Hasan Gursoy, fost deputat turc: „În timpul unei lovituri de stat nu există logică, nu există lege”
Parlamentar turc începând cu 1977, Hasan Gürsoy nu a mai apucat să-şi mai termine mandatul de deputat din pricina loviturii de stat din 1980. Omul care a fost pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp în anturajul lui Süleyman Demirel şi Recep Tayyip Erdoğan, astăzi pensionar, s-a aflat, la sfârşitul lunii septembrie 2015, la Bucureşti. Am vizitat împreună Palatul Parlamentului, dar şi muzeul unde sunt adunate fotografii, documente, cadouri primite de Nicolae şi Elena Ceauşescu pe parcursul anilor. O fotografie înfăţişându-l pe Ceauşescu alături de Demirel a constituit pretextul discuţiei de mai jos, care trece, cu detalii, prin contextul şi desfăşurarea loviturilor de stat din Turcia din 1960 şi 1980. Interviul reprezintă, în bună măsură, o istorie personală a loviturilor de stat, povestită de un apropiat al fostului, dar şi al actualului preşedinte turc – şi încă una de extremă actualitate.
Domnule Hasan Gursoy, anii în care aţi fost parlamentar în Turcia nu sunt foarte bine cunoscuţi românilor. Am să vă rog să ne spuneţi câteva lucruri despre Dumneavoastră...
M-am născut în anul 1941, în provincia Adana, Turcia. Am făcut școala primară în sat, apoi am mers la liceul Imam-Hatip (seminar teologic). Cum cei care absolveau acest liceu nu puteau să intre la alte facultăți decât cea de profil, m-am transferat la liceul din Kayseri. În anul 1967 am terminat Facultatea de Teologie a Universității din Ankara şi am devenit funcționar în cadrul Directoratului Afacerilor Religioase. Între timp, am urmat și cursurile Facultății de Farmacie.
În anul 1977, când eram în ultimul an la Facultatea de Farmacie, în Turcia urmau să se organizeze alegeri anticipate. Am participat la alegeri. Aveam 36 de ani. Metoda de stabilire a candidaților era diferită de cea de azi. Listele nu erau stabilite de liderul partidului. Aveau loc alegeri preliminare, conduse de un judecător, iar listele erau organizate în funcţie de punctajul obținut la preliminare.
Am mers la Adana și aveam 15 zile să pregătesc campania – am reușit în 7 zile să mă fac cunoscut. Poporul turc are încredere în pesoanele care oferă încredere. Am reușit să ofer această încredere și am fost ales în detrimentul unor persoane printre care se găseau și foști ministri. Am ocupat locul al IV-lea de pe lista Partidului Dreptății, care a reușit să obțină 5 deputați în Adana. Așa am reușit sa mă întorc la Ankara ca deputat.
Hasan Gürsoy, la București
Cât timp ați fost deputat?
Am fost ales pe 5 iunie 1977, iar pe 12 septembrie 1980 știți că în Turcia a fost lovitura de stat. Cred că a fost o lovitură fără rost... Iar mandatele noastre au luat sfârșit. După această perioadă am avut diferite funcții în administrație. Am continuat să fac politică în Partidul Ana Vatan (Patria Mamă) și în actualul partid de guvernământ, AK Parti (Partidul Justiției și Dezvoltării), având diferite funcții la nivel local. Am renunțat la politică din cauza vârstei, am 75 de ani.
Ați suferit în urma loviturii de stat din 1980?
Eu personal nu am suferit în urma loviturii de stat, dar foarte multe persoane au avut de suferit. Din păcate, au murit tineri în urma torturii. Lovitura din 1980 este diferită de cea din 1960 – în timpul loviturii din 1960, politicienii au suferit cel mai mult.
Eu personal l-am stimat și respectat pe Adnan Menderes. Acesta a fost batjocorit în ultimul hal. Se spune că pe gâtul lui s-au stins țigări. Miniștri din acea perioadă, în dimineața loviturii de stat, au fost pur și simplu târâți din case. În 1980 se putea întâmpla același lucru, ne-a fost teamă că vom păți la fel. În timpul unei lovituri nu există logică, nu există lege. Nu am însă avut de suferit, politicienii nu au avut de suferit. Tinerii care au pregătit pretextul loviturii și de stânga și de dreapta au fost însă arestați unul câte unul și au fost torturați.
