Autor 2114 vizualizări


Oamenii de astăzi au impresia că în trecut a fost mai bine pentru că se lovesc de realităţile lumii actuale, mai ales de deciziile birocraţilor din stufoasa administraţie a ţării. Nu este de mirare că fostul dictator ar ajunge să fie preferat la alegerile prezidenţiale şi că numele acestuia a ajuns să fie pronunţat de românii ce îngheţaseră prin locuinţe şi pe la cozi cu deosebit respect. Chiar adolescenţii de azi repetă inconştient că era bine în era când nu era curent electric. Discursurile fostului lider de partid şi de stat, publicate în anul 1972, demonstrează că situaţia era departe de fericirea pe care şi-o imaginează românii contemporani.

Se spune că economia duduia în acele vremuri şi oamenii aveau locuri de muncă. Oare erau fabrici eficiente şi conduse corespunzător pentru a face faţă concurenţei de la nivel planetar? Liderul comunist constata că situaţia este catastrofală, nici măcar metalurgia, fala regimului, nefiind în stare să treacă examenul calităţii. Astfel, numai la piesele din fontă turnată şpanul rezultat din prelucrare putea să tindă spre o cantitate de 160.000 t, totul plecând de la faptul că marile combinate metalurgice livrau profile de dimensiuni prea mari. Se ajungea în situaţia în care să se plătească forţă de muncă şi să se uzeze inutil maşinile de prelucrare, acestea fiind deja învechite. După calculele consilierilor conducătorului de la Bucureşti, numai în acest domeniu se puteau face economii de 80.000 t de fontă, obţinută din minereuri aduse cu mari cheltuieli valutare de peste mări şi ţări.  

 Situaţia în pădurile ţării era catastrofală şi a ajuns la urechile conducerii de partid. Exploatarea se făcea intensiv, pentru atingerea cotelor stabilite în planurile ministerelor, şi nu se acorda prea multă atenţie mediului. Era ultima problemă la care se gândeau muncitorii forestieri ai epocii. Codrii erau tăiaţi fără milă şi în urmă rămâneau cioturi înalte şi conducătorul partidului plângea după zecile de mii de metri cubi de material lemnos rămas să putrezească pe pantele munţilor. Recunoştea chiar că pădurile sunt afectate în mod serios, dar aspectul era secundar şi defrişările au continuat în forţă, chiar dacă în 1974 s-a emis un document prin care se cerea ca tăierile să ţină cont de puterea de refacere a masei vegetale lemnoase. Este interesant că populaţia nu putea să ia nici măcar un ciot din ceea ce aparţinea statului socialist, toate produsele de calitate fiind destinate exportului.

 Pierderile economice au ajuns în 1971 la aproape 900.000.000 lei şi nu este de mirare că datoriile s-au tot acumulat în sistem, a fost nevoie să se facă împrumuturi pentru asigurarea de lichidităţi şi aşa s-a ajuns la problema datoriei externe.

 Economia socialistă nu funcţiona nici măcar pe hârtie, dar producea mult fum şi dădea de lucru muncitorilor. Oare pentru ce?

Bibliografie minimală

Anuarul statistic al Republicii Socialiste România 1974.

Documente ale Partidului Comunist Român, Societatea socialistă multilateral dezvoltată, Editura politică, Bucureşti, 1972.

Le Bon, Gustave, Opiniile şi credinţele, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1995.

Opriş, Petre, Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România (1946 – 1989), Editura Militară, Bucureşti, 2018.