuţii pregătitoare pentru o revizuire a pactului de neagresiune semnat la 23 august 1939, printr-o nouă „delimitare a sferelor reciproce de influenţă“. Stalin a fost evident ușurat de invitaţie, iar Molotov a fost instruit amănunţit.

Întâlnirea din noiembrie 1940 dintre Veaceslav Molotov și Adolf Hitler a fost ca un meci de box din care Hitler a ieșit puţin clătinat, dar convins că diplomaţia nu mai era o armă eficientă împotriva sovieticilor. Molotov, pe de altă parte, a fost mulţumit.

Evenimentul care l-a convins pe Hitler avea, din nou, legătură cu România (după anexarea Bucovinei de Nord), anume Comisia Internaţională a Dunării și ambiţiile sovietice de a îndeplini, mai nou, și un rol dunărean. Dacă mai existau dubii asupra ambiţiilor sovietice în regiunea balcanică, lucrările Conferinţei Comisiei de la Galaţi au ridicat vălul. Nu era doar o profundă ireconciliere ideologică; în decizia de atac împotriva Uniunii Sovietice a existat și o importantă cauză de natură geopolitică și strategică.

Conferinţa Comisiei Dunării s-a încheiat la 17 decembrie 1940, se spune după o încăierare în care s-au oferit cu largheţe pumni între delegaţiile sovietică și italiană.

A doua zi, Hitler a emis Directiva nr. 21, prin care armata germană trebuia să se pregătească „să zdrobească Rusia Sovietică într-o campanie rapidă“. Operaţiunea Barbarossa începuse. Lumea nu mai avea să fie niciodată la fel.

Iată sumarul revistei:

hs1 jpg jpeg

Revista „Historia Special” poate fi achiziționată și cu cartea Dosarul Hitler.

Cumpără Acum

h2 jpg jpeg