Ați fost deputat într-una dintre cea mai tulburătoare perioade din viața politică a Turciei. Cum s-a ajuns la lovitura de stat? Mai devreme ați subliniat că a fost o lovitură fără rost. Ne puteți rezuma cursul evenimentelor care au dus la lovitura de stat?
Dacă ne uităm la loviturile de stat din lume, observăm că acestea au cauze comune. Aș vrea să încep cu lovitura din 1960. Turcia era într-o perioadă de dezvoltare. Menderes a pus și bazele dezvoltării economice, dar și bazele dezvoltării spirituale. El a fost un lider dorit și iubit. Nu știu dacă în alte țări există, dar în Turcia există o forță denumită „statul adânc”. Acest stat nu a suportat cele făcute de Menderes. S-a organizat lovitura și l-au îndepărtat de la putere.
Cred că acea lovitură a dus democrația turcă cu 25 de ani în urmă. Drepturile omului au fost suprimate, foarte mulți oameni au avut de suferit. Nu a mai existat justiție. Oamenii au fost debusolați. Intelectualii nu și-au mai putut exprima ideile. Noua conducere a fost însă obligată de popor să revină la democrație, poporul turc se învățase cu ea. Între 1950-1960 oamenii puteau să-și spună părerea. Opozanții lui Menderes puteau să-l critice liber. Nu fuseseră arestări. Poporul turc se învățase cu democrația, aşa că noua conducere a fost nevoită, repet, să revină la democrație. Problema a fost Constituția și legile elaborate, pentru că acestea nu au permis ca organizatorii să dea socoteală legii.
Lovitura militară din 27 mai 1960 a paralizat Istanbulul și întreaga Turcie
În perioada 1960-1980, „statul adânc” nu a stat cu mâinile în sân, era nevoie de o nouă lovitură. Avea nevoie de anarhie. Poporul trebuia învățat să spună că are nevoie de un salvator – şi această mentalitate a dus la înarmarea tinerilor. Gândiți-vă, cineva scoate un pistol din buzunarul drept și-l dă cuiva de dreapta să-i împuște pe cei de stânga și invers. Unele forțe au dezbinat tineretul, în special pe studenți. Și au pus cele două forțe să se bată. În Turcia nu a mai existat siguranță, eu am rămas de două ori între două focuri. Nu am fost țintă, treceam cu mașina și am rămas între două focuri. Societatea era într-o continuă stare de tensiune, nu mai era siguranță de niciun fel. Erau zilnic 5-6 morți, nu conta din care parte. Erau cu toții turci, nu murea nimeni străin. Turcia a fost pregatită pentru această lovitură de stat pas cu pas.
Süleyman Demirel gândea larg. După lovitura de stat am avut o discuție personală cu Demirel la el acasă, la care a fost prezent și fostul ministru al Apărării. Acesta spunea că i-a oferit lui Evren tot ce a dorit, numai să oprească anarhia. Demirel a încercat să readucă ordinea și liniștea. S-a mers pas cu pas spre lovitura de stat, iar în dimineața de 12 septembrie, vineri, s-a întâmplat.
Am fost sunat la ora 5 dimineaţa. Un prieten deputat m-a întrebat:„Hasan, ai aflat?”, „Ce să aflu?”, „Că a avut loc o lovitură de stat. Pe unii deputați au început să-i aresteze. Să fiți pregătit”.
L-am sunat pe Ahmet Topaloğlu, acesta mi-a spus să stau liniștit că nu o să fie rău. Niciunul dintre noi nu a fost torturat. Parlamentarii nu au suferit. Demirel a fost arestat, dar nu a fost torturat. Cei care au avut de suferit au fost tinerii care au pregătit pretextul loviturii. Cei care au organizat lovitura nu au recunoscut că i-au coordonat pe aceștia. Tinerii au fost arestați și torturați. Unii au fost condamnați la moarte, iar o parte au fost executați și așa s-a închis o perioadă.
Care este secretul prin care Turcia, în doar o zi, devine dintr-o țară dezorganizată una organizată?
Este un răspuns simplu:pe 12 septembrie este anarhie, iar pe 13 septembrie nu mai este nimic. Demirel l-a susținut pe Evren. Pe 13 septembrie era liniște și pace. Forțele care au pregătit lovitura de stat și-au atins scopul. Apoi opresc totul.
Ce doreau aceste forțe? O Turcie nedemocratică? O Turcie sub control? Doresc să să înțeleg acest lucru...
Să spun așa, în Turcia, pentru o perioadă lungă de timp, armata a avut o greutate în viața politică. Acum nu mai are. Militarii credeau că politicienii nu își fac treaba bine și, dacă vin ei [armata], o să fie mai bine. Credeau că politicienii nu sunt în stare să conducă țara, că nu puteau controla laicitatea țării.
Laicitatea a fost prost înțeleasă în țara noastră. Și practica nu a fost precum cea europeană. Eu înțeleg laicitatea în felul următor:separarea religiei de treburile statului și protejarea religiilor de către stat. Statul trebuie să garanteze acest lucru. În Turcia, laicitatea a fost înțeleasă ca o ură împotriva religiei. Cu cât atacăm religia, cu atât laicitatea va deveni mai puternică.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan
Nu a existat o practică a laicității occidentale. Militarii, din cauza educației pe care o au, înțeleg religia altfel. Înțeleg laicitatea altfel. Cred că guvernul nu acordă importanță laicității. Sunt de părere că partea islamică primește privilegii. Acesta este motivul principal pentru care Menderes a fost executat. Este şi motivul pentru care Demirel a fost demis. Demirel era o persoană tolerantă, încerca dezvoltarea țării. Un lucru despre Demirel:în timpul mandatului său s-au deschis cele mai multe Imam-Hatip-uri. El avea o vorbă:„Drumurile nu se termină mergând”. A spus-o pentru cei care demonstrau pașnic. Avea dreptate:tinerii se pot aduna să-și spună părerea fără să facă pagube. Menderes, Demirel și Özal au fost toleranți cu demonstrațiile pașnice.
Pe Erdoğan îl iubesc foarte mult, încă sunt membru al partidului său. Erdoğan a făcut lucruri foarte bune pentru patrie. Dacă analizăm primele două mandate, nu îl putem critica. În cel de al treilea mandat, poate mă înșel, Erdoğan a fost înconjurat de oameni care doresc să-l distrugă. El crede că aceștia îi sunt prieteni și îi vor binele. Dar l-au dus pe Erdoğan pe un drum pe care nu l-a vrut.
În timpul celui de-al treilea mandat a făcut lucruri care nu au fost pe placul marii majorități. Arestarea ziariștilor nu este un lucru acceptat de nimeni. Unele mișcări religioase au fost puse la zid. Erdoğan a încercat să conducă totul. Toți să asculte de mine! Niciunde în lume, ONG-urile nu ascultă de guvern, ascultă doar de lege. Cred că Erdoğan nu poate să accepte acest lucru.
Domnule Hasan Gursoy, Dumneavoastră l-ați cunoscut pe Süleyman Demirel și îl cunoașteți și pe Recep Tayyip Erdoğan. Care este diferența dintre ei?
Recep Tayyip Erdoğan este absolvent de seminar teologic. Trecutul său politic este de origine religioasă. Poporul a crezut că gândirea lui Recep Tayyip Erdoğan nu face rău tradițiilor și religiei. Putem să avem libertate la nivel occidental. Orice femeie dacă va dori să poarte vălul tradițional nu va avea probleme, și invers, cea care nu poartă să nu aibă probleme. Cine vrea să meargă la biserică, la moschee sau la sinagogă să poată face acest lucru. Poporul turc vrea acest lucru. Să trăiesc așa cum vreau. Să avem o societate în care cei care au alte opinii să nu fie marginalizați.
Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat. În special în perioada „28 Februarie 1997” s-a spus „capital verde”. Persoanele care trăiau după regulile islamului au fost marginalizate. S-a încercat falimentarea firmelor acestor persoane. A fost o încercare greșită. Nu există capital verde sau roșu. Cred că în România dacă vine cineva să deschidă o fabrică nu este întrebat de religia pe care o are. Singura condiție, să repecte legile locale. Și în Turcia trebuia să fie așa, dar nu a fost.
Credeți că este vorba de o revanșă?
Cred că poporul susține Partidul Justiției și cu speranța că își poate trăi religia liber. Fiecare parte, suniții sau aleviții, doresc să scape de presiune, să trăiască liber. Nu este singurul factor. În momentul când a venit la putere Partidul Justiției, în Turcia inflația era la 80%. Poporul se afla într-un impas economic. Poporul l-a votat de trei ori pe Erdoğan, cum am mai spus, primele două mandate au fost bune.
În cel de-al treilea mandat, în jurul lui Recep Tayyip Erdoğan s-au adunat oameni care îl influențează negativ. Eu poate par că nu-l iubesc, dar îl iubesc. Cei din jurul său îi pregătesc căderea. În Turcia se întâmplă lucruri care nu sunt plăcute. Presa loială, circa 80% din ea, scrie de orice lucru, chiar și rău, că este bine. Eu zic ca nu este bine, dar și opoziția spune că totul este greșit. Nu toate acțiunile guvernului sunt greșite. Are și lucruri bune. Presa nu trebuie să fie părtinitoare, în Turcia însă 80% din media susține necondiționat guvernul. Restul îl critică.
Revenind la Demirel, cum credeți că ne vom aminti de el?
Eu cred că istoria își va aminti de Demirel. După lovitura de stat din 1960, el a preluat ideile Partidului Democrat. A avut și greșeli. Orice om de stat face greșeli, dar părțile bune sunt mai multe. A contribuit la dezvoltarea economică. A fost supranumit „regele barajelor” deoarece a încurajat construirea lor. Pe plan spiritual este de amintit că în guvernările sale s-au deschis cele mai multe licee teologice. Cred că istoria va aminti de Demirel ca de un câștig al Turciei.
Oricum, istoria după un timp se va scrie corect. Istoria nu scrie corect prezentul. Cred că mai este nevoie de timp pentru a scrie despre Menderes, Demirel și Özal.
De ce ați intrat în politică? Aveați un motiv anume, o dorință?
De mic am dorit să conduc. Doream să devin guvernator. Iar după o perioadă doream să intru în politică. La Eskișehir am fost predicator și apoi am urmat a doua facultate. Am fost căutat de un grup de tineri care mi-a propus să candidez. Le-am spus că sunt plecat de 7 ani, că nu mă cunoaște nimeni, deci nu mă va vota nimeni. Tinerii mi-au spus:„Vino, vom munci”. Poporul turc, cum am mai spus, este un popor pentru care dreptatea și corectitudinea sunt importante. Aveam de gând să termin Facultatea de Farmacie. Am candidat, și destinul a fost să fiu ales. Dumnezeu a făcut să fie. Am fost deputat pentru o perioadă.
Când vă gândiți la acea perioadă, care sunt principalele concluzii?
Pot să să spun cu mâna pe inimă că așa a fost să fie. Dacă puteam să fac, am spus că pot, dacă nu am putut, am spus că nu pot. Pentru situațiile dificile am spus:Să văd ce pot să fac și voi anunța. Acesta a fost motivul pentru care m-am întors la Adana cu fruntea sus. Viața parlamentară pe care am avut-o a fost ca viața de imam de dinainte. După lovitura de stat nu am mai avut bani nici de pâine. Am trei fraţi mai mari, mi-au dat 150.000 de lire;salariul unui parlamentar era de 59.000 de lire. Apoi tot ei mi-au dat 1, 5 milioane de lire să deschid o farmacie. Nu am nicio pată din timpul mandatului.
Cum știați despre România în anii ’70? Care era imaginea ţării?
Nu am studiat istoria României, știam de România că este o ţară europeană, dar care nu se afla la un nivel de dezvoltare ca alte țări occidentale. Acum sunt de 15 zile în România [la momentul realizării interviului – n.r.], am vizitat Bucureștiul și Constanța. Orașele sunt bine organizate. Străzile sunt largi, nu există zgârie-nori, personal nu-mi plac clădirile înalte. Este mult verde. Mi-a plăcut România. Sper să fie mai bine.
Ce ne puteți spune despre Ceaușescu?
Părerea noastră generală era că pentru a susține regimul este nevoie de presiune. Dacă s-ar fi făcut alegeri reale, partidele comuniste n-ar fi putut rezista. Noi în Turcia credeam despre comunismul din România că este ca acela din Uniunea Sovietică. Dictatorul, pentru a se menține la putere, are nevoie de mai multă putere, dar această putere îi aduce sfârșitul și mai repede...
O ultimă întrebare:cum caracterizați politica externă a Turciei de atunci?
Turcia, de la fondarea Republicii, a fost pro americană, a urmat politica externă americană. Turcia a avut și probleme cu vecinii, în special cu Grecia, din cauza Ciprului, fapt care le-a adus în pragul războiului. În perioada Guvernului Ecevit (1978-1979) am intrat în Cipru. Au fost probleme și cu Bulgaria, problema fiind minoritatea turcă, respectarea drepturilor omului. Noi am dorit ca turcii din Bulgaria să aibă aceleași drepturi ca bulgarii. Nu am avut pretenții teritoriale. Sunt turci și în Siria și Irak, și pentru ei am dorit respectarea drepturilor.